F.E.A.R. 3 Review: fraţi de sânge

F.E.A.R. a reprezentat o schimbare de direcţie
pentru studioul Monolith Productions, echipa ce şi-a dobândit
renumele graţie unor shootere mai degrabă umoristice decât
realiste: seriile Blood şi No One Lives
Forever. F.E.A.R. se inspira din
producţiile horror japoneze (a la Ringu), îmbrăţisând însă reţeta
shooter-ului militar modern. Astfel a luat naştere povestea Almei,
o fetiţă cu puteri paranormale, căzută victimă unei serii
interminabile de experimente în laboratoarele unei corporaţii mai
mult sau mai puţin malefice. Shooter-ul celor de la Monolith a
reuşit să se impună tocmai graţie combinaţiei ingenioase dintre
cele două elemente – horror şi acţiune la
superlativ, F.E.A.R. reuşind să
impresioneze, la acea vreme, prin intermediul motorului său grafic
foarte performant, dar şi datorită unor inovaţii aduse la nivel de
gameplay (cum ar fi introducerea slow motion-ul într-un
first person shooter).

F.E.A.R. 2: Project Origin a continuat
povestea, producătorii încercând, pe cât posibil, să corecteze
nemulţumirile legate de primul joc al seriei. Astfel, s-a pus un
accent pronunţat pe diversificarea mediilor de joc din F.E.A.R. 2,
abandonându-se monotonia coloristică a primului titlu în favoarea
unui decor mai variat. De asemenea, din cauza limitărilor
tehnologice, pentru F.E.A.R. 2 s-a renunţat la
unele jocuri de lumini şi umbre dinamice prezente în prima parte a
seriei. Astfel, deşi per total Project Origin a fost un joc mai
bine închegat decât predecesorul său, fanii înrăiţi ai
seriei au rămas adepţii primului F.E.A.R., în special
datorită atmosferei acestuia horror, mult mai puţin pronunţată în
sequel.

Şi, din moment ce echipa de la Monolith este ocupată acum cu
producerea
unui joc inspirat din universul benzilor desenate cu Batman,
sarcina de a realiza F.E.A.R. 3 a revenit celor de
la Day 1 Studios (care, în ultima perioadă, au avut un singur titlu
la activ – Fracture pentru Xbox 360 şi PlayStation
3). A reuşit însă o asemenea echipă relativ neexperimentată să
readucă în prim plan combinaţia explozivă de shooting la persoana
întâi şi elemente horror bine dozate? Greu de spus.

Pe de-o parte, F.E.A.R. 3 reuşeşte să continue într-un
mod cât de cât logic întortocheatul fir narativ al seriei,
aducând de această dată în prim plan două personaje principale –
Point Man (eroul primului joc din serie) şi
Paxton Fettel (fratele acestuia, ce revine sub
forma unui spectru cu puteri ieşite din comun). Cei doi se află în
căutarea Almei, care este pe cale să nască un nou copil. Cei care
au dus la bun sfârşit primele două titluri ale seriei se vor simţi
imediat ca acasă, anumite personaje importante ale acestor jocuri
precum Michael Becket sau Jin Sun-Kwon revenind şi în
F.E.A.R. 3. Totuşi, pentru un începător,
firul narativ rămâne foarte neclar şi confuz, Day
1 Studios neacordând atenţia cuvenită construirii unei poveşti care
să atragă şi neinitiaţii în ale „fricii”.

Un al doilea element inconsistent este componenta horror
a jocului, prea puţin prezentă în F.E.A.R.
3. Dintr-un total de opt intervale (echivalentele
capitolelor în jocurile F.E.A.R.), abia în vreo două îşi face
simţită prezenţa acea tensiune caracteristică seriei. Sperieturile
sunt diminuate şi de design-ul campaniei propriu-zise,
gândită acum pentru jocul cooperativ şi mult mai
axată pe acţiune în defavoarea momentelor
tensioate. Este mult mai greu să te sperii atunci când joci cu un
prieten, mai ales în condiţiile în care, dacă mori, camaradul te
poate învia oricând. Nu sunt împotriva campaniilor cooperative,
însă, în contextul unui joc precum F.E.A.R. 3,
aceasta ar fi trebuit să fie separată de povestea principală.

