Gothic 2

| 22.06.2011
Gothic 2

Introducere:
In 2001 un RPG numit simplu Gothic, a avut parte de o lansare
timida pe piata jocurilor. Creat de o echipa relativ mica, Piranha
Byte, Gothic s-a dovedit a fi in cele din urma un succes. A
castigat respectul fanilor genului RPG din intreaga lume iar
producatorii sai au primit laude peste laude. Dar planul echipei
includea si o continuare a lui Gothic, un sequel ce avea sa duca
povestea mai departe. Doi ani mai tarziu, in 2003 a aparut Gothic2.
Se ridica el la nivelul primului joc? Poate tine el fanii
impatimiti ai seriei ore in sir in fata monitorului doar pentru a
afla deznodamantul unui quest sau evolutia povestii? Sa
aflam.

Overview:
La finalul lui Gothic1, protagonistul jocului, un om al carui nume
ramane necunoscut, il invinge pe demonul Sleeper. O parte din
consecinte le stim din filmul de final: bariera magica este
distrusa iar prizonierii acesteia sunt in sfarsit liberi. Din
pacate eroul ramane prins in ruinele templului subteran. Este adus
la viata de Xardas care il pune fata in fata cu urmarile izbandei
sale. Prizonierii umbla liberi prin Khorinis, jefuind ferme si
amenintand oamenii. Cu Valea Minelor parasita, minereul magic nu
mai ajunge pe continent si peste toate acestea, in ultimele clipe
de viata Sleeper a invocat o armata condusa de creaturi mitice gata
sa atace Khorinisul. Slabit, eroul nostru o va lua de la zero in
incercarea de a invinge raul a doua oara.

