Bastion Review: un RPG de vară

În lipsa unor apariţii cu adevărat importante, vara aceasta s-a aflat sub semnul joculeţelor lansate de mici studiouri independente. După ce Playdead ne-a încântat cu Limbo, a venit rândul celor de la Supergiant Games să ofere Bastion, un action RPG un pic mai altfel, cu o viziune artistică mult diferită faţă de ceea ce avem ocazia să întâlnim de obicei în cadrul acestui gen. La fel ca în cazul lui Limbo, şi Bastion şi-a făcut debutul în cadrul promoţiei „Summer of Arcade” de pe Xbox Live, însă, spre deosebire de creaţia nordicilor de la Playdead, jocul celor de la Supergiant a fost foarte repede lansat şi pe PC, la nici o lună de la apariţia pe Xbox 360.

Rareori vezi un studio independent abordând un astfel tip de joc, astfel de echipe concentrându-se în general pe genuri puţin mai simpliste. Totuşi, nu vă imaginaţi că Bastion ajunge la nivelul de complexitate a unui Diablo sau ceva de genul acesta. Bastion nu pune accentul pe o durată de joc lungă (deşi nu stă tocmai rău la acest capitol) sau pe o eventuală generare aleatorie a câmpului de joc, titlul celor de la Supergiant Games oferind o experienţă mult mai „regizată”.

Deşi firul epic din Bastion nu se poate spune că impresionează cu adevărat, povestea, împreună cu stilul artistic abordat, întregeşte imaginea cu adevărat specială a acestui joc. Folosind o abordare în intregime bidimensională, cu o grafică parcă desprinsă din desenele animate de sâmbătă dimineaţa, Bastion reuşeşte să ridice anumite semne de întrebare din punct de vedere moral, poate prea puţin evidente pentru cei cărora le place să treacă val-vârtej prin jocuri.

Această latură sumbră a lui Bastion este accentuată de cel mai original şi bine implementat element al acestui titlu: vocea naratorului, la rândul său un NPC în universul jocului. Absolut orice acţiune a personajului principal va fi comentată într-un fel sau altul, iar fiecare dialog va fi relatat din poziţia acestui personaj, a cărei excelentă voce acompaniază eroul peste tot. Este o abordare inedită pentru astfel de jocuri şi o reuşită deplină pentru mica echipă de la Supergiant Games.

Lăsând la o parte latura sentimentalo-narativă a lui Bastion, după cum spuneam mai devreme, acest joc nu-şi propune să depăşească cine ştie ce limite ale complexităţii genului action RPG. Dimpotrivă, la început, pare foarte simplist în comparaţie cu titlurile consacrate, precum seria Diablo, Torchlight sau Titan Quest. Nici vorbă de un arbore imens de skill-uri sau de atribute cărora trebuie să le adaugi puncte pe măsură ce personajul controlat creşte în nivel. În Bastion, singura consecinţă imediată a avansării în nivel este mărirea băruţei de viaţă a personajului. Nu există limitări în a purta sau folosi anumite arme, orice armă găsită fiind automat adaugată inventarului.

De asemenea, dacă în alte jocuri de acest gen eram obişnuiţi cu o desagă destul de cuprinzătoare, în care puteam cără tot felul de arme, poţiuni sau alte nebunii, în Bastion lucrurile sunt mult mai simple: micuţul erou poate purta doar două arme (una pentru atacuri melee şi cealaltă pentru ochirea inamicilor de la distanţă, deşi această regulă nu este obligatorie) şi are la dispoziţie două tipuri de poţiuni: pentru viaţă şi pentru skill-urile active.

