O tânără a povestit că nu a reușit să obțină o viză temporară pentru a-și vizita prietenii din SUA din cauza activităților sale din metaversul VRChat.
Autoritățile americane i-au comunicat tinerei din Marea Britanie, care a oferit doar pseudonimul de „Hex”, că este „neeligibilă permanent” pentru o viză, iar motivul este „prostituția”.
Hex oferă servicii sexuale pe platforma VRChat. Acesta este un metavers, accesat prin intermediul unor headset-uri de realitate virtuală precum cele de la Oculus, în care oamenii socializează, joacă mini-jocuri, explorează lumi create de alți utilizatori sau participă la evenimente precum concerte și petreceri. Pe această platformă oamenii practică și sex virtual, iar Hex furnizează astfel de servicii prin intermediul avatarului ei.
Tânăra publică imagini și clipuri video cu avatarul său din VRChat pe platforma Fansly, dominată de conținut erotic. Ea spune că oferă, contracost, și conținut în care apare ea în persoană.
Hex a declarat că femeia cu care a susținut interviul la ambasada americană nu a înțeles nimic din ceea ce face ea în VRChat. Tânăra a fost întrebată dacă se întâlnește cu clienții săi din mediul virtual în viața reală și a răspuns că „absolut nu”. Acest lucru nu a contat, deoarece Hex a primit o scrisoare în care i s-a comunicat faptul că nu va primi viză din cauza faptului că practică prostituția.
Clement Lee, director la Sex Workers Project din cadrul organizației non-guvernamentale Urban Justice Center din New York, a declarat că persoanelor care oferă servicii sexuale, chiar și în mod legal, le este interzis frecvent accesul în Statele Unite. Potrivit lui, nu este făcută o diferență între lumea reală și mediul virtual.
„Nu există nimic care să împiedice din punct de vedere legal autoritățile din SUA responsabile cu imigrația sau Departamentul de Stat, chiar dacă au foarte puține dovezi sau deloc, să presupună că o persoană care face sex online poate să ofere și activități sexuale în persoană”, a explicat el.
Lee a adăugat că legea le permite autorităților să refuze o persoană fără ca măcar să ofere un motiv. Mai mult, în unele cazuri cei refuzați nici măcar nu primesc un răspuns oficial.
Hex a spus că va face în continuare eforturi pentru a obține viza. „Vreau să-mi curăț numele și să rezolv acest lucru, deoarece este nedrept și nu este adevărat”, a spus ea.
Sursa: Motherboard