De asemenea, nivelurile (single player sau cooperative)
sunt împânzite de tot felul de challenge-uri care mai de
care mai banale: realizează X headshot-uri, stai Y secunde în
cover, culege Z cutii de muniţie etc. Nimic nu este mai
anticlimatic decât o scenă extrem de tensionată a cărei atmosferă
se duce pe apa sâmbetei atunci când, în loc de mult aşteptatul
punct culminant, eşti agasat de tot felul de mesaje colorate
referitoare la îndeplinirea acestor obiective secundare. Acestea
totuşi duc la acumularea de experienţă, care permite
personajului controlat să urce în nivel, dobândind astfel
noi abilităţi. Chiar şi aşa, în afara primului astfel de upgrade
(când Point Man reînvaţă să folosească loviturile de picior),
restul sunt mult prea banale şi usor de trecut cu vederea.

Totuşi, dacă există un capitol la care F.E.A.R.
3 excelează cu adevărat, atunci, fără urmă de îndoială,
este vorba de confruntările armate din joc. Inteligenţa
artificială a inamicilor umani din F.E.A.R. 3 este foarte bine pusă
la punct, aceştia folosind mediul înconjurător în favoarea
lor, fiind capabili să se ascundă, să-şi flancheze ţinta sau să o
scoată din cover cu ajutorul unor grenade bine plasate.
Jocul devine astfel foarte solicitant, eliminarea
grupurilor bine organizate de oponenţi nefiind tocmai foare la
ureche.

Point Man are la dispoziţie un arsenal deja clasic
pentru seria F.E.A.R., format din pistol, shotgun, pistol
mitralieră, puşcă de asalt, lansator de rachete, sniper rifle sau
nelipsitul lansator de piroane. Doar două astfel de arme pot fi
purtate în acelaşi timp, însă, spre deosebire de alte jocuri cum ar
fi Duke
Nukem Forever, aici această limitare chiar se
potriveşte foarte bine tipului de gameplay pe care încearcă să-l
promoveze F.E.A.R. 3. Există şi unele momente mai
puţin tensionate, în care jucătorul are ocazia să conducă
roboţii bipezi care-şi făceau apariţia şi în F.E.A.R.
2, aceştia fiind îndeajuns de rezistenţi pentru a putea
înfrunta legiuni întregi de inamici.

Şi totuşi, când vorbim de componenta cooperativă, campania nu
mai este deloc la fel de antrenantă. Inamicii au fost perfect
dozaţi pentru a oferi o experienţă single player solicitantă şi
dificilă, fără a crea totuşi frustrări. În cooperativ,
totul degenerează într-un haos controlat, în care armele
lui Point Man, dar şi puterile telekinetice ale lui Fettel, fac
legea. Fettel are la dispoziţie şi alte abilităţi, cum ar fi
posedarea temporară a corpurilor inamicilor, în
aceste situaţii putând să folosească fără restricţii si armele
acestora. Reiese astfel o baie de sânge generală, satisfăcătoare
din punct de vedere vizual, departe însă de subtilul factor
înspăimântător care ar trebui să caracterizeze seria.

Până la urmă, la sfârşitul jocului (care se termină cu un boss
cu adevărat jalnic, mult mai uşor de doborât decât unii inamici
întâlniţi pe parcursul campaniei), cronometrul din Steam
indica opt ore jucate. Decent pentru un astfel de shooter,
în zilele noastre. Mai mult, după completarea unui nivel cu
ajutorul lui Point Man, acesta poate fi reluat alături de
Fettel, intervenind unele mici modificări, cauzate în
special de puterile diferite ale acestuia din urmă. Nimic cu
adevărat motivant însă, structura nivelurilor fiind totuşi
prea liniară pentru a merita să fie rejucate de mai multe
ori.

