Prima zi dedicată conferinţelor de presă de la E3 2012 s-a încheiat cu prezentarea celor de la Sony, unde, după cum era de aşteptat, s-a pus accentul pe viitoarele apariţii pentru consolele PlayStation 3 şi PlayStation Vita.
Primul mare anunţ din tabăra Sony a fost cel referitor la Beyond: Two Souls, cel mai nou joc al lui David Cage şi al echipei sale de la Quantic Dream. Spre deosebire de Heavy Rain, de această dată s-a apelat la actori cu renume de la Hollywood pentru interpretarea personajelor din joc. Astfel, în rolul eroinei principale din Beyond se regăseşte Ellen Paige. După cum era de aşteptat, Beyond: Two Souls va fi lansat exclusiv pentru PlayStation 3.
Pe scena a urcat apoi echipa studioului Superbot Entertainment, responsabilă pentru jocul de lupte PlayStation All-stars Battle Royale. După cum i-o spune şi numele, acesta reuneşte mai multe personaje caracteristice jocurile PlayStation, care se vor lupta între ele.
A fost prezentat un demo de gameplay cu Kratos (God of War), Fat Princess (din jocul omonim), Sweet Tooth (Twisted Metal) şi Sly Cooper (din seria cu acelaşi nume). Nu vor lipsi nici alte personaje familiare fanilor PlayStation, precum PaRappa the Rapper, Colonelul Radec din Killzone, Nathan Drake din seria Uncharted sau Big Daddy din BioShock. PlayStation All-stars Battle Royale va fi lansat în această toamnă, pentru PS3 şi PS Vita.
De altfel, cu această ocazie, Sony a confirmat faptul că noua consolă portabilă PlayStation Vita va putea fi folosită drept controller pentru pentru fratele mai mare PS3, primele jocuri ce urmează să ofere astfel de funcţionalitate urmând a fi Little Big Planet 2 (cu ajutorul unui update) pentru PS3 şi Little Big Planet Vita.
Nu au lipsit nici noutăţile legate de platforma online caracteristică consolelor Sony – PlayStation Network. Astfel, vor fi oferite noi motive pentru ca utilizatorii PSN vor dori să se aboneze la serviciul plătit PlayStation Plus. Pentru cei care nu cunosc, prin intermediul PS Plus sunt oferite lunar jocuri şi DLC-uri gratuite, precum şi reduceri semnificative de preţ pentru mai toate titlurile comercializate prin intermediul PSN.
Şi, având în vedere că vorbim de Sony, motivele pe care le aminteam mai devreme sunt şi mai multe jocuri: abonaţii PS Plus vor primi gratuit titluri precum: inFamous 2, Little Big Planet 2, Just Cause 2, Saints Row 2, Motorstorm Apocalypse etc.
Aşteptam ca ofertele specifice PS Plus să fie extinse şi în ceea ce priveşte conţinutul digital oferit pentru PlayStation Vita. Deşi nu au fost făcute încă asemenea confirmări, s-a anunţat totuşi că vechile titluri de PSone vor putea fi jucate pe PS Vita începând cu această vară.
Asaltul pe frontul PlayStation Vita a continuat cu un anunţ foarte aşteptat de fani: în sezonul sărbătorilor de iarnă va fi lansat Call of Duty: Black Ops Declassified, un titlu special proiectat pentru noua consolă portabilă de la Sony. Din păcate, nu au fost oferite imagini sau secvenţe de gameplay din Call of Duty: Black Ops Declassified.
Din rândul apariţiilor importante pentru Vita va face parte şi Assassin’s Creed III: Liberation, un alt joc special realizat pentru facilităţile oferite de PS Vita. Povestea va avea loc în aceeaşi perioada cu Assassin’s Creed III, acţiunea urmând să se desfăşoare în oraşul New Orleans. Assassin’s Creed III: Liberation este produs de studioul Ubisoft Sofia şi va fi primul joc al seriei care va folosi un personaj central de sex feminin.
Assassin’s Creed III: Liberation va fi lansat în această toamnă, simultan cu Assassin’s Creed III. Jocul va fi distribuit şi într-un bundle cu o consola PlayStation Vita albă şi un card de memorie de 4GB.
Dupa scurta prezentare a lui Liberation, a venit vremea ca fratele mai mare – Assassin’s Creed III – sa iasă în lumina reflectoarelor. Din fericire, nu am avut parte de aceeaşi prezentare ca în cadrul conferinţei de presă Ubisoft, ci de secvenţe de gameplay complet noi, în care Connor conduce o corabie şi luptă împotriva ambarcaţiunilor inamice. La rândul său, Assassin’s Creed III va primi un bundle alături de consola PlayStation 3, precum şi un pachet DLC exclusiv pentru această platformă.
Prezentările din tabăra Ubisoft au continuat cu Far Cry 3, a cărui componentă cooperativă a debutat în cadrul conferinţei de presa Sony. Astfel, pe lângă campania principală single player, Far Cry 3 va fi livrat alături de o campanie separată, special concepută pentru jocul cooperativ pentru până la patru participanţi, precum şi alături de un editor de niveluri. La fel ca în cazul lui Assassin’s Creed III, şi Far Cry 3 va primi DLC exclusiv pe PS3.
Apoi a urmat de departe cea mai plictisitoare porţiune a conferinţei Sony, în care a fost prezentat conceptul Wonderbook. Este vorba despre o carte, care, cu ajutorul camerei PlayStation Eye şi a controller-ului PS Move, poate prinde viaţă, prezentând tot felul de poveşti interactive. Seria Wonderbook va debuta în această toamnă cu Wonderbook: Book of Spells, o carte realizată alături de J.K. Rowling, autoarea romanelor Harry Potter.
Nu au fost uitate nici telefoanele mobile inteligente sau tabletele. Sony are de gând să ofere jocuri special concepute pentru platformele de acest tip ce vor obţine certificarea PlayStation Mobile (cunoscută până acum sub numele de PlayStation Suite). Primul partener ale cărui dispozitive au primit certificarea PlayStation Mobile este HTC.
Chiar dacă show-ul se apropia de sfârşit, acesta nu s-a putut încheia fără prezentarea primelor secvenţe de gameplay din campania single player a viitorului God of War: Ascension. Astfel, am avut ocazia de a urmări cum un Kratos vizibil mai tânăr lobotomizează un om-elefant. La sfârşitul acestei prezentări a fost dezvaluită şi data de lansare a jocului: vom avea ocazia să jucăm God of War: Ascension începând cu 12 martie 2013.
Conferinţa Sony a fost închisă cu o demonstraţie de gameplay din The Last of Us, jocul la care lucrează Naughty Dog, studioul din spatele seriei Uncharted. După cum ne aşteptam, grafica din The Last of Us nu dezamăgeşte, accentul fiind pus pe supravieţuire în detrimentul confruntărilor directe.