Skill-uri active sunt echipate asemenea armelor, fiind folosită aceeaşi clădire (Arsenal) în acest scop. În schimb, abilităţile pasive pot fi dobândite şi activate în Distilerie, o altă clădire pe care jucătorul o va putea construi în Bastion (un soi de nivel de tip HUB al jocului, de unde pot fi accesate toate celelalte hărţi). Pe lângă aceste două clădiri, se vor mai putea construi şi Forge (unde, cu ajutorul unor item-uri culese din joc, pot fi îmbunătăţite armele), Memorial (aici se păstreaza un soi de inventar al achievement-urilor din joc, fiecare astfel de provocare indeplinită aducând o recompensă în bani), Lost-and-Found (un magazin de item-uri şi skill-uri) şi Shrine (un altar construit pentru zeii din universul Bastion, ofrandele aduse acestora comportându-se ca un soi de modifiers pentru regulile jocului; spre exemplu, monştrii pot deveni mai puternici, răsplata în experienţă pentru uciderea acestora crescând direct proporţional).

Aceasta abordare simplistă funcţionează destul de bine, cu o singură excepţie notabilă: colectarea şi folosirea de noi arme. Automat când micuţul erou va culege de pe jos o nouă armă, aceasta va înlocui arma de apropiere/distanţă folosită la momentul respectiv. Şi, pentru că nu se poate comuta între armele folosite decât într-o cladire Arsenal (foarte rare), jucătorul este nevoit să abordeze nivelul cu o armă total străină de ceea ce îşi alesese înainte de începerea respectivei sesiuni.

Obiectivul principal al jocului este reconstruirea Bastion-ului, elementul ce poate asigura echilibrul universului creat de Supergiant Games. Acest lucru poate fi realizat prin adunarea de cores şi shards, răspândite prin lumea de joc. Din păcate, la un moment dat, lucrurile devin foarte repetitive, scenariul colectării acestor artefacte făcându-şi aparţia un pic prea des. Astfel, apare şi impresia că jocul este totuşi un pic mai lung decât ar fi trebuit să fie, Bastion însumând cam 5-8 ore de joc, în funcţie de nivelul de pricepere al fiecăruia.

Odată cu adaptarea pentru PC, echipa de la Supergiant Games a adus şi mai multe scheme de control în Bastion. Astfel, pe lângă controlul realizat cu ajutorul gamepad-ului (identic practic cu ceea ce întâlneam în versiunea de Xbox 360 a jocului), sunt oferite mai multe alternative pentru utilizatorii de mouse şi tastatură. Însă, fie că optaţi să controlaţi eroul cu ajutorul WASD sau doriţi o schemă de control asemănătoare cu Diablo, ergonomia oferită de mouse şi tastatură cam lasă de dorit în cazul acestui joc. Sistemul de blocare a atacurilor din Bastion a fost gândit pentru a fi activat manual, iar armele de distanţă au fost proiectate pentru a fi folosite cu ajutorul funcţiei de autoaim. Astfel, dacă aveţi de gând să vă apucaţi serios de Bastion, vă recomand călduros să abordaţi jocul alături de un controller de Xbox 360 pentru PC.

După cum spuneam şi la început, Bastion se foloseşte de o grafică bidimensională, desenată de mână de către artiştii de la Supergiant Games. Avem parte de artwork gândit iniţial pentru rezoluţia 1080p, pentru care este necesară o placă video cu memorie de cel puţin 512MB. În rest, Bastion nu are nevoie de cine ştie ce sistem puternic pentru a putea fi rulat corespunzător. Nu putem încheia această prezentare fără a aminti de muzica din Bastion, de departe una dintre cele mai reuşite coloane sonore pe care am avut ocazia să o ascult în jocurile de anul acesta. Nu este de mirare că Supergiant Games oferă şi posibilitatea de a achiziţiona aceste melodii şi separat de jocul propriu-zis.

Aşadar, dacă mai aveţi o zi-două de concediu libere şi pur si simplu nu mai aveţi răbdare până când jocurile de anvergură (Deus Ex: Human Revolution, The Elder Scrolls V: Skyrim etc.) îşi vor face apariţia, puteţi investi liniştiţi 14€ în Bastion. Merită.