Philips a lansat noi monitoare pentru gaming: Evnia 34M2C8600 și Evnia 42M2N8900

Autor: Cosmin Aionita | 21.02.2023
Philips a lansat noi monitoare pentru gaming: Evnia 34M2C8600 și Evnia 42M2N8900
Foto: Philips

După cum le sta bine tuturor companiilor acum, și Philips și-a lansat, în toamna anului trecut, propriul brand de gaming, sub denumirea Evnia, împrumutată din limba greacă. Astfel, sub acest nou brand, producătorul oferă două modele noi de monitoare dedicate gamerilor.

Philips Evnia 34M2C8600

Modelul Philips Evnia 34M2C8600 își propune să ofere utilizatorilor “experiențe captivante”, grație ecranului curbat și a imaginilor ultra clare. O alta caracteristică care scoate în evidență acest model este funcția Ambiglow, care accentuează experiența jocurilor sau a filmelor prin crearea unui ambient luminos plăcut.

Alături de Ambiglow, Philips Evnia 34M2C8600 dispune și de Display HDR True Black 400 pentru nuanțe de negru cuprinzătoare, rezoluție UltraWide QHD 3440×1440 pixeli și un timp de răspuns de numai 0,1 ms. În plus, noul monitor curbat este echipat cu un port USB-C, un comutator KVM și un suport reglabil pe înălțime. Ecranul acestui monitor este bazat pe tehnologia QD OLED (Quantum Dot OLED).

Philips Evnia 34M2C8600 va fi disponibil la prețul recomandat de 6391 lei.

Philips Evnia 34M2C8600
Foto: Philips

Philips Evnia 42M2N8900

În schimb, modelul Evnia 42M2N8900 face parte din gama de top Evnia 8000, o serie menită să ofere, prin caracteristicile sale moderne, experiențe de gaming memorabile.

Aceste specificații includ: afișaj True 10-bit pentru gradienți de culoare mai uniformi, afișaj OLED pentru un contrast puternic, rată de reîmprospătare de 138Hz, timp de răspuns 0,1ms GTG pentru o reacție rapidă, DTS pentru un sunet îmbunătățit și rezoluție UltraClear 4K UHD (3840×2160). În plus, noul monitor se mândrește cu o ramă subțire pe toate cele patru laturi, un ecran de 42″, KVM pentru gestionarea unei configurații cu două PC-uri, port USB-C și un stand cu înălțime reglabilă.

Iluminarea de fundal Ambiglow, un semn distinctiv al fiecărui monitor recent din seria Evnia 8000, este prezentă și la modelul 42M2N8900 pentru a crea o ambianță plăcută și pentru a îmbogăți experiența de utilizare.

Philips Evnia 42M2N8900 va fi disponibil începând cu luna martie la prețul recomandat de 8359 lei.

Accesoriile menite să completeze experiența monitoarelor Evnia vor fi disponibile începând cu luna iunie 2023.

Evnia 42M2N8900
Foto: Philips

Sursa: Philips

Urmărește Go4Games.ro pe Google News