Astro Bot Review: platformer-ul perfect există

Autor: Cosmin Aionita | 08.10.2024
Astro Bot Review: platformer-ul perfect există
Foto: Sony Interactive Entertainment

Deunăzi, mă uitam mândru la ecranul televizorului, unde erau afișate statisticile contului personal de PSN și admiram proaspăt deblocatul trofeu platinum pentru Astro Bot. În același timp, îmi făceam și unele griji: cum aș putea să descriu în cuvinte, cât mai amănunțit, motivele pentru care acest joc merita notă afișată la final.

Apoi mi-am adus aminte că, în vara acestui an, am avut ocazia să încerc un demo pentru Astro Bot și, pe baza acestuia, am împărtășit cu voi câteva dintre primele impresii despre joc. Recomand recitirea cu atenție a acelui articol, pentru că oferă o descriere de ansamblu a întregii experiențe din Astro Bot, după cum o promiteau, la acea vreme, producătorii săi. Din fericire, tot ce am menționat atunci este cât se poate de valabil și în cazul versiunii finale a jocului, Team Asobi achitându-se de promisiuni cu brio.

De la promisiuni, fie ele și îndeplinite, și până la calificativul „perfect” există însă un drum lung. În cele ce urmează voi încerca să vă prezint câteva dintre argumentele care justifică nota primită de Astro Bot, jocul celor de la Asobi Studio fiind, de departe, unul dintre cele mai bune pe care am avut ocazia să pun mână în acest an.

Astro Bot

Nostalgie adusă la zi

Încă din secvența introductivă a jocului realizezi că producătorii lui Astro Bot au pus un accent destul de evident pe nostalgie atunci când au pornit la acest drum. Moștenirea lăsată de un brand precum PlayStation este emanată prin toți porii de acest joc, pornind de la nava spațială a lui Astro, reprezentată sub forma unei console PlayStation 5, aluziile către numeroase serii de jocuri asociate, de-a lungul timpului, cu familia de console a celor de la Sony, dar și sutele de roboței simpatici pe care îi salvezi, unii costumați precum eroi cunoscuți din jocurile (pentru) PlayStation.

Omagiul adus de Astro Bot pentru istoria consolelor și jocurilor PlayStation nu se oprește însă aici, într-un stadiu să-i zicem pasiv, așa cum am întâlnit în Astro’s Playroom, spre exemplu. Nu, de această dată, câteva dintre personajele emblematice din istoria PlayStation se implică activ în aventura lui Astro sau, mai degrabă, vice-versa. Înfruntările cu boșii majori aferenți fiecărei galaxii vizitate de micuțul roboțel sunt urmate de câte un nivel special, inspirat de unul dintre jocurile pe care producătorii le-au considerat emblematice pentru istoria PlayStation. Păstrând spoilerele la minimum, va zic doar că Nathan Drake (Uncharted), Aloy (Horizon) sau Kratos (God of War) nu lipsesc din această ecuație.

Astro Bot

Nu avem însă de-a face cu simple niveluri „cu skin-ul” jocului care le-a servit drept sursă de inspirație. Producătorii au mers și mai departe, împrumutând direct mecanici de gameplay din aceste titluri, oferindu-i micuțului Astro posibilitatea de mânui toporul lui Kratos sau arcul lui Aloy, drept exemple. Ai astfel impresia că joci niște mini-versiuni ale acestor jocuri, tratate însă cu atenție și respect, din care nu lipsesc nici personajele și nici întâlnirile cu boșii specifice acelor titluri. Un fel de „best of both worlds”.

Inventivitate, idei strălucite și control pe măsură

Vă povesteam și în preview, dar și mai devreme, că Astro trebuie să colinde prin mai multe galaxii, cu mai multe planete (fiecare reprezentând câte un nivel), pentru a-și recupera roboțeii din echipaj, dar și componentele vitale ale navei sale spațiale. Evident, dacă nava este o consolă PS5, atunci acestea sunt memoria, SSD-ul, GPU-ul, sistemul de răcire, capacele de protecție și, bineînțeles, procesorul.

Astro Bot

Iar, din multitudinea de niveluri disponibile, nu se remarcă doar cele despre care am discutat mai devreme, inspirate din jocurile legendare pentru PlayStation. Dimpotrivă, aproape fiecare planetă vizitată de Astro are cel puțin un element original, fie cadrul vizual în care se desfășoară acțiunea, vreo abilitate anume pentru micuțul erou sau, de ce nu, o bătălie cu încă un boss (pe lângă cei principali, care vă așteaptă la sfârșitul fiecărei galaxii). Astfel, fie că vă folosiți de un „propulsor” în formă de câine sau găină, pentru a atinge locații altfel inaccesibile, fie că vizitați un imens cazinou sau înotați pe fundul unui ocean cu un pinguin, fiecare nivel din Astro Bot are „acel ceva” care îi conferă o identitate proprie și îl diferențiază de restul.

Dacă ar fi ceva de criticat la acest capitol, anumite concepte excelente – precum posibilitatea lui Astro de a se transforma, la comandă, într-un micuț șoarece sau într-un burete imens, îmbibat cu apă – dar și opțiunile pe care acestea le deschid, sunt poate prea puțin folosite pe parcursul acestei aventuri.

În schimb, ce merită lăudat este controlul și exactitatea cu care Astro răspunde la comenzi. În 99% dintre cazuri, atunci când mori, știi că ai făcut-o din cauza greșelilor tale și nu dai vina pe joc. Pentru restul de 1%, urmează capitolul de mai jos.

Astro Bot

Cu un X, un cerc și un triunghi / Dai cu DualSensu’ de pământ

Aminteam în articolul de preview că planetele normale din Astro Bot, deși presărate cu tot felul de secrete și secțiuni ascunse, nu ridică nivelul de dificultate peste medie, permițând oricărui jucător să ducă la bun sfârșit aventura lui Astro, indiferent de nivelul său de experiență cu titlurile de tip platformer.

Totuși, pentru perfecționiști sau pentru cei care sunt pasionați de colecționarea tuturor bonusurilor si trofeelor posibile, există și o serie de niveluri speciale, de „challenge-uri”. Dintre acestea, se remarcă cele grupate sub semnele celor patru simboluri PlayStation: triunghi, pătrat, cerc și X (cruce, după descrierea oficială). Aici voia bună promovată de restul jocului începe să lase loc unor provocări uneori inuman de frustrante. Câteodată îți vine să dai cu controller-ul de pământ, întrebându-te de ce Astro a aterizat aiurea sau fix în „scuipatul” unuia dintre cei mai enervanți inamici din joc.

Astro Bot

Dar, până la urmă, cu ceva mai multă concentrare, memorie bine exersată și o doză de îndemânare, treci și de aceste provocări și reușești să salvezi toți roboțeii din joc, să refaci întreaga flotă de nave PlayStation și să deblochezi tot ce se poate în Astro Bot. Iar, la final, contorul îți indică aproximativ 20 de ore petrecute cu titlul celor de la Team Asobi, suficient încât să nu devină repetitiv, dar și să te lase cu senzația că ai avut parte de „o masă bogată”, fără a exagera.

Arată, sună și se mișcă excelent

Poate că toate cele descrise mai sus nu ar fi avut aceeași valoare dacă nu erau însoțite și de o prezentare vizuală și auditivă pe măsură. Din fericire, Astro Bot strălucește și la aceste capitole: nivelurile sunt colorate, dinamice, pline de detalii, de elemente cu care poți interacționa, de obiecte afectate de fizică etc. Este o veritabilă plăcere doar să te plimbi prin unele dintre aceste lumi imaginate de Team Asobi, nici măcar nu trebuie “să le joci”.

Astro Bot

Iar acest stil artistic de excepție este acompaniat și de o componentă tehnică de același calibru, totul fiind redat fluent, la 60 de cadre pe secundă, în rezoluție 4K, chiar și pe un PlayStation 5 standard. Încă o dovadă că viitorul PS5 Pro nu este pe atât de necesar pe cât, să zicem, a fost ediția Pro în generația PS4.

Pe lângă grafică însă, Astro Bot strălucește și în privința elementelor sale audio, pornind de la gesticulările amuzante ale roboțeilor și inamicilor acestora și sfârșind cu soundtrack-ul de-a dreptul excepțional. Spre exemplu, melodia din meniul principal sau remix-ul temei muzicale din God of War n-ar trebui ratate de niciun pasionat al muzicii din jocuri video.

Astro Bot

Concluzie

Indiferent de nivelul provocărilor din acele porțiuni complet optionale, care uneori creste peste „cota admisă”, nimic nu poate șterge bucuria, pentru că acesta este cuvântul corect, pe care o simți atunci când joci Astro Bot, cu planetele sale pline de imaginație, personajele amuzante și veritabilul tribut pe care îl aduce istoriei PlayStation. Sigur, poate că, pe lângă tot ce-am primit, mi-ar fi plăcut și o componentă co-op, în care doi sau mai mulți Astro boți să își unească forțele, însă, cel mai probabil, de așa ceva vom avea parte abia într-o eventuală continuare.

Până atunci însă, Astro Bot rămâne unul dintre cele mai apropiate de perfecțiune jocuri pe care am avut ocazia să le încerc în ultima vreme și, dacă până la finalul lui decembrie nu se întâmplă vreo minune, cel mai serios candidat (și probabil singurul) la titlul de “Jocul Anului 2024”.

Astro Bot
Părţi pozitive
  • niveluri superbe, pline de inventivitate și idei excelente
  • personaje simpatice și pline de personalitate
  • destule colecționabile pentru a garanta mai multe parcurgeri
  • control, grafică și sunet de notă maximă
Părţi negative
  • câteva dintre nivelurile challenge îți vor scoate peri albi
  • ar fi mers niște niveluri concepute pentru co-op
Urmărește Go4Games.ro pe Google News