Dungeons – e bine să fii rău

E bine să fii rău, şi-au zis cei de la Bullfrog când au creat
acum mulţi ani Dungeon Keeper. Iar ideea lor de a juca rolul
băiatului rău în locul deja banalilor eroi ai luminii a prins şi în
epoca noastră, odată cu Overlord şi acum cu Dungeons. Jocul
împrumută foarte multe din clasicul menţionat: eroul rău,
catacombele, pepiniera de monştri şi nevoia de a lărgi subteranele
pentru a a-ţi mări domeniul şi a găsi comori. Pe de altă parte
însă, ideile proprii introduse se studioul german producător nu se
combină tocmai bine cu restul: sistemul de luptă este plictisitor,
creşterea în nivel total nesatisfăcătoare, iar grindingul pentru
resurse devine copleşitor.

Partea cea mai bună din tot jocul este umorul.
Mai mult sau mai puţin subtil, scenele de poveste care narează
aventura anti-eroului Deimos şi a încercării sale de a-şi recupera
imperiul după trădarea iubitei sale (femeile, bată-le vina, mereu
vor mai mult!) sunt o întreagă ironie; ghidul-goblin, Mr. Sidekick,
este o bijuterie nu doar în materie de replici, ci şi din punct de
vedere al vocii răutăcioase.

Acţiunea în sine se desfăşoară în timp real şi, pe măsură ce
înaintezi în niveluri, din ce în ce mai repede: construieşti
capcane, decoraţiuni care îţi măresc prestigiul (gimmicks),
controlezi vizuine de monştri (dar nu şi creaturile direct, din
păcate), sapi tuneluri cu slujitori-goblini şi, mai ales, ai grijă
de eroii care coboară în subterana ta ca să-ţi fure comorile.
Practic, întâi trebuie să-i laşi să ia tot ce vor şi abia apoi să-i
căsăpeşti, obţinând astfel „soul energy”, materia primă care îl
ajută pe Deimos să se facă şi mai mare, şi mai rău decât este.
Aceiaşi eroi pot fi şi închişi şi torturaţi pentru a obţine energie
în continuu, chiar dacă într-o cantitate mai mică.

Cel mai simplu este să-l foloseşti direct pe Deimos în lupte
pentru că experienţa îl creşte în nivel şi îl învaţă abilităţi şi
magii. Din păcate, acestea din urmă sunt mai mult de spectacol
decât cu adevărat eficiente, iar monştrii care te ajută adesea stau
şi se uită cum trec eroii pe lângă ei, fără să-i atace. La rândul
lor, şi eroii suferă din punct de vedere al AI-ului mai
ales spre finalul celor 20 de niveluri: trec pe lângă
comorile tale şi apoi se plâng că nu ai o peşteră de ajuns de
interesantă.

Din păcate, nu există multiplayer şi nici vreo formă de
cooperare în campanie; doar niveluri separate cu misiuni
sau pur şi simplu sandbox, acestea din urmă utile dacă ai chef să
prinzi toate şmecheriile jocului. Măcar grafica arată îndeajuns de
bine, iar decorul chiar îţi dă senzaţia de labirint sufocant;
nivelurile sunt însă limitate la trei modele ce pot fi modificate
după cum ai chef să sapi în ele, unii jucători obţinând adevărate
castele ale torturii.

La final însă, Dungeons nu reuşeşte să includă şi gameplay-ul
magic al clasicului Dungeon Keeper. Câteva ore s-ar putea să fie
interesant, dar apoi va fi repede abandonat în favoarea altor
titluri, mai simplu de stăpânit. Sau cine ştie, poate chiar în
favoarea lui Dungeon Keeper, dacă există pe undeva o versiune care
să ruleze pe Windows 7.