Sezonul 1 din Marvel Rivals, disponibil acum în cloud prin GeForce Now, alături de alte șapte jocui noi

Autor: Cosmin Aionita | 20.01.2025
Sezonul 1 din Marvel Rivals, disponibil acum în cloud prin GeForce Now, alături de alte șapte jocui noi
Foto: NVIDIA

Jocul multiplayer Marvel Rivals este deja disponibil în cloud, prin GeForce Now, la fix pentru a prinde începerea primului sezon de conținut, Eternal Night Falls. Astfel, utilizatorii GeForce Now pot juca imediat cu personajul lor preferat din universul Marvel și se pot bucura de cel mai nou conținut din joc fără a fi nevoie de patch-uri sau update-uri suplimentare.

Primul sezon de conținut din Marvel Rivals deja i-a adăugat pe Cei patru Fantastici – Mister Fantastic și Invisible Woman sunt acum disponibili în joc, iar The Thing și Human Torch vor fi sosi mai târziu. De asemenea, au fost adăugate trei hărți noi, un nou mod de joc Doom Match și multe altele.

Mai mult, GeForce Now se va extinde către noi platforme săptămâna aceasta, odată cu update-ul v2.0.70 al aplicației oficiale. Acesta va fi lansat pentru toți utilizatorii până pe 21 ianuarie și oferă compatibilitate cu serviciul de cloud gaming GeForce Now pentru Apple Vision Pro, Meta Quest 3 și 3S și dispozitivele Pico 4 și 4 Ultra.

Foto: Interfața GeForce Now pe dispozitivele VR compatibile.

După acest update, veți putea accesa librăria extinsă de jocuri compatibile de pe GeForce Now pe aceste dispozitive și veți putea beneficia de tehnologiile NVIDIA, precum DLSS și Ray Tracing pentru un număr crescut de cadre pe secundă și latență scăzută în streaming.

Nu în ultimul rând, șapte noi jocuri au fost adăugate pe GeForce Now săptămâna aceasta:

  • Hyper Light Breaker (Steam)
  • Aloft (Steam)
  • Assetto Corsa EVO (Steam)
  • Generation Zero (Xbox, disponibil pe PC Game Pass)
  • HOT WHEELS UNLEASHED 2 – Turbocharged (Xbox, disponibil pe PC Game Pass)
  • SMITE 2 (Steam)
  • Voidwrought (Steam)
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News