Team 17 a lansat cel de-al cincilea developer diary pentru viitorul Worms Revolution. Din nou avem de-a face cu un interviu, de această dată cu Daniel Martin, liderul echipei de testeri de la Team 17, discuţia fiind dedicată arsenalului din Worms Revolution.
În Worms Revolution, viermii vor avea la dispoziţie atât armele clasice care au făcut istorie de-a lungul seriei (măgarul, holy hand grenade, oile etc.), cât şi noi adiţii în arsenal: bombele şi pistoalele cu apă, precum şi uneltele cu ajutorul cărora pot fi manipulate obiectele din decor afectate de fizică.
Worms Revolution este construit folosind un motor grafic complet nou, păstrând însă gameplay-ul clasic, bidimensional, al seriei: au fost adăugate obiecte afectate de un nou motor fizic, apă dinamică (în care viermii pot înota sau se pot lupta), precum şi relief 3D.
Worms Revolution va fi lansat pe 10 octombrie 2012 pentru PlayStation 3 (via PlayStation Network), versiunile pentru PC şi Xbox 360 fiind de asemenea aşteptate în această toamnă.