Un studiu realizat în Germania arată care sunt obiceiurile alimentare ale gamerilor comparativ cu cele ale populației generale, iar rezultatele sunt surprinzătoare.
La cercetare au participat 817 persoane cu vârste mai mari de 14 ani, împărțite în două grupuri: gameri obișnuiți și jucători, amatori și profesioniști, participanți la competiții de eSports. Dintre aceștia, 87% au fost persoane de sex masculin. Vârsta medie a participanților a fost de 24 de ani.
Studiul a fost realizat online, iar chestionarele au fost distribuite prin intermediul site-ului esportwissen.de și prin intermediul unor platforme precum Discord, Instagram sau Facebook.
Cercetarea a arătat că gamerii consumă zilnic 1,6 litri de apă, mai multă decât media populației din Germania, care este de 1,4 litri/zi.
Indicele de masă corporală (IMC) al gamerilor a fost 26 (supraponderali), nivelul fiind similar cu cel al populației din Germania.
Totodată, studiul a arătat că gamerii consumă, în medie, mai mult de o doză de băutură energizantă pe săptămână. Prin comparație, sub 10% dintre cetățenii germani consumă o cantitate similară de astfel de băuturi. Totuși, amatorii de jocuri video consumă mai puțin alcool decât restul populației.
Citește și: Studiu: Ce se întâmplă când gamerii află că personajul dintr-un joc este gay
Când vine vorba de alimentație, gamerii nu au obiceiuri semnificativ diferite față de cele ale celorlalți cetățeni: consumă 7,5 porții de alimente fast-food pe lună, două porții de legume și o porție de fructe zilnic.
Participanții la studiu au declarat că au sănătate „bună” (33%), „foarte bună” (44%) și „excelentă” (17%). Majoritatea respondenților s-au declarat mulțumiți de imaginea lor corporală.
Cercetarea a mai arătat că indivizii care participă la competiții de eSports petrec mai mult timp stând pe scaun (8,3 ore/zi) comparativ cu gamerii obișnuiți (7,5 ore/zi). Totodată, jucătorii competitivi sunt mai puțin activi (8,3 ore de activitate fizică pe săptămână) decât ceilalți (9,5 ore).
Per total, studiul realizat în Germania arată că obiceiurile alimentare ale gamerilor sunt comparabile cu cele ale populației generale. Totuși, autorii le recomandă gamerilor să consume mai puține băuturi energizante și alimente de tip fast-food.