Deși a promis asta, streamerița Amouranth oferă un motiv pentru care nu s-a lăsat de OnlyFans

Autor: Alex Manole | 09.03.2023
Deși a promis asta, streamerița Amouranth oferă un motiv pentru care nu s-a lăsat de OnlyFans

Streamerița de pe Twitch Amouranth a fost criticată în trecut pentru conținutul la limita regulamentului și pentru faptul că își atrage publicul de pe platforma pe streaming pe contul său de OnlyFans unde publică fotografii și clipuri video explicite, în ciuda faptului că a promis că va renunța la acest tip de conținut. Aceasta explică însă motivul pentru care continuă, cel puțin în prezent, să îl producă.

Amouranth nu dorește să își lase angajații fără loc de muncă

Conform declarațiilor sale, pentru realizarea și publicarea conținutului său de pe toate rețelele de socializare, Twitch și OnlyFans, streamerița are peste 20 de oameni angajați, care se ocupă de diverse părți ale afacerii. Dintre aceștia, cam 15 sunt dedicați complet conținutului explicit pe care îl produce, iar închiderea contului de OnlyFans ar putea să îi lase fără un loc de muncă. Astfel, Amouranth (Kaitlyn Siragusa) susține că tranziția va fi mai lungă, încercând să găsească alte poziții pentru cei implicați, pentru a putea renunța la conținut explicit. Cei care lucrează pentru diviza sa de conținut explicit au primit înștiințare de 60 de zile înainte ca aceasta să fie închisă, iar joburile lor rămân disponibile două luni fără riscul de a fi concediați.

Aceasta a dezvăluit că își dorește să renunțe la OnlyFans după ce în toamna anului trecut s-a despărțit de soțul său în urma unui scandal care a ajuns și în mediul online. Aceasta a declarat la acel moment că partenerul său de viață o împingea spre conținut explicit, iar de atunci a început să scadă numărul de stream-uri în jacuzzi și cantitatea de conținut de pe OnlyFans.

Anterior despărțirii, 50% din timpul pe care îl petrecea pe Twitch era conținut din jacuzzi, un tip de conținut pe care ea l-a inventat și care a atras și alte creatoare de conținut. După acel eveniment, doar 10% din timpul de stream a fost de acest gen, restul fiind în alte categorii, în special gaming-ul crescând semnificativ.

Siragusa nu se sfiește să vorbească despre veniturile considerabile pe care le are din streaming și OnlyFans. În anii de pandemie, aceasta avea atât de mulți bani încât a început să îi investească în companii care produceau piscine gonflabile de genul celor pe care le folosea și ea în stream-uri și a cumpărat o benzinărie de câteva milioane de dolari. Acești bani vin atât din donațiile de pe stream, cât și din abonamentele lunare pe care le vine sau conținutul explicit contra-cost. Aceasta a dezvăluit că există donatori „balene” care pot să îi ofere pe parcursul unui an chiar și 90.000 de dolari fiecare sub formă de donații pe Twitch, iar unii îi trimit cadouri precum produse de lux, televizoare sau telefoane mobile.

sursa: Kotaku

Urmărește Go4Games.ro pe Google News