Orcs Must Die! 2 readuce în prim plan genul tower defense, cu personaje văzute la persoana a treia şi acţiune ce se desfăşoară în timp real, inovaţia majoră fiind jocul cooperativ, fie cu vrăjitoarea ce controlează minţi, fie cu the war mage.
Gameplay-ul a rămas acelaşi: printre încăperi şi coridoare, obstacole, bariere şi capcane, singurul scop este măcelărirea creaturilor care încearcă să ajungă la riftul magic. De asemenea, muzica e cam aceeaşi, inamicii de bază sunt cam aceiaşi, la fel şi capcanele pe care le vei folosi cel mai des.
Partea vizuală este realizată în stil cartoony şi se potriveşte foarte bine cu replicile jumătate ironice, jumătate pline de aluzii la cei doi protagonişti.