Red Faction: Armageddon Review: cu ciocanul prin mulţime

Red Faction este o serie cu o istorie puţin
spus zbuciumată, care a evoluat de la un first person
shooter clasic (Red Faction 1) până la un third
person shooter open world, cum a fost Red Faction:
Guerilla. În încercarea de a găsi o formulă câştigătoare,
Volition a ales să transforme cel mai nou joc al seriei –
Red Faction: Armageddon – într-un shooter third
person liniar, în care accentul să fie pus mai mult pe
acţiune decât pe firul narativ sau implicaţiile emoţionale
sau morale ale acestuia.

Asta nu înseamnă ca acest joc nu are o poveste: în Armageddon,
jucătorul îl întruchipează pe Darius Mason,
nepotul lui Alec Mason, eroul din titlul precedent al seriei. După
distrugerea terraformer-ului de pe Marte, populaţia planetei roşii
este nevoită să se retragă în subteranele acesteia, în încercarea
de a-şi continua traiul. Mason, fost membru al Red Faction şi
actual om-bun-la-toate, este contractat de o grupare cultistă
pentru a excava într-un templu străvechi.

Din păcate, „expediţia arheologică” a lui Darius nu se
desfăşoară după cum şi-ar fi dorit el, nefericitul erou
reuşind să elibereze o rasă de extratereştri foarte
ostili, ce-şi duseseră deloc liniştita existenţă în
măruntaiele planetei. Povestea din Armageddon nu este
tocmai originală şi nici prea bine dezvoltată, servind
totuşi drept un pretext credibil pentru tonele de acţiune din
joc.
Este bine de ştiut însă că pentru a înţelege în întregime firul
epic al jocului, ar fi trebuit să fi văzut şi Red Faction:
Origins, un film de lung metraj realizat de Syfy Channel,
în care sunt explicate rolurile unor personaje ce-şi fac apariţia
şi în Armageddon.

Per total însă, dupa cum spuneam şi mai devreme, povestea este
doar un pretext pentru a dezlănţui iadul pe planeta Marte.
Red Faction: Armageddon este poate cel mai intens şi
solicitant shooter lansat pe parcursul acestui an. S-a
renunţat la decorurile deschise din Guerilla în favoarea unor
niveluri clasice, însă nu atât de liniare precum în alte
jocuri contemporane. Unele dintre acestea sunt construite
pe sistemul unei locaţii centrale, prin intermediul căreia pot fi
accesate porţiuni separate, existând câte un obiectiv de îndeplinit
în fiecare dintre acestea.

De asemenea, nu lipsesc nici nivelurile construite în
stil „arenă”, în care Mason trebuie să elimine toate
hoardele de atacatori înainte să poată continua. De altfel,
monştrii nu sunt realizaţi într-o manieră horror,
ci mai degrabă pe ideea proşti, dar mulţi. De asemenea, nu există o
tipologie caracteristică acestora, cum era cazul necromorfilor din
Dead Space, extratereştrii din Red Faction: Armageddon fiind mult
mai generici: cuiburi ce dau naştere la crawlers, tentacule care
ies din pământ sau monştri masivi, realizaţi în stilul bătrânului
Cyberdemon din DOOM.

Din fericire, Mason nu duce lipsa unui arsenal pe
măsură. Jocul este burduşit de tot felul de arme, care mai
de care mai distrugătoare, atât pentru inamici, cât şi pentru
mediul înconjurător. Element distinctiv al seriei Red Faction,
distrugerea decorurilor se întoarce în forţă şi în
Armageddon, adăugând o notă de imprevizibil fiecărei
confruntări armate, dar şi o satisfacţie greu de descris în cuvinte
atunci când, cu o singură rachetă reuşeşti să nivelezi un întreg
complex industrial, cu tot cu monştrii care colcăie prin el.

Pe lângă lansatorul de rachete, Mason are la dispoziţie
numeroase alte arme, pornind de la pistoale, shotgun, assault rifle
şi ajungând până la unelte mai „exotice” precum un lansator de
găuri negre. Există şi un Magnet Gun, care poate
fi folosit pentru a proiecta diferite obiecte (bucăţi din decorul
distrus, de obicei) către ţinte mai masive. Nu lipseşte nici
ciocanul din Guerilla şi nici Nano Forge-ul, care
acum poate şi repara structurile distruse.

La fel ca în Guerilla, distrugerea de clădiri (sau doborârea
inamicilor) aduce salvage, care poate fi investit în diferite
abilităţi prin intermediul staţiilor de upgrade presărate prin joc.
Aceste upgrade-uri sunt împărţite pe niveluri de eficienţă şi pot
varia de la creşterea puterii de foc a armelor mânuite de
Mason, la afişarea indicatoarelor de sănătate a
monştrilor împotriva cărora lupţi şi până la
dobândirea de noi funcţii pentru Nano Forge.
Oricum, un jucător harnic, cu talent la colectat salvage, va reuşi
să achiziţioneze aproape toate aceste abilităţi suplimentare până
la sfârşitul jocului.

