Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate

Niciodată nu ne săturăm de jocurile cu instalatorul italian, asta poate și pentru că Nintendo știe când, dar mai ales cum, să lanseze aceste titluri. Ultimii trei ani ne-au super-răsfățat cu titluri refăcute, cu remaster-uri pentru Switch, de la Mario sportiv, la Mario în RPG, la Mario de hârtie, la Mario elefant și la Mario 3D. Mai lipsește ca Mario să se bată în galele de lupte sau să-l provoace pe Mike Tyson la box.

Acum, după un an plin de Mario, a venit un nou joc, care ne amintește de aventurile celor doi frați, Mario și Luigi, de pe vremea când intram ziua pe Gameboy Advance și se făcea noapte. Astfel, Mario & Luigi Brothership este un joc nou-nouț, cu o campanie plăcută, foarte lungă, undeva la 40-45 de ore, o aventură pe mare care luminează perfect contrastele de culoare pe Switch.

Povestea cu alungatul din regat, repetiție, repetiție…

Precum reacțiilor previzibile ale lui Gigi Becali atunci când FCSB-ul nu are rezultate bune, când vine vorba despre un joc cu Mario, știm deja povestea. Eroii sunt alungați din regatul Ciupercuțelor (aproape tot timpul) printr-un portal SF și se trezesc într-o lume oceanică, plină de insule: Concordia, dar nu Chiajna. Cum ajungeți pe prima insulă, veți simți vibrația, culoarea, parcă și briza mării. Însă pot spune că este cel mai colorat și animat joc Mario,  iar stilul de desen animat mi-a amintit chiar de seria animată Super Mario World.

Cum ajung pe insulă, Mario și Luigi își dau seama că e ceva schimbat în Concordia, că insulele sunt despărțite și doar cei doi instalatori le pot uni. Cum? Trebuie să preia cârma insulei plutitoare Shipshape și să navigheze în așa fel încât să reconecteze insulele. Dar pe fiecare insulă există provocări, adversari de învins, iar aici sistemul de luptă este clasic. Nu este diferit de Mario RPG, de Paper Mario, încadrându-se în celebrul deja stil turn based, nu foarte complicat însă.

Și aici, ca-n titlurile precedente, Mario și Luigi trebuie să apese la timpul potrivit butonul de atac, A la Mario, B la Luigi, pentru a avea un efect devastator asupra inamicilor. Combo-urile sunt reușite, însă sunt atât de repetitive, încât începi să caști făcând același și același lucru.

Niște idei noi de luptă?

Să simțiți cu adevărat luptele din Mario & Luigi Brothership, chiar aveți nevoie de vreo 10-11 ore de jucat, până dobândiți arsenalul complet de arme. Simplele apăsări cronometrate nu sunt suficiente, doar cu gheata în capul inamicului, ai nevoie și de un ciocan, carcase de țestoase, tunul yoo hoo sau fulgerul Dynamo, dar nu București. Mario are și hatch me if you can, bomb derby sau flash clock, dar acestea reprezintă povești de lungă durată. Adică nu vin la început, ci trebuie să joci mult până să ajungi acolo. Primele 4-5 ore, dacă îți place să explorezi, vei avea doar săritura cu bocancul în capul inamicului și cam atât.

Până să ajungă șmecherii Concordiei, Mario și Luigi sunt ajutați de niște ghinde vorbitoare, cel puțin cred că-s ghinde, antropomorfe, normal. Paper Mario era foarte bun pe partea de poante, pe când aici totul este cam plat, iar ca limbaj, cei doi încearcă o italiană din care nu înțelegi decât: permesso, adică un fel de “permite-mi”, „dă-mi voie!”. Permesso per giocare Mario… Cu războaie, aventuri, puzzle-uri, mistere demne de nuvele detective noir, frați cu niște pirați dubioși și multe lupte, care devin tot mai interesante, după vreo zece ore de jucat.

Locuitorii fiecărei insule pe care o salvezi se strâng în jurul tău și nu știu cum să-ți mulțumească pentru că au din nou apă caldă, nu le mai plouă în casă, au curent electric, nici nu știu ce să vă mai facă. Tehnologii și echipamente vă vor oferi toți și, cu cât vă atașați de joc, cu atât mai repede vă vor plăcea și ghindele alea enervante. Și o chestie nouă este Luigi Logic, adică acolo unde Mario nu știe ce să facă, este ajutat de fratele său mai fricos, dar uneori mai deștept. Da, aici avem o noutate interesantă, care vă ajută să rezolvați puzzle-urile. Acestea sunt antrenante, provocatoare, nu dintr-astea super ușoare, veți vedea singuri pe parcurs.

Pe muzică de mare

Coloana sonoră este interesantă, nu are drinking songs sau pirates songs, dar te duce cu gândul la navigat și se schimbă aproape la fiecare insulă pe care o descoperi. De fapt, cred că în Mario & Luigi Brothership, muzica are sonorități super-optimiste, fără fluctuațiile acelea din nivelurile unde te băteai cu Bowser sau intrai în vreun castel.

Și asta nu este tot, pentru că jocul are și câteva insulițe pentru misiuni secundare, cu puzzle-uri care îți mai oferă niște avantaje pe parte de echipament, orașe inspirate din toate culturile, chineză, japoneză, arabă, doar un târg ca la Obor n-am văzut în joc. Totuși, Brothership strălucește mai ales în ceea ce privește luptele cu inamicii de tip boss, cu șefii răi, toate acestea având loc în dungeon-uri ușor luminate sau temnițe, cum vreți să le spuneți.

Am simțit câteva probleme legate de optimizare, mai ales între niveluri, când trebuia să aștept mai mult decât la un joc normal, fie acesta și exclusiv Nintendo. În rest, nimic deranjant: un stil vizual uimitor, reușit, care se simte ca o interpretare 3D fidelă a desenelor animate cu Luigi și Mario. Chiar n-am înțeles de ce anumite publicații i-au dat note atât de mici.

Bătălia care nu interesează pe nimeni

Atunci când se supără unele site-uri, care cred că dau ora exactă, aduc și un val de hate asupra unui titlu nou lansat, iar tendința devine de a fi rezervat față de a cumpăra jocul. În general, titlