Unii oameni sunt dispuși să facă gesturi ieșite din comun pentru a-și spune punctul de vedere. Un fan japonez înflăcărat al jocului Splatoon, nemulțumit de anumite decizii ale dezvoltatorului Nintendo, a cumpărat titluri la companie pentru a putea participa la adunarea anuală a acționarilor.
Tânărul a provocat un mic scandal la eveniment. El a întrebat de ce personajele bărbați nu au parte de opțiuni mai bune de personalizare în Splatoon 3. Gamerul a folosit și rețeaua de micro-blogging Twitter pentru a-și arăta frustrarea. El susține că Nintendo favorizează personajele feminine din Splatoon 3.
今まで何通も任天堂さん宛にお手紙送ってきたけど改善されそうになかったからもう直接任天堂の人に伝えたくて株主になった
株買うときどうしても何万か足りなくて親から消費者金融にだけは手を出さないでと頼まれてたから
クレカで4万の有機EL型Switch買い届き次第即GEOに2.5万で売ってお金工面した pic.twitter.com/dyHANNY6yh
— haru (@haruikatako) June 23, 2023
Pentru a participa la întâlnirea acționarilor, tânărul a cumpărat acțiuni Nintendo în valoare de aproape 3.600 de dolari. O parte din bani au provenit din vânzarea unei console Nintendo Switch, pe care a cumpărat-o cu un card de credit.
Citește și: Decizia, legată de sânii și nuditatea din jocuri, pe care a luat-o Nintendo
Gamerul susține că dezvoltatorul Splatoon a ignorat scrisorile pe care i le-a trimis.
Președintele Nintendo, Shuntaro Furukawa, i-a atras atenția tânărului, la eveniment, că întrebarea lui este prea lungă. Acesta din urmă nu s-a oprit, însă, din vorbit. Până la urmă, Furukawa i-a mulțumit acționarului pentru feedback și pentru faptul că joacă Splatoon.
Anul trecut, un alt gamer a mers la întâlnirea anuală a acționarilor Nintendo pentru a-i cere companiei să lanseze un nou joc F-Zero.
Sursa: VGC