Splinter Cell: Blacklist urmăreşte o nouă etapă din viaţa protagonistului Sam Fisher, în care acesta conduce o unitate de servicii secrete numită Fourth Echelon.
Fisher se confruntă cu un grup terorist care a anunţat atacuri constante împotriva Statelor Unite ale Americii până ce acestea se decid să îşi retragă trupele de pe toate teritoriile străine. De-a lungul jocului, Fourth Echelon se luptă pentru a acumula destule informaţii despre atacatori şi despre atentatele plănuite, astfel încât să prevină dezastrele ce au să se petreacă.
Noul joc Splinter Cell reprezintă întoarcerea seriei în direcţia stealth şi îmbină cele mai reuşite elemente din jocurile precedente ale seriei.
Splinter Cell: Blacklist a fost lansat pe 23 august 2013 pentru PC, PlayStation 3, Xbox 360 şi Wii U.