GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT: alternativă de top la un preț rezonabil

Autor: Cosmin Aionita | 18.12.2024
GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT: alternativă de top la un preț rezonabil

În ultima vreme, a devenit destul de costisitor să fii gamer pe PC, componentele de calitate, care să-ți permită să urci detaliile la maximum în cele mai pretențioase jocuri, fiind destul de scumpe. În special plăcile video, segment pe care pandemia pare să-l fi schimbat pentru totdeauna. Și, dacă până acum ne-am menținut în „tabăra verde”, unde, trebuie să recunoaștem, preturile sunt foarte ridicate, a venit vremea să prezentăm și una dintre cele mai interesante soluții video de la AMD: Radeon RX 7800 XT, în implementarea GAMING OC cu 16 GB de memorie video a celor de la GIGABYTE.

De ce cataloghez această placă drept „interesantă”? Simplu, modelul Radeon RX 7800 XT promite performanță 1440p (2560×1440) de invidiat, la un preț semnificativ sub 3000 lei, depășind astfel, cel puțin din punctul de vedere al raportului performanță / preț, ofertele mai costisitoare de la concurență. Vom ajunge imediat și la comportamentul efectiv al plăcii în jocuri video. Până atunci însă, câteva cuvinte despre…

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Implementarea GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT GAMING OC 16GB

Un mare avantaj pe care modelele AMD Radeon RX 7800 XT îl oferă față de concurență este legat de cantitatea de memorie video inclusă de producător. Cu 16 GB de memorie tip GDDR6, care beneficiază de o lățime de bandă de 256 bit, o astfel de placă video este mai pregătită pentru titlurile moderne, care încep să necesite din ce în ce mai multă memorie video, decât ar fi ofertele din aceeași gamă de performanță a concurenței. Drept exemplu foarte recent, Indiana Jones and the Great Circle nici măcar nu permite afișarea efectelor de Ray Tracing (sau a opțiunilor aferente acestora) dacă placa video pe care este rulat nu include un minim de memorie RAM, indiferent de performanța cipului acesteia. Evident, cu un RX 7800 XT nu vă veți lovi de asemenea limitări.

De asemenea, fiind vorba despre un model marcat OC, soluția GIGABYTE beneficiază de overclocking din fabrică, cu un cip care poate urca, în modul Boost, până la frecvența de 2565 MHz (față de cea implicită de 2430 MHz). Sporul de performanță este posibil grație soluției de răcire Windforce, specifică produselor GIGABYTE, implementarea de față beneficiind de trei ventilatoare cu diametrul de 90 mm și pale striate, care se rotesc în direcții diferite, nu mai puțin de 7 heat pipe-uri din cupru și un radiator de cupru de dimensiuni apreciabile, plasat în contact direct cu cipul plăcii, pentru a disipa căldura cât mai eficient.

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Pentru un „look” cât mai premium, placa beneficiază și de protecție metalică pe partea din spate a PCB-ului, precum și de un logo iluminat RGB pe partea sa laterală. În privința conectivității, avem parte de patru ieșiri video, două de tip DisplayPort 2.1 și încă două de tip HDMI 2.1.

Pentru utilizarea acestui model, GIGABYTE recomandă o sursă cu puterea de 700 W sau mai ridicată, alimentarea fiind realizată prin intermediul a doi conectori PCI-E de 8 pini. Dimensiunile sunt 302x130x56 mm, ce ar trebui să încapă în majoritatea carcaselor ATX disponibile, încă un argument în favoarea unui eventual upgrade rapid de la o placă video mai veche.

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Facilități software AMD pentru gaming

În trecut, circulau tot felul de legende urbane legate de stabilitatea și optimizarea driverilor dedicați plăcilor AMD. Din fericire, mare parte dintre aceste neajunsuri au fost corectate acum, producătorul având obiceiul de a lansa update-uri frecvente pentru suita de driveri Adrenaline necesari pentru plăcile video precum 7800 XT. Și, odată cu apariția acestor versiuni moderne de driveri, avem parte și de numeroase facilități pe care AMD le oferă special pentru îmbunătățirea experienței în jocuri.

