Duke Nukem Forever Hands-On Preview

Nu credeam că o să mai ajung vreodată să rostesc următoarea
afirmaţie: „Azi am jucat Duke Nukem Forever!”.
După mai bine de un deceniu de aşteptări, după 14 ani de
amânări şi modificări de motoare grafice, după o anulare
şi o revenire la viaţă, astăzi, 3 iunie 2011, am avut ocazia în
sfârşit să încerc pe propria-mi piele Duke Nukem Forever,
prin intermediul versiunii demonstrative lansate exclusiv
pentru membrii Duke Nukem First Access Club (în care s-a
putut intra fie precomandând jocul de la un retailer partener, fie
achiziţionând versiunea Game of The Year a lui Borderlands).

În primul rând, trebuie menţionat că am avut de-a face cu
versiunea demo pentru PC, cea mai avansată din
punct de vedere tehnologic dintre toate trei (PC, Xbox 360 şi
PlayStation 3). La pornirea acesteia, eşti întâmpinat de un scurt
filmuleţ care prezintă toate companiile implicate în longevivul
proces de producţie al jocului: 3D Realms (autorii
iniţiali), Tryptich Games (particica din 3D Realms
care a continuat lucrul la joc, după ce compania-mamă a fost
nevoită să concedieze echipa producătoare), Piranha
Games (multiplayer şi portare pe console), Gearbox
Software (compania care a cumpărat marca Duke Nukem şi a
facilitat ducerea la bun sfârşit a jocului) şi 2K
Games (publisher-ul Duke Nukem Forever).

Înainte de accesarea meniului principal, se derulează o secvenţă
cinematică, cu tot felul de momente din jocul precedent al seriei
(Duke Nukem 3D), sumarizate sub forma unei benzi
desenate în mişcare. Aceasta în mod sigur va aşterne un
zâmbet pe feţele veteranilor seriei. Meniul principal
beneficiază de o estetică plăcută, prezentând întreaga
suită de opţiuni pe care le-am aştepta de la un joc de PC.
Se pot seta tastele, se poate modifica senzitivitatea mouse-ului
(vă recomand să scădeţi „precizia” acestuia pentru a diminua
posibilul lag care ar putea apărea) şi se pot altera setările
grafice (după cum puteţi vedea şi în imaginea de mai sus).

De altfel, pentru un joc care a stat în producţie atâţia ani,
Duke Nukem Forever arată suprinzător de… bine. Nu
excelent, limitările motorului grafic sunt vizibile peste
tot, însă îndeajuns de bine pentru a nu îndepărta publicul
mai pretenţios. În special efectele de post procesare
adaugă un aer de modernism aspectului grafic, fără acestea
experienţa vizuală din Duke Nukem Forever nefiind atât de
atrăgătoare.

Conţinutul demo-ului este identic cu ceea ce Gearbox a prezentat
în cadrul târgurilor şi expoziţiilor dedicate jocurilor video,
începând din toamna anului trecut şi până în prezent. Sunt
oferite două niveluri, primul având loc pe stadionul care
ţinea loc de nivel final în Duke Nukem 3D, iar al doilea în
mijlocul unui deşert, unde Duke are ocazia să conducă un
monster truck.

Primul nivel, cel din stadion, este în mod evident mai bine
lucrat, atât din punct de vedere grafic, cât şi în ceea ce priveşte
interacţiunea cu mediul înconjurător. Duke poate
folosi toaletele, se poate spăla pe mâini la chiuvete, poate porni
sau opri duşurile din vestiar, poate arunca cu excremente pe pereţi
(!!!) şi poate chiar desena pe o tablă cu ajutorul unor
markere. Aici are loc şi prima întâlnire cu soldaţii EDF,
care au replici amuzante, însă sunt total ineficienţi împotriva
atacurilor extraterestre.

Astfel, Duke este nevoit să înfrunte de unul singur un
boss imens, folosind Devastatorul din
dotare (cea mai puternică armă din Duke 3D se întoarce şi în
Forever). Duke nu mai beneficiază de o cantitate de sănătate
numerotată de la 0 la 100, precum în Duke 3D, energia acestuia
fiind acum reprezentată prin intermediul unei bare Ego,
care se umple automat dacă eroul găseşte un loc ferit în
timpul unei lupte şi staţionează acolo câteva secunde.
Odată doborât, boss-ul trebuie ucis prin intermediul unei secvenţe
de tip quick time event, în care jucătorul este
nevoit să apese frenetic o secvenţă de taste pentru a duce la capăt
lupta. Supriza vine imediat după terminarea acestei confruntări,
când se dovedeşte că tot ce am jucat până atunci nu era decât
un simplu joc video, pe care însuşi Duke îl juca, în timp
ce două gemene îi ofereau… plăceri nebănuite.

