Hyrule Warriors Definitive Edition este o relansare pentru Nintendo Switch a jocului Hyrule Warriors de pe Nintendo Wii U. Hyrule Warriors, la rândul său, este un titlu „musou”, inspirat de seria Dynasty Warriors şi realizat de Omega Force şi Team Ninja.
Accentul este pus pe gameplay-ul action pur, în care eroul controlat de jucător înfruntă sute de inamici şi, câteodată, boşi imenşi. Fanii The Legend of Zelda vor regăsi în Hyrule Warriors numeroase personaje îndrăgite şi referinţe la jocurile seriei principale. În plus, pachetul Definitive Edition include tot DLC-ul lansat pentru ediţia de Wii U a jocului, precum şi anumite îmbunătăţiri grafice.
Hyrule Warriors Definitive Edition este disponibil acum, în exclusivitate pentru Nintendo Switch.