Gameplay:
La prima vedere, lumea din Gothic2 nu pare la fel de vitrega ca cea
din Gothic1. Asta la prima vedere. Desi are mai multe asezari
omenesti diferite ce e drept ca mod de organizare, acestea sunt in
pragul unui razboi civil. Fermele refuza comertul cu orasul pe
motiv ca nu sunt aparate de hoti. Una dintre ele chiar angajeaza
„mercenari”, pentru protectie, acestia reprezentand una din cele 3
tabere oficiale ale jocului. Celelalte doua sunt manastirea
respectiv orasul Khorinis. Am observat in orele de joc ca stilul de
viata din fiecare comunitate difera foarte mult de celelalte,
precum si modul de aderare la acestea. Preferi aventura si nu vrei
sa primesti ordine de la nimeni? Atunci esti numai bun sa devii
mercenar. Trebuie doar sa convingi majoritatea mercenarilor cu
influenta ca esti demn sa li te alaturi. Si mai ca era sa uit,
trebuie sa ai minim level 5, aceasta fiind conditia minima necesara
dar nu suficienta pentru intrarea in oricare comunitate. Spre
deosebire de mercenari, orasul are o organizare complexa, fiind
structurat pe 3 zone si avand diferite clase sociale. Zona portului
unde gasim in mare parte populatie saraca ce e prvita cu ochi rai
de restul cetatenilor. Urmeaza zona de mijloc, ce apartine in mare
parte comerciantilor si fauritorilor de arme. In final, a treia
parte a orasului e zona rezidentiala ocupata mai nou de soldatii
regelui, binecunoscutii paladini. Tot aici gasim oamenii bogati,
influenti si pe cei din administratia orasului. E nevoie de
aprobarea a 4 maestri din zona de mijloc pentru a deveni membru al
orasului, ca mai apoi sa devii membru al patrulelor(militia man).
Nici viata de oras nu te atrage? Te poti alatura celor din
manastire pentru o viata linistita, cel putin pentru o vreme. O
donatie consistenta e tot ce ai trebuie sa faci pentru e deveni
ucenic in manastire. Un lucru foarte bun este ca poti „gusta” din
fiecare comunitate inainte sa te alaturi uneia din acestea. Putem
face misiunile pe care le dorim, in ordinea preferata. Avem o lume
deschisa ce o putem explora oricand. Pe scurt, ne bucuram de
libertate totala. Ca veni vorba de misiuni, acestea variaza de la
om la om, de la comunitate la comunitate si de cat ai avansat in
joc. La inceput nu vei fi nevoit sa lupti cu armate de monstri,
nici sa iti croiesti drum prin zone periculoase. Va trebui sa
indeplinesti sarcini usoare de tip „adu-mi acel obiect”, „vorbeste
cu persoana X”, „alfa informatii” etc. Desi usoare si banale, sunt
facute pentru a te ajuta sa cresti nivelul eroului. Ai nevoie de
puncte pe care sa le investesti in aptitudini si in sistemul de
lupta , care intre timp a mai evoluat. Ca o mica paranteza,
aptitudinile, informatiile despre erou si despre sistemul de lupta
se gasesc la o apasare de tasta. Inventarul a fost refacut Toate
lucrurile se gasesc la un loc avand o oarecare ordine. Arme la
arme, armuri la armuri, potiuni la potiuni etc. Jurnalul eroului a
ramas neschimbat, avand aceleasi categorii: misiuni finalizate,
esuate si misiuni curente. Sa ne intoarcem la sistemul de lupta.
Lupta de aproape se face cu ajutorul armelor pentru o mana sau
pentru doua maini. Avantajele fiecarui stil le cunoastem din
Gothic1. Doresti sa te misti mai repede? Vei folosti atunci arme
pentru o mana. Vrei sa lovesti cat mai puternic in adversar? Vei
folosi atunci arme pentru doua maini. Pentru efectuarea
combo-urilor e nevoie de apasarea tastelor de directie concomitent
cu butonul ctrl. In functie de cat de experimentat esti si de forta
ta vei avea sanse sa iei un procent mai mare din viata
adversarilor. Pe scurt, sa faci un „critical hit”. La un nivel
ridicat, lupta cu un singur inamic este usoara insa doi inamici
deja iti vor pune probleme, mai ales daca sunt avansati. Doar prin
miscari in jurul lor si inapoi poti obtine momente de respiro in
care sa gandesti urmatoarea miscare. Lupta la distanta se bazeaza
pe arcuri, arbalete si magie. Daca de armele la distanta te poti
lipsi acestea neaducandu-ti avantaje, sistemul de magie se
dovedeste a fi foarte util. Fie ca folosesti spell scroll-uri sau
rune, pe care mai nou le poti crea, iti vor face aventura mai
usoara. E adevarat, la inceput magia consta in spelluri banale
precum „Light”, „Heal” sau „Fire arrow”. Satisfactia folosirii
magiei este cu atat mai mare cu cat inaintezi in poveste. Vorbim
aici de vraji puternice precum „Large fireball”, „Ice wave” sau
„Fire rain”. La acest capitol, cireasa de pe tort o reprezinta
vrajile de invocare. Poti aduce sa lupte de partea ta golemi,
demoni sau chiar o armata de scheleti.

AI:
AI-ul contribuie intr-un mod pozitiv la crearea unei atmosfere
placuta in joc. Ciclul zi-noapte aduce schimbari majore in rutina
NPC-urilor. Daca ziua fiecare isi vede de treaba lui, la lasarea
serii poti vedea si auzi semne de oboseala la toti. Fie se intind
sau casca, fie isi exclama verbal oboseala. Desi unii se retrag in
casele lor la somn, majortatea se strang in jurul focului sau in
baruri si discuta. Targul orasului e gol si doar garzile patruleaza
in acea zona. In cele din urma toti se duc la somn. Atentie! Asta
nu inseamna ca poti umbla de capul tau prin casele oamenilor. Te
vor auzi si vor chema garzile in cele din urma. Desigur, poti evita
acest lucru fie stand afara fie folosindu-te de furisat. AI-ul
functioneaza si asupra animalelor. Noapte le poti trezi daca te
apropii prea mult de ele iar ziua esti in mare pericol daca un lup
de exemplu maraie la tine. Vor fi alertati si ceilalti iar in
cateva clipe o intreaga haita de lupi e pe urmele tale. Exista si
scapari ale AI-ului. Au fost momente in care daca ma cataram pe un
zid de exemplu, inamicul meu avea mari probleme in a face acelasi
lucru. Astfel devenea o tinta usoara. Din fericire(sau nu) e
singurul minus al AI-ului pe care l-am gasit.