Cel de-al doilea nivel din demo îl aruncă pe Duke la volanul
unui monster truck, prin deşert. După ce calcă câţiva porci şi
evită o serie de bolovani imenşi (a la Indiana Jones), maşina
rămâne fără benzină, Duke fiind nevoit sa parcurgă restul drumului
pe jos, în căutare de combustibil. Mediul de joc este aici
mult mai larg, Duke fiind atacat de numeroşi porci dotaţi
cu diferite arme: shotgun, railgun, ripper, shrinker sau RPG.
Duke nu poate purta decât două arme în acelaşi
timp, fiind nevoit să aleagă cu atenţie arsenalul cu care
vrea să abordeze situaţia.

Shotgunul a rămas aceeaşi armă letală când vine
vorba de ţintele aflate în proximitatea personajului central, cu
ajutorul acestuia fiind posibilă retezarea membrelor
porcilor. Ripperul ţine loc de
mitralieră, atât aspectul acestuia, cât şi funcţionalitatea fiind
aproape identice cu ce întâlneam în Duke Nukem 3D.
Shrinkerul poate micşora inamicii, Duke având apoi
posibilitatea să îi calce pentru a-i omorî rapid.
Totuşi, arma este destul de înceată şi nu este recomandată
împotriva grupurilor mari de inamici. Railgunul
este asemănător ca efect cu arma omonimă din seria Quake,
beneficiind de lunetă, proiectilul său având însă
posibilitatea de a trece prin pereţi sau alte obiecte
solide. RPGul este clasicul lansator de
rachete, care are acum însă posibilitatea de a face lock-on
pe o anumită ţintă, atunci când este folosit zoom-ul.
Această ultimă armă este necesară pentru a doborî un drop ship care
apare spre sfârşitul acestui nivel.

Pe lângă arsenalul clasic, Duke mai are la dispoziţie şi o serie
de item-uri care îi pot uşura sarcina. În acest al doilea nivel
poate fi găsit un holoduke, obiect capabil să
genereze o dublură a lui Duke care să atragă atenţia monştrilor,
în timp ce personajul central devine invizibil. De
asemenea, nivelul este presărat cu pipe bombs, pe
care Duke le poate arunca şi apoi detona când crede de cuviinţă. Nu
în ultimul rând, prin intermediul tastei F se poate
(dez)activa night vision-ul.

Acesta devine util în ultima parte a acestui nivel, care are loc
într-o mină părăsită, unde Duke este nevoit sa folosească
nişte vagonete pentru a depăşi anumite obstacole. Tot aici
apare şi un inamic nou, un soi de gândac
supradimensionat, care atacă în grupuri. Aceştia sar
direct la gura lui Duke, în stilul extratereştrilor din filmele
Alien. Dacă un astfel de atac reuşeşte, jucătorul este nevoit să
completeze un nou quick time event pentru a desprinde gândacul pe
de faţa sa.

Într-un final, Duke face rost de benzina necesară pentru a-şi
reporni monster truck-ul, nu înainte însă de a lua parte la
o sesiune mai lungă de călătorit în vagonet şi
împroşcat monştrii cu plumb. Acţiunea în sine este destul de
satisfăcătoare, singura problema reală fiind limitarea de
două arme pe care Duke le poate cără în acelaşi timp. Nu o
dată va fi nevoie să se renunţe la o armă pentru o situaţie anume,
revenind apoi în acelaşi loc pentru a culege arma aruncată iniţial.
Odată realimentat camionul, demo-ul ia sfârşit, jucătorul fiind
întâmpinat de un trailer care anunţă lansarea versiunii finale a
jocului pe 10 iunie.

Nu am întâmpinat probleme în a rula Duke Nukem Forever cu
setările grafice împinse la maximum, framerate-ul
menţinându-se constant la 60FPS (limitat cu v-sync on) pe tot
parcursul demo-ului. Totuşi, au fost probleme când am încercat să
alegem rezoluţii widescreen 16:9, atunci când două sau mai
multe display-uri erau conectate la placa video (am
folosit un Radeon 4870).

Aşadar, deşi oarecum învechit din punct de vedere grafic,
Duke Nukem Forever are în continuare acel farmec
aparte, pe care-l trăieşti atunci când te reîntalneşti,
după mulţi ani, cu un bun prieten. Rămâne de văzut ce ne va rezerva
versiunea completă a jocului, demo-ul de 15-20 minute fiind
totuşi mult prea scurt pentru a permite emiterea unui
verdict final.