Killzone 3, în magazine din 22 februarie

| 28.01.2011
Killzone 3, în magazine din 22 februarie

Killzone 3 este un joc din categoria First-Person-Shooter,
dezvoltat de Guerilla Games şi publicat de Sony pentru platforma
PlayStation 3.


Scenariul jocului preia povestea lăsată neterminată de ultimul
joc al seriei şi are ca personaj principal acelaşi erou din forţele
speciale, luptând împotriva imperiului Helghast.

Gameplay-ul jocului este foarte asemănător celui din Killzone 2,
cu lupte desfăşurate în medii dintre cele mai ostile şi variate.
Suntem purtaţi prin peisaje arctice, jungle extraterestre şi
peisaje apocaliptice, dar avem parte şi de lupte cu nave
spaţiale.

Colecţia de arme din Killzone 2 include câteva arme noi, dintre
care se face remarcat nou lansator de rachete, botezat WASP,
capabil să lanseze rachete individual sau în rafală.

Pe lângă obişnuita recuzită de arme letale, avem şi
posibilitatea de a duce lupte directe, exersându-ne abilităţile de
a aplica combinaţii spectaculoase de lovituri prin care să doborâm
adversarii.

Killzone 3 este primul joc al seriei care pune la dispoziţie un
mediu cu elemente destructibile, vulnerabile în faţa focurilor de
armă şi explozii.

Până la lansarea oficială a jocului, posesorii consolelor
PlayStation 3 vor avea posibilitatea să testeze modul de joc
single-player, în cadrul unei versiuni demo ce va fi disponibilă
din data de 15 feruarie.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News