Din cauza prețurilor mari, mulți oameni cumpără plăci video second-hand, dar aceasta este o acțiune riscantă, din mai multe motive. Este posibil ca acea componentă să fi fost folosită pentru minarea de criptomonede, o activitate foarte solicitantă, care degradează acceleratorul grafic, sau dispozitivul să fi fost „cosmetizat” într-un mod periculos.
Plăcile video care au fost folosite pentru minarea de criptomonede au petrecut, cele mai multe dintre ele, luni sau ani în spații prost ventilate și au acumulat multă murdărie și praf.
Un clip video viral care circulă pe internet arată cum un miner de criptomonede din Vietnam curăță plăci video folosite în această activitate cu un aparat de spălat cu apă sub presiune.
Some Vietnamese miners have cleaned up their old graphics cards after ETH merge by bathing them with extremely high risk. It’s really their cleaning season while waiting for the next GPU-minable 3rd coin. (1/3) pic.twitter.com/qnUMWxpyct
— I_Leak_VN (@I_Leak_VN) September 23, 2022
Aceste cazuri sunt destul de frecvente. Într-o altă înregistrare altcineva scufundă complet în apă plăci video pentru a le curăța.
This is the cleaning method with ozone water (3/3) pic.twitter.com/YUT8J3icxF
— I_Leak_VN (@I_Leak_VN) September 23, 2022
Faptul că electronicele și apa nu se împacă bine e un lucru bine știut de aproape toată lumea. Cel mai probabil componentele plăcilor video curățate astfel vor fi afectate de coroziune. Mai mult, apa sub presiune poate provoca avarii.
Din păcate, mulți oameni vor fi nevoiți să apeleze în continuare la piața second-hand pentru plăci video de gaming, deoarece prețurile noilor modele sunt uriașe. Nvidia a lansat seria RTX 40, care include două modele, RTX 4090 și RTX 4080. Acestea au prețuri de 1.600, respectiv 900 de dolari.
Șeful companiei, Jensen Huang, a explicat și de ce noile produse au prețuri atât de piperate: Legea lui Moore nu mai este valabilă, iar componentele necesare în procesul de fabricație sunt tot mai costisitoare.
Sursa: Extreme Tech