Sfârşit care nu a venit chiar atât de repede pe cât m-am
aşteptat iniţial. Campania din Red Faction: Armageddon,
jucată pe dificultate medie, durează în jur de 10 ore, un
interval respectabil pentru titlurile de acţiune din zilele
noastre. Mai important, aceasta este destul de variată, existând
misiuni în care Mason mai îndeplineşte şi alte obiective pe lângă
uciderea pe bandă rulantă a extratereştrilor. Spre exemplu,
eroul poate conduce un exoschelet armat până în
dinţi, cu ajutorul căruia trebuie să escorteze un convoi,
controlează un soi de păianjen mecanic prin
măruntaiele Planetei Roşii sau pilotează o năvuţă din
perspectivă first person, secvenţă care aduce aminte de
primul joc al seriei Red Faction.

Dacă poate fi reproşat ceva jocului la acest capitol atunci
aceasta ar fi abordarea generalistă şi lipsa acută de
originalitate. Scenariile cu extrateriştri treziţi din
somnul lor de veci s-au mai văzut cu zecile (în special pe Marte),
design-ul monştrilor este prea comun şi întreaga
prezentare a jocului nu iese în evidenţă cu mai nimic. De asemenea,
spre sfârşitul aventurii lui Mason, acţiunea degenerează
într-un grinding exasperant, împotriva eroului fiind
aruncate legiuni întregi de monştri, pe care, în unele momente,
este mai bine să-i ocoleşti decât să-i confrunţi direct.

Un alt aspect oarecum dezamăgitor este absenţa din Red
Faction: Armageddon a unui mod de joc multiplayer
competitiv. În schimb, producătorii pun la dispoziţia
celor care au terminat deja campania single player aşa-numitul
Infestation Mode, în care o echipă de până la
patru jucători trebuie să supravieţuiască valurilor interminabile
de inamici. Există o selecţie bogată de hărţi pentru acest mod de
joc, putând fi deblocate şi variaţiuni pe timp de noapte ale
acestora. Nu în ultimul rând, Infestation poate fi abordat
şi de unul singur, în mod offline.

După cum spuneam, distrugerea mediului înconjurător a
fost tot timpul asul din mâneca seriei Red Faction, acest
lucru fiind posibil graţie motorului grafic Geo
Mod (ajuns la versiunea 2.5). Această componentă arată cum
nu se poate mai bine în Armageddon, orice clădire putând fi
făcută praf, dacă jucătorul consideră acest lucru util sau
amuzant. De altfel, există un întreg mod de joc care se
concentrează în jurul acestei mecanici – Ruin.
Jucătorul este aruncat în mijlocul unei hărţi, obiectivul acestuia
fiind distrugerea a cât mai multe structuri într-un timp dat, în
funcţie de performanţă fiindu-i acordat un anumit scor, pe care-l
poate cumpara cu reuşitele altor utilizatori prin intermediul
Leaderboards-urilor implementate în joc.

Lăsând la o parte aspectul generalist al jocului, dar şi foarte
performantul engine Geo Mod 2.5, Red Faction: Armageddon a
impresionat atunci când vine vorba de calitatea portării pe
PC. Volition oferă două versiuni ale jocului, pentru
DirectX 9 şi pentru DirectX 10/11. Pe lângă
activarea anumitor efecte, principalul avantaj pe care l-am
observat la varianta DirectX 10//11 a jocului este framerate-ul
sensibil mai bun decât în cazul folosirii versiunii DirectX
9. Pur şi simplu, comparate direct, aceleaşi secvente de
gameplay, folosind acelaşi hardware, au rulat mai fluent în DirectX
11 decât în DirectX 9. Totuşi, există în continuare unele momente
mai încinse (zeci de inamici pe ecran, distrugere în masă a
mediului înconjurător), în care framerate-ul scade
alarmant.

De asemenea, întreaga interfaţa a fost foarte bine
adaptată pentru PC, existând suport atât pentru
rezoluţiile 4:3, cât şi pentru cele wide. Astfel, cei nevoiţi să
folosească încă un monitor mai vechi nu vor avea probleme, jocul
nelasând niciun moment impresia că ar fi fost portat în grabă pe
PC. Un alt semn că producatorii şi-au făcut temele aşa cum trebuie
este posibilitatea de a salva oriunde pe parcursul
campaniei single player, lucru foarte rar întâlnit la
apariţiile din ultima vreme.

În concluzie, deşi iniţial nu mă aşteptam la cine ştie ce
surprize de la Red Faction: Armageddon, am fost
plăcut surprins de jocul celor de la Volition Inc. Dacă
producătorii investeau mai mult efort în realizarea unei poveşti
mai interesante sau a unui multiplayer mai divers, probabil că nota
încasată era şi mai mare. Chiar şi aşa însă, Armageddon mi
s-a părut unul dintre cele mai reuşite titluri Red
Faction, depăşit din punct de vedere calitativ doar de
primul joc al seriei.