Tomb Raider primeşte primul trailer şi o dată de lansare

| 03.06.2011
Tomb Raider primeşte primul trailer şi o dată de lansare

Chiar înainte de E3 2011, Square Enix şi Crystal Dynamics au
făcut public primul trailer oficial pentru noul joc al
seriei Tomb Raider
, un adevărat nou început pentru această
franciză. Astfel, majoritatea lucrurilor pe care le ştiaţi despre
Lara Croft s-au şters cu buretele, noul joc portretizând-o
pe vestita aventurieră drept o tânără abia ieşită de pe băncile
şcolii, dornică însă de a experimenta aventuri ieşite din
comun
.

Zis şi făcut: Lara se îmbarcă pe Endurance, nava căpitanului
Conrad Roth. Din nefericire pentru aceştia, vaporul se scufundă în
mijlocul unei furtuni, Lara trezindu-se pe o insulă
misterioasă
, alături de epavele multor alte nave, din
diferite perioade ale istoriei. Astfel, jucătorii vor avea datoria
de a o ghida pe Lara în prima aventură adevarată a vieţii sale.
Tomb Raider va folosi mecanici de joc caracteristice
titlurilor survival horror
, un accent deosebit fiind pus
pe conservarea muniţiei pentru puţinele arme de foc pe care Lara va
avea ocazia să le mânuiască. Întreaga insulă va putea fi
explorată
, într-un mod asemănător titlurilor open-world
(Grand
Theft Auto
,
Assassin’s Creed
), unele porţiuni putând fi accesate doar după
ce Lara dobândeşte anumite abilităţi speciale.

Chiar dacă iniţial jocul era aşteptat la sfârşitul acestui an,
trailer-ul de mai sus vine şi cu o veste nu atât de bună:
Tomb Raider va fi lansat abia în toamna anului
viitor
, platformele pe care va apărea fiind cele deja
clasice: PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News