Turtle Rock Studios este o echipă specializată în dezvoltarea de shootere multiplayer, nu toate însă de succes. Pentru Turtle Rock Studios, colaborarea cu Valve a fost cea mai benefică, rezultând în Left 4 Dead, un joc care a adus numeroase inovații la vremea sa, definind într-o oarecare măsură modul în care ar trebui să arate un shooter PvE. De atunci însă, încercările ulterioare ale celor de la Turtle Rock au fost sortite eșecului, de notorietate fiind Evolve, un concept interesant, ruinat însă de lipsa de conținut și strategia de monetizare a publisher-ului. Studioul californian s-a întors așadar la ceea ce știa să facă cel mai bine: formula echipei de supraviețuitori care luptă împotriva hoardelor de morți vii. Și astfel a luat naștere Back 4 Blood.
Iar asemănările dintre Back 4 Blood și Left 4 Dead nu se limitează doar la formatarea titlurilor, noul joc putând fi considerat, din mai toate punctele de vedere, un veritabil succesor spiritual pentru seria pe care Turtle Rock a pornit-o alături de Valve. Avem parte de un grup similar de patru supraviețuitori ai unei apocalipse-zombie, înarmați până în dinți, care încearcă să îndeplinească diverse obiective în timp ce sunt asaltați de veritabile armate de morți vii. Aici puteți alege însă dintre mai mulți protagoniști, fiecare cu propriile inclinații și background-uri narative. Nu mă întrebați însă despre povestea propriu-zisă pentru că totul este atât de stereotipic încât cu greu te poți abține de a nu da skip oricărei secvențe cinematice.
Este totuși de apreciat că aceste cinematice există, punctând astfel momentele importante ale campaniei din Back 4 Blood și oferind bine meritate momente de răgaz după intensele asalturi ale morților vii. Iar campania este împărțită în mai multe acte, fiecare cu o serie întreagă de scenarii, numărul total al nivelurilor incluse depășind astfel 30. Deloc rău, chiar dacă am văzut mulți jucători plângându-se ca multe dintre aceste stagii seamănă între ele. Nu neg, însă cu greu mai ai timp să admiri mediul înconjurător atunci când împarți gloanțe în stânga și în dreapta, iar întreg decorul este redecorat cu sângele, mațele și membrele adversarilor.
Când vorbești despre campania din Back 4 Blood mai degrabă ar trebui să te oprești asupra dificultății acesteia și a necesității imperative de a o aborda în echipă alături de alți jucători cât de cât experimentați. Sigur, pe cel mai scăzut nivel de dificultate, Back 4 Blood este oarecum relaxant, împrăștierea mațelor de zombie cu ajutorul mitralierei din dotare având un evident efect terapeutic. Pe de altă parte, cum urci cu o treaptă dificultatea, iadul se dezlănțuie, iar subțirimea AI-ului (dacă nu ai în echipa alți jucători umani) iese în evidență, frustrându-te la aproape fiecare pas.
Din fericire, nu duci lipsa de coechipieri în Back 4 Blood. Chiar dacă grupul de prieteni nu te ajută în completarea echipei, sistemul de matchmaking te cuplează mai tot timpul cu jucători din alte colțuri ale lumii, de pe diferite platforme. Și asta pentru că titlul celor de la Turtle Rock suportă cross-play, nu de puține ori echipele noastre (PC) fiind completate de utilizatori de console Xbox sau PlayStation. Așadar, platforma pe care o folosești contează mai puțin, importantă fiind comunicarea eficientă între jucători.
Lăsând la o parte provocarea suplimentară reprezentantă de creșterea dificultății, un alt aspect ce conferă rejucabilitate creației celor de la Turtle Rock este implementarea unui sistem de „cărți de joc”. Pe scurt, avem parte de-un soi de „poker simplist” disputat între jucători și „regizorul AI” ce dictează cursul jocului. Acesta din urmă poate aplica sesiunii niște așa-zise „corruption cards”, un soi de modifiere ce alterează regulile jocului pentru a îngreuna sarcina echipei de supraviețuitori. Pe de altă parte, jucătorul își poate construi propriul pachet de cărți capabile să contracareze aceste efecte, suplimentându-și astfel anumite abilități, puterea sau timpul de reacție a unor arme.
Acest sistem aduce o oarecare variație formulei de joc din Back 4 Blood, însă nu suficientă pentru a convinge un jucător de ocazie să reia campania, pe un nou nivel de dificultate, după finalizarea acesteia. Și poate că un rebranding ceva mai inteligent al acestui sistem ar fi fost recomandat, însăși denumirea de „cărți de joc” ducându-te cu gândul la titluri Free-to-play axate pe monetizare. Tot în această direcție oarecum respingătoare bate și HUB-ul central în care te poți plimba în afara campaniei propriu-zise, o tabără de supraviețuitori în care îți poți personaliza eroul, poți discuta cu comercianți etc. Pur și simplu mi-a adus aminte de Destiny, de potențialul imens pe care îl promitea un asemenea joc și de stadiul jalnic în care a ajuns în ziua de astăzi.
Pe lângă clasicul mod de joc PvE, Back 4 Blood include și o componentă multiplayer versus, în care o echipă de patru supraviețuitori trebuie să înfrunte hoarda de morți vii condusă de patru zombies speciali (astfel de tipuri de adversari sunt întâlniți la tot pasul pe parcursul campaniei). Deși nu reprezintă principala atracție din Back 4 Blood, acest mod Swarm poate prelungi oarecum durata de joc, fiind totuși cam dezechilibrat în favoarea echipei de monștri.
În privința optimizării, nu am întâmpinat nicio problemă cu versiunea de PC (Steam) a jocului, care a rulat impecabil pe sistemele noastre de test. Și, deși nu grafica este punctul său forte, nu poți rămâne indiferent la cantitatea de sânge și rămășițe umane împrăștiate prin nivelurile jocului, deci jucătorii mai sensibili la acest aspect ar trebui să se gândească de două ori înainte de se aventura în Back 4 Blood.
La final, Back 4 Blood este acel gen de joc cu care te poți distra, cel puțin pentru o perioadă limitată de timp, însă al cărui factor de „fun” depinde de mai multe aspecte. Ai prieteni cu care să joci? Ai abonamente PlayStation Plus sau Xbox Live dacă joci pe console? Ai chef să joci aceleași scenarii cu modificări minime de mai multe ori? Îți surâde ideea construirii pachetelor de cărți într-un asemenea joc?
O recomandare personaă ar fi activarea unui abonament Xbox Game Pass, Back 4 Blood fiind inclus și pe PC și pe consolele Xbox, și testarea jocului în acest mod, fără alte costuri. Iar dacă formula actuală și adăugirile pe care producătorii le promit pentru următorul an te-au convins, poți cumpăra Back 4 Blood la un preț mai accesibil cu ocazia inevitabilelor campanii de reduceri de Black Friday și/sau iarnă.