Una dintre cele mai iubite serii de strategie din toate
timpurile este pe cale să facă un pas foarte important,
părăsind mediile clasice de distribuţie în favoarea foarte
popularului Facebook. Civilization World este cea
mai nouă creaţie a faimosului game designer Sid Meier,
această nouă iteraţie a seriei urmând a putea fi jucată
exclusiv prin intermediul Facebook.
Într-un
interviu acordat pentru cei de la CNN, game deginer-ul, care
activează acum în cadrul Firaxis, a afirmat că echipa pe care o
conduce face eforturi considerabile pentru a păstra toate
elementele care au facut din titlurile Civilization un success de-a
lungul anilor, dar şi pentru a adapta aceste
mecanici de joc necesităţilor impuse de un mediu deschis precum
Facebook.
Accentul în Civilization World cade, după cum era de aşteptat,
pe jocul multiplayer, până la 200 de participanţi
putându-se alătura unei singure echipe. Însă, conform lui
Meier, această abordare trebuie tratată cu mare grijă: pe de-o
parte, atunci când majoritatea jucătorilor sunt online în acelaşi
timp, ar trebui să aiba loc evenimente importante în
universul jocului, pentru a motiva şi răsplăti fanii
conştiincioşi; pe de altă parte, jocul trebuie să ştie cum
să trateze momentele în care majoritatea coechipierilor nu sunt
online şi să ofere toate mijloacele necesare pentru a putea
comunica cu aceştia într-un mod eficient.
Chiar dacă Civilization World este orientat către confruntările
multiplayer, jocul va putea fi abordat şi în single
player, într-un mod asemănător cu vechile titluri ale
seriei. Jocul va putea fi accesat în mod gratuit,
aflându-se momentan în stagiile preliminare de testare.
Civilization World urmează să fie lansat în cursul acestui an.