După anunţul conform căruia adaptarea ludică a vestitei serii de filme Jurassic Park fusese amânată până în toamnă, producătorii de la Telltale Games au preferat să fie mult mai rezervaţi în privinţa acestui joc.
Totuşi, acum că ultima lună de vară se apropie cu paşi repezi de sfârşit, realizatorii lui Jurassic Park se pare că au revenit la sentimente mai bune, anunţând noua dată de lansare a jocului, precum şi alte amănunte interesante. Aşadar, cei nerăbdători să se înfrunte cu reptilele supradimensionate într-un mediu de joc care combină acţiunea cu aventura (într-un stil oarecum asemănător cu Heavy Rain) o vor putea face începând cu 15 noiembrie 2011.
Mai mult, dacă până acum Jurassic Park fusese confirmat doar pentru PC şi Mac, se pare că perioada suplimentară de lucru le-a permis celor de la Telltale Games să adapteze jocul şi pentru alte platforme. Astfel, Jurassic Park va fi lansat atât pe PC şi Mac, cât şi pe PlayStation 3 (prin intermediul PlayStation Network) şi Xbox 360 (pachet retail, pe disc).
Pentru a aniversa acest anunţ, Telltale Games a lansat şi un nou trailer, care demonstrează că într-adevăr compania realizatoare a folosit timpul suplimentar de dezvoltare pentru îmbunătăţirea vizibilă a jocului Jurassic Park.