Sunete si voci:
Kai Rosenkranz s-a ocupat de muzica din Gothic2 si a facut o treaba
excelenta. Muzica se schimba in functie de regiunea in care te
afli. Au fost momente in care desi era zi, muzica crea o atmosfera
sinistra in adancul padurii ceea ce ma facea sa grabesc pasul. Sau
cand pur si simplu ma opream la o ferma si ascultam muzica de pe
fundal. Una linistitoare ce ma punea in pielea personajului.
Fiecare NPC are voce insa mai mult ca sigur vei recunoaste o voce
la doi oameni complet diferiti. Exista tonalitati si accente
diferite. Fie ca unii au vocea tremuranda, fie ca exprima duritate
sau par plictisiti, sigur vei aprecia voice actingul precum si
dozele de ironie si auto ironie prezente in joc.

Grafica and animatii:
Gothic2 nu castiga nici-un premiu la acest capitol dar nici nu se
face de ras. Are animatii realiste dar la care se mai putea lucra.
Efectele vizuale ale vrajilor sunt impresionante. Cei de la Piranha
Bytes au lucrat si la paleta culori(ceva mai vii) care in opinia
mea e mult mai bogata. Fetele NPC-urilor sunt mult mai bine
realizate, la fel si obiectele din joc. Nu va asteptati sa fiti
orbiti de vreo sabie in bataia soarelui si nici ca peretii unei
pesteri sa straluceasca din cauza oricarei faclii.

Rejucabilitate:
Gothic 2 puncteaza foarte mult la acest capitol. Misiunile
secundare sunt antrenante si unde mai pui ca pot fi terminate fie
pasnic fie prin violenta. Alaturarea la o comunitate va va aduce
misiuni unice. Desi finalul e acelasi, modul in care ajungi acolo
difera. Poti afla lucruri interesante din fiecare tabara(vezi
manastirea) si de asemenea rasplata difera in fiecare caz. Sunt mai
multe cai de a face bani. Fie ca umbli dupa comori ca mai apoi sa
le vinzi, fie ca furi de la oameni, poti face rost de sume mari de
bani.Sau daca esti cinstit( si istet) investesti mai multe puncte
fie in vanarea de animale fie in faurirea de sabii, care apropo e
cea mai profitabila metoda. Cu alte cuvinte dupa terminarea jocului
nu va trece mult timp si te vei apuca iar de el in incercarea de a
afla lucruri noi si a incerca alte cai.(personal l-am terminat de 3
ori).

Cuvinte de final:
Gothic2 este continuarea perfecta pentru Gothic1 si ridica
standardele chiar mai mult. Te tine in fata calculatorului cel
putin 35 de ore si se asigura ca nu regreti timpul pe care i l-ai
acordat. Sa nu mai vorbim de faptul ca finalul jocului ofera sansa
producatorilor de a crea un Gothic 3 de exceptie.

Note:
Gameplay: 80/100
AI: 85/100
Sunete: 90/100
Grafica: 70/100
Rejucabilitate: 95/100
Nota finala: 84/100

Cerinte de sistem minime:
Sistem de operare: Windows 98/ME/2000/XP
Procesor: Pentium III 700 Mhz sau mai mult
Placa video:Nvidia Geforce 2MX/ ATI Radeon 8500 32MB RAM
Spatiu pe hard disk: 2.2 GB
Memorie: 256 MB RAM
DirectX: 9.0 sau mai nou

Cerinte de sistem recomandate:
Sistem de operare: Windows 98/ME/2000/XP
Procesor: Pentium III 1.2 Ghz sau mai mult
Placa video:Nvidia Geforce 4/ ATI Radeon 9700 64MB
Spatiu pe hard disk: 2.2 GB
Memorie: 512 MB RAM
DirectX: 9.0 sau mai nou

Producator: Piranha Bytes
Distribuitor: JoWood Productions, Atari
Platforma: Windows
Gen: RPG
Mod: Sigle player
Data lansarii: 29 Noiembrie 2002-Germania
13 Iunie 2003-Marea Britanie
28 Octombrie 2003-Amerca de nord

Tags:
Urmărește Go4Games.ro pe Google News