Sony Pictures Entertainment a publicat primul trailer oficial pentru filmul Gran Turismo, adaptarea pentru marele ecran a seriei de jocuri cu mașini produse de Polyphony Digital pentru consolele PlayStation.
Filmul este inspirat din povestea reală a lui Jann Mardenborough, jucător de Gran Turismo care a devenit pilot de curse profesionist după ce a câștigat mai multe competiții de eSports.
De regie este responsabil Neill Blomkamp, cunoscut pentru filme precum District 9 sau Elysium, iar în rolul principal îl vom regăsi pe Archie Madekwe (Midsommer și serialul See).
Distribuția filmului este completată de nume importante de la Hollywood, precum David Harbour (Stranger Things), Orlando Bloom (seriile Pirates of the Caribbean și The Lord of the Rings), Darren Barnet (Never Have I Ever) și Djimon Hounsou (The King’s Man, Shazam!, Guardians of the Galaxy), alături de Geri Halliwell Horner, fosta componentă a trupei Spice Girls și nevasta lui Christian Horner, conducătorul echipei Red Bull Racing, campioana en-titre din Formula 1.
Filmul Gran Turismo urmează să ajungă în sălile de cinema în vara acestui an, premiera acestuia în România fiind programată pentru 11 august 2023.
Gran Turismo 7, cel mai recent joc din serie, este disponibil acum în variante pentru PlayStation 5 și PlayStation 4.