Grupate sub denumirea generală de AMD HYPR-RX, aici se regăsesc funcții precum AMD Radeon Anti-Lag (pentru eliminarea latenței), AMD Fluid Motion Frames 2 (generare de cadre suplimentare pentru performanță sporită), AMD Radeon Super Resolution (upsampling și reconstrucție de la rezoluții inferioare pentru sporirea performanței în jocurile fără suport nativ pentru FSR), AMD Radeon Boost (scăderea automată a rezoluției pentru a menține performanța în anumite titluri DX11/12) și AMD FidelityFX Super Resolution (cunoscut și drept FSR, este tehnica de upscaling/reconstrucție promovată de AMD ca alternativă universală la DLSS-ul de la NVIDIA).

Deși activarea întregii suite HYPR-RX poate chiar dubla performanța în anumite jocuri (conform spuselor AMD), vă recomand să mențineți aceste funcții dezactivate și să le activați, rând pe rând, în titlurile care ofertă suport nativ pentru ele (cele în meniurile cărora găsiți opțiuni pentru FSR, spre exemplu).

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Configurația de test

Pentru testarea modelului GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT GAMING OC 16GB, am folosit configurația de mai jos, scopul fiind obținerea unor framerate-uri care să asigure o experiență de gaming de calitate în rezoluția 1440p (2560×1440), fără a sacrifica nivelurile vizuale ale jocurilor. Mai mult, acolo unde a fost posibil, nu am ezitat să activăm și efectele Ray Tracing (este de notorietate faptul că suportul AMD pentru RT nu este nici pe departe la fel de robust precum cel oferit de principala concurență).

  • Procesor: AMD Ryzen 9 5900X 12-core
  • Placă de bază: GIGABYTE B550 GAMING X V2
  • Memorie RAM: 32GB DDR4 3200MHz
  • Stocare: NVMe SSD 1 TB

Pe acest sistem am folosit Windows 11 64-bit, adus la zi în ceea ce privește update-urile disponibile din partea Microsoft, cât și driverele AMD Software: Adrenalin Edition.

Configurației de mai sus i-am adăugat un monitor de gaming GIGABYTE M27Q X, oferit de producător special pentru acest test. Este un model de top pentru gameri, cu diagonala ecranului de 27”, panou IPS cu rezoluție nativă 2560×1440 (perfectă pentru scopul testului nostru), rată de refresh ce poate urca până la 240 Hz (care poate acomoda framerate-uri foarte ridicate, în special în jocuri de tip eSports, mai puțin solicitante), dar și suport DisplayHDR 400 și FeeSync (pentru activarea VRR, în caz de necesitate).

GIGABYTE M27Q X
Monitorul GIGABYTE M27Q X, utilizat pentru acest test.

Prestația în jocuri

Nu voi insista foarte mult asupra performanței în benchmark-uri sintetice, precum 3D Mark, deși se pot distinge anumite tendințe și în privința acestui subiect: mai exact, cu cât API-ul utilizat este mai vechi (DX11, în loc de DX 12, spre exemplu), cu atât sporul de performanță oferit de 7800 XT GAMING OC față de modelele echivalente ale concurenței este mai mare. Și în DX 12 lucrurile stau bine, însă, pe măsură ce se trece la Ray Tracing, balanța se va înclina în cealaltă direcție.

Cu alte cuvinte, cam tot ce înseamnă joc compatibil DirectX 11 sau 12, redat în întregime prin rasterizare, ar trebui să ruleze excelent. Iar în titlurile DX12 cu suport RT, performanța va varia în funcție de „greutatea” implementării RT: jocuri cu Ray Tracing subtil, cum ar fi Resident Evil Village, nu vor întâmpina probleme majore, în timp ce în titluri precum Cyberpunk 2077 penalitățile de performanță se vor resimți mai puternic odată cu activarea RT.

