Brink Review: shooter multiplayer sau parkour?

Cei de la studioul Splash Damage par blocaţi în timp: încă de la
început, ei s-au dedicat în exclusivitate shooterelor
multiplayer orientate către jocul în echipă (Wolfenstein:
Enemy Territory), gen pe care-l abordează şi acum în
Brink. Din păcate, lucrurile au mai evoluat de la
Wolfenstein şi Quake Wars încoace, cea mai nouă creaţie a celor de
la Splash Damage nereuşind să ţină pasul cu pretenţiile emise de un
joc contemporan.

Chiar dacă avem de-a face tot cu un first person shooter dedicat
jocului multiplayer în echipe, nu se poate spune că producătorii nu
au încercat să diversifice această reţetă. Din
păcate, nu prea le-a reuşit. Astfel, în spatele conflictelor din
Brink stă The Ark, o citadelă construită la suprafaţa oceanului, o
bijuterie arhitectonică căzută în dizgraţie şi izolată de restul
lumii. Două facţiuni se luptă pentru supravieţuire în cadrul
acestui oraş, Resistance şi Security, fiecare cu
propriile planuri în ceea ce priveşte viitorul Ark-ului.

Totuşi, în ciuda încercării de a introduce un fir epic într-un
astfel de joc, acest demers nu a fost dus la căpat aşa cum ar fi
trebuit. Două lucruri contrastează în mod evident cu abordarea
dramatică a poveştii pe care au gândit-o scenariştii celor de la
Splash Damage. În primul rând, Brink nu beneficiază de o
componentă single player în adevăratul sens al cuvântului:
aşa-zisa campanie nu este decât o înşiruire de hărţi clasice de
multiplayer, pe care jucătorul poate alege să le abordeze de unul
singur (ceilalţi participanţi la joc fiind controlaţi de boţi) sau
online, împreună cu prietenii. Există nişte secvenţe
introductive pentru fiecare astfel de misiune, al căror
aport narativ este însă neglijabil. Aceste scene scot însă în
evidenţă o altă inconsistenţă a jocului: Brink foloseşte un
stil artistic cartoony, personajele aratând mai mult a
caricaturi ale unor soldaţi reali, această
abordare grafică contrastând foarte mult cu subiectul foarte serios
al jocului.

Totuşi, graţie acestui stil artistic, Splash Damage a reuşit să
implementeze poate cea mai bine realizată componentă a lui Brink –
crearea şi personalizarea eroului controlat.
Astfel, plecându-se de la un model de bază, se pot alege dintre
numeroase variaţiuni de faţă, păr, accesorii etc., noi
astfel de opţiuni de personalizare fiind deblocate pe măsură ce
jucătorul acumulează experienţă suplimentară. Într-o
manieră asemănătoare se pot configura şi armele, noi modele fiind
deblocate în timp, precum şi upgrade-uri pentru cele existente
deja. De altfel, dacă ar fi să judeci doar după aceste meniuri,
Brink ar putea crea iluzia unui joc extrem de
interesant.

Din păcate, această impresie este ştearsă imediat ce intri în
acţiunea propriu-zisă. Detaliile pe care te-ai chinuit atât
de mult să le ajustezi abia dacă sunt vizibile pe modelele de
personaje din joc, Brink nefiind deloc un titlu arătos.
Splash Damage au decis să folosească un motor grafic
învechit – id Tech 4 (DOOM3, Prey, Quake Wars), acest
lucru fiind evident la tot pasul: hărţile din Brink sunt
strâmte şi sterile, design-ul lor defectuos afectând din
plin gameplay-ul efectiv.

Astfel, latura strategică a jocului, bazată pe
utilizarea cât mai eficientă a posibilităţilor oferite de
fiecare clasă de jucător, dispare foarte repede. Degeaba
există opţiunea de a alege între clasele soldat
(care îşi poate aproviziona colegii de echipă cu muniţie
suplimentară şi poate folosi explozibili), medic
(capabil să ofere bonusuri de sănătate coechipierilor, dar şi să-i
învie atunci când aceştia au fost doborâţi pe câmpul de luptă),
operative (spionul grupului, capabil să
intoregheze inamicii sau să se deghizeze) sau
inginer (îmbunătăţeşte efectul armelor
coechipierilor şi construieşte turete), când toate sesiunile online
degenerează în schimburi de focuri haotice în mijlocul unei
hărţi, în preajma obiectivului curent. Mai mult, în stilul
shooterelor de modă veche, jocul nu pare a face diferenţa
dintre un glonţ primit în picior şi unul recepţionat direct în
cutia craniană, această decizie de design aducând şi mai
mult haos şi dezorganizare confruntărilor din Brink.

O altă adiţie pe care Splash Damage a adus-o jocului este
posibilitatea de a te deplasa rapid prin hărţi, printr-un
sistem asemănător cu parkour-ul întâlnit în Mirror’s Edge.
Deşi funcţională la prima vedere, slăbiciunile aceastei opţiuni
sunt scoase din nou în evidenţă de design-ul claustrofobic al
hărţilor. Dacă aţi văzut vreodată la grădina zoologica un condor cu
aripile de 3m, încarcerat într-o colivie de 2m pe 2m, cam aşa se
simte şi un jucător care încearcă să „se dea în spectacol” într-o
hartă din Brink.

De asemenea, am întâlnit o problemă foarte deranjantă la rularea
jocului, mişcările mouse-ului, deşi foarte fluente în meniu, fiind
interpretate într-un mod ciudat atunci când vine vorba de ţintirea
propriu-zisă. Astfel, mişcările personajului parcă sunt
realizate în trepte, este adevărat, foarte fine şi
imperceptibile poate pentru un jucător neavizat. Un fan înfocat al
shooterelor va remarca însă imediat acest inconvenient.
Câteodată ai senzaţia că jocul sacadează, deşi
aceasta nu are probleme în a menţine un framerate constant.

În aceste condiţii, nu ştiu de ce cineva şi-ar bate capul cu
Brink şi ale sale mecanici de joc, interesante pe hârtie,
însă foarte prost implementate în gameplay. În plus,
Brink este comercializat la „preţ complet”, deşi
componenta single player a jocului este aproape inexistentă. Dacă
totuşi aveţi chef de un shooter multiplayer bazat pe echipe, vă
recomadăm să vă reorientaţi către Team Fortress 2, joc oferit pe
Steam la un preţ mai mult decât accesibil.