Într-un interviu realizat de publicaţia GameStar cu
Patrick Söderlund, vice preşedintele Electronic
Arts, acesta a lăsat să se înţeleagă că nu vor fi oferite
Mod Tools pentru mult aşteptatul shooter al celor de la DiCE –
Battlefield 3.
Noţiunea de „Mod Tools” se referă la programe
adiţionale (un aşa zis SDK – Software Development Kit) dedicate
editării anumitor aspecte ale unui joc – niveluri
şi hărţi, modele, texture, cod sursă etc. Cu ajutorul acestora,
devzoltatorii amatori îşi pot crea propriile adiţii sau
modificări pentru jocul original, acestea purtând numele
de „Mod-uri”. Spre exemplu, un „Mod” faimos, care graţie
popularităţii sale a ajuns până la nivelul de joc de sine stătător
comercial, este
Counter-Strike, realizat iniţial cu ajutorul
SDK-ului pentru primul Half-Life.
Conform lui Söderlund, motivul pentru care compania pe care o
reprezintă a ales să nu facă acest pas în cazul lui
Battlefield 3 este motorul grafic
Frostbite 2 pe care jocul îl foloseşte,
mult prea complex pentru a putea fi „stăpânit” de
utilizatorii amatori. Întregul interviu poate fi urmărit
mai jos (nu va lasaţi descurajaţi de introducerea în germană,
restul sesiunii de întrebări şi răspunsuri se desfăşoară în limba
engleză).