În privința jocurilor competitive de tip eSports, cum ar fi Counter-Strike 2, Valorant, League of Legends sau Dota 2, nu ar trebui să vă faceți niciun fel de probleme: 7800 XT este capabil să le ruleze câteodată și la sute de cadre pe secundă, singura limită fiind rata de refresh a monitorului pe care îl utilizați.

GIGABYTE M27Q X
Monitorul GIGABYTE M27Q X, utilizat pentru acest test.

Trecând însă la „jocuri serioase”, am ales câteva titluri pentru a „stresa” cât mai mult Radeon-ul 7800 XT oferit de GIGABYTE. Spre exemplu, Avatar: Frontiers of Pandora utilizează o versiune actualizată a motorului grafic Snowdrop, care integrează Ray Tracing, fără posibilitatea de a opri complet această funcție. O provocare în plus, cum s-ar spune. Pe preset-ul grafic Ultra, în rezoluție 1440p, s-a obținut un framerate jucabil, de aproximativ 60 fps. Pentru a profita, măcar un pic, de refresh-ul crescut al monitorului, puteți coborî preset-ul grafic la High, pentru un framerate mediu de aproximativ 80 fps.

În schimb, RPG-ul Baldur’s Gate 3, considerat de foarte mulți gameri drept cel mai bun joc lansat în 2023, nu reprezintă o problemă pentru această placă video. În rezoluție 1440p, cu nivelul setărilor grafice setat pe Ultra, se obține un framerate mediu de aproximativ 130 fps, arhisuficient pentru o experiență de gaming foarte fluentă, care poate profita și de rata de refresh crescută a monitorului.

La fel de bine se prezintă situația și în Cyberpunk 2077, atât timp cât vă mulțumiți cu preset-ul grafic Ultra al jocului, fără Ray Tracing. În acest caz, în 1440p, ajungeți lejer la un framerate mediu de 120 fps, foarte fluent și plăcut. Lucrurile nu stau tocmai rău nici dacă activați RT, însă implementarea foarte solicitantă din jocul celor de la CD Projekt RED își spune cuvântul: cu preset-ul Ultra RT activat, framerate-ul mediu scade la 60 fps, în continuare foarte jucabil și arătos. Iar eventualele scăderi sub 60 fps ar trebui să fie mitigate de VRR, pe un display compatibil FreeSync, cum este M27Q X.

În fine, în Starfield, joc pe care l-am ales pentru că oferă suport pentru componenta Frame Generation aferentă rutinelor FSR de la AMD, am înregistrat un framerate mediu de 80 fps pe preset-ul Ultra, în 1440p, fără a activa FG. Iar atunci când am activat și Frame Generation, framerate-ul mediu aproape ca s-a dublat, ajungând la aproximativ 150 fps.

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Cu alte cuvinte, atât timp cât jocul rulat este redat doar prin procedeele clasice de rasterizare, RX 7800 XT îi va face față fără niciun fel de probleme, indiferent de nivelul de detalii ales. În acest caz, performanțele obținute în 1440p sunt atât de încurajatoare încât nu cred că vor exista probleme majore nici măcar atunci când veți încerca să rulați aceste titluri în rezoluție 4K. În schimb, atunci când „își bagă coada” Ray Tracing-ul, va trebui să fiți un pic atenți și să mai ajustați din opțiunile grafice pentru a obține framerate-uri ideale în acest gen de jocuri. Acesta este însă un inconvenient minor având în vedere prețul accesibil în schimbul căruia puteți obține astfel de performanțe.

Placa video GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT GAMING OC 16GB este disponibilă acum la prețul de 2.857 lei și dispune de trei ani de garanție.

Monitorul GIGABYTE M27Q X este disponibil acum la prețul de 1850 lei și dispune de doi ani de garanție.

GIGABYTE AMD Radeon RX 7800 XT

Urmărește Go4Games.ro pe Google News