AGON by AOC prezintă AGON PRO AG276QZD, cel mai recent model al seriei AGON PRO. Acest monitor pentru gaming, cu o diagonală de 26.5″ (67.3 cm), dispune de un panou OLED, care oferă o rezoluție QHD (2560×1440), o rată de refresh de 240 Hz și un timp de răspuns GtG rapid de 0,03 ms.
AG276QZD oferă un contrast foarte bun datorită iluminării individuale a fiecărui pixel al panoului OLED, tonuri de negru perfecte și o plajă largă de culori (adâncime de culoare pe 10 biți și acoperire DCI-P3 de 98,5). Datorită designului său asimetric, cu un finisaj în două tonuri de negru și gri spațial, AG276QZD a obținut premiul Red Dot Design Award (2022).
AGON PRO AG276QZD utilizează un panou OLED avansat, care oferă un raport de contrast fără precedent în comparație cu monitoarele LCD obișnuite (cu retroiluminare uniformă) și culori apropiate de realitate, cu nuanțe perfecte de negru și unghiuri largi de vizualizare. Timpul de răspuns mai rapid al afișajului de 0,03 ms GtG și input lag-ul mai mic, precum și suportul Adaptive-Sync și compatibilitatea G-Sync facilitează un gameplay mai fluent, potrivit chiar și pentru titlurile competitive.
Având suport HDR10, acuratețea culorilor oferită de AG276QZD este remarcabilă, având ca rezultat un mediu de joc captivant în titlurile de acțiune, MOBA, shootere competitive rapide, sau cele single player, bazate pe poveste și cu accent pe elementul vizual. Gama largă de culori promite perspective vibrante și realiste, iar monitorul este descris drept „perfect atât pentru consumul multimedia, dar și pentru crearea de conținut”.
Noul AG276QZD din generația a 6-a de monitoare AGON prezintă un finisaj metalic anodizat de culoare neagră, atât pe carcasa frontală, cât și pe baza suportului.
Construcția sa asigură o instalare rapidă datorită mecanismului cu eliberară rapidă și un mâner care facilitează transportul între locații. Sistemul de blocare Kensington contribuie la securizarea monitorului în locuri aglomerate precum petreceri LAN sau turnee eSports.
Amprenta mică a bazei oferă mai mult spațiu pe birou pentru mouse și tastatură, care pot fi conectate prin intermediul hub-ului cu 2 porturi USB 3.2 încorporat, iar clema de cauciuc pentru organizarea cablurilor permite utilizatorilor să reducă dezordinea de pe birou. Confortul fizic este oferit de standul cu reglaj pe înălțime de până la 130 mm și suportă înclinarea sau orientarea monitorului în mod portret.
Mai mult, monitorul este compatibil Light FX și permite personalizarea luminilor RGB sau sincronizarea jocurilor de lumini cu accesoriile AOC GAMING compatibile precum mouse, tastatură, căști sau gamepad prin intermediul suitei software AOC G-Menu.
AGON PRO AG276QZD va fi disponibil în România începând cu luna iulie 2023 la prețul recomandat de 4959,09 lei.
Sursa: AGON by AOC