Pentru mulți dintre noi restricțiile impuse de pandemie sunt dificile, dar sunt și oameni pentru care statul în casă este ceva obișnuit. Un dezvoltator de jocuri din Japonia nu a mai ieșit din locuința lui de 10 ani, cu câteva mici excepții.
Nito Souri este un „hikikomori”, cuvânt folosit în Japonia pentru a descrie pustnicii moderni. În statul asiatic aproximativ un milion de persoane se identifică astfel. În general, acești oameni nu iau contact fizic cu nimeni altcineva în afara familiei.
Nito își părăsește apartamentul doar pentru a merge la frizer și pentru a duce gunoiul. În rest, tânărul folosește servicii de livrări pentru orice altceva are nevoie.
Souri a devenit un pustnic modern după ce nu a reușit, la terminarea facultății, să își găsească un loc de muncă. Nu a reușit nici să devină scriitor. Apoi s-a întrors în orașul natal, unde locuiește în apartementul unei mătuși.
De atunci, Souri a învățat limba engleză, a pornit un canal de YouTube și a învățat să dezvolte jocuri video. Tânărul este pe punctul de a-și lansa prima creație, cu ajutorul platformei de crowdfunding Kickstarter. Pull Say este un joc în care jucătorii trebuie să își protejeze maestrul hikikomori, efectiv bătând oamenii care încearcă să ajungă la el
„Nu aveam prieteni în orașul natal și am simțit nevoia să devin independent din punct de vedere financiar cât de repede posibil, fiindu-mi rușine să ies afară. Așa că am ajuns un hikikomori”, a declarat Nito Souri pentru Kyodo News.
Tânărul nu vrea, însă, să rămână așa. El speră ca jocul să îi aducă suficienți bani încât să își permită, după terminarea pandemiei, să iasă din casă și să își găsească un loc de muncă pe placul lui.
Sursa: The Gamer
CITEȘTE ȘI:
Saltea pentru gameri, lansată pe piață în Japonia. Ce are special?