Premii de 20.000 de dolari pentru jucătorii profesioniști care câștigă trofee cu mouse-uri SteelSeries

Autor: Adrian Popa | 02.06.2022
Premii de 20.000 de dolari pentru jucătorii profesioniști care câștigă trofee cu mouse-uri SteelSeries
Foto: SteelSeries

SteelSeries, producătorul danez de periferice de gaming și eSports, a anunțat programul Prime Bounty, prin care îi va răsplăti pe gamerii profesioniști care câștigă competiții folosind produse ale companiei.

Astfel, orice jucător care câștigă un turneu offline, în timp ce folosește un mouse SteelSeries, va primi o recompensă de 20.000 de dolari.

În program sunt acceptate următoarele modele de mouse-uri: Prime Pro (modelele Wired, Wireless, Prime+, Prime Mini), familia de dispozitive ușoare Aerox (inclusiv modelul multi-genre Aerox 5 Wireless), Rival (3 și 5) și Sensei Ten.

Citește și: AQIRYS lansează cel mai avansat mouse din portofoliul său, T.G.A. ALPHA. Dispozitivul poate fi personalizat în detaliu

În Prime Bounty se pot înscrie și echipele care folosesc mouse-uri SteelSeries. Recompensa poate fi câștigată de mai multe ori.

SteelSeeries
Mouse de gaming SteelSeries Rival 3.

În prima fază, programul se va concentra pe turnee dedicate de Counter-Strike Global Offensive (CS:GO), Valorant, Tom Clancy’s Rainbow Six, Apex Legends, Fortnite și Player Unknown Battlegrounds (PUBG). Turneele eligibile includ evenimente în care marea finală se joacă offline (LAN) și pe platforma PC.

SteelSeries va anunța în viitorul apropiat și un program Prime Bounty dedicat jucătorilor amatori.

Printre echipele de eSports care folosesc periferice SteelSeries se numără FaZe Clan, Atlanta FaZe, Red Bull OG, Mercedes-AMG Petronas Esports, T1, SpaceStation sau Rare Atom.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News