Lăsând la o parte campania (single player sau cooperativă),
F.E.A.R. 3 vine şi cu o componentă
multiplayer destul de bine dezvoltată, cu numeroase moduri
de joc interesante. Spre exemplu, exista mai multe variaţii pe tema
spectrului care poate poseda alte personaje, dar şi o modalitate de
joc inedită, numită F**king Run!, în care
participanţii trebuie să colaboreze pentru a avansa prin hoardele
de inamici, în timp ce un val de ceaţă se apropie din ce în ce mai
ameninţător. Dacă vreunul dintre jucători este prins de ceaţă,
meciul este considerat pierdut. Mai mult, aceste moduri de joc pot
fi abordate şi de unul singur, Day 1 Studios oferind şi
posibilitatea de antrenament offline alături de
boţi.

Aminteam mai devreme că luptele din F.E.A.R. 3
pot avea „consecinţe” foarte plăcute ochiului. Astfel,
mediile de joc destul de detaliate sunt umplute de sânge
într-un mod „armonios”, întregul tablou caracterizând cel
mai bine aspectul grafic al jocului. Nu avem de-a face cu acelaşi
motor grafic folosit de Monolith în precedentele titluri ale
seriei, însă, cel puţin din punct de vedere estetic, soluţia celor
de la Day 1 Studios îşi face bine treabă, umbrele dinamice
şi jocurile de lumini revenind în F.E.A.R. 3.

Totusi, atunci când vorbim de portarea şi optimizarea pentru PC,
lipsa de experienţă a acestui studio iese cel mai mult în evidenţă.
F.E.A.R. 3 este una dintre cele mai problematice portări pe
PC pe care am avut ocazia să le încerc în ultimii ani,
existând numeroase probleme la acest capitol. Astfel, desi jocul
oferă suport (implicit) pentru DirectX 11, acesta
este folosit doar pentru a permite activarea antialiasing-ului,
absent din versiunea DirectX 9 a jocului.

Din păcate, atunci când rulează în mod DirectX 11, jocul este
predispus la tot felul de erori: nu detecteaza toate
rezoluţiile accesibile (1280×1024, spre exemplu),
afişează bare negre şi îngustează imaginea în rezoluţii
16:9 standard (1920×1080) sau oferă un FOV (field of view)
foarte limitat în rezoluţiile 4:3, de-a dreptul inutibilizabil. De
asemenea, în mod DirectX 11, cu toate setările grafice la maximum,
F.E.A.R. 3 s-a dovedit de nejucat pe un sistem care nu are
probleme nici măcar cu Crysis 2.

Lucrurile s-au îmbunătăţit vizibil în DirectX
9, însă chiar şi asa, au mai intervenit fluctuaţii
de framerate de-a dreptul îngrijorătoare. Pe lângă aceste
probleme de natură tehnică, versiunea de PC suferă şi de alte
lipsuri, cum ar fi absenţa multiplayer-ului
splitcreen, prezent în variantele de consolă, însă în mod
inexplicabil omis din ediţia de PC. Producătorii ar trebui să
înveţe să folosească puterea suplimentară oferită de hardware-ul
modern, precum şi opţiunea de a trimite semnal video către două sau
mai multe monitoare în acelaşi timp.

În concluzie, în ciuda momentelor sale reuşite, F.E.A.R.
3 nu este capabil să se ridice la înălţimea predecesorilor
săi. Dacă primul F.E.A.R. ar putea fi
comparat cu un blockbuster de succes, iar F.E.A.R.
2 ar fi continuarea sa, nu la fel de reuşită ca
originalul, însă îndeajuns de bună pentru a mulţumi fanii,
F.E.A.R. 3 probabil că s-ar mulţumi cu titlulatura
de sequel de buget, fără prea mari pretenţii, realizat pentru
televiziune (sau publicat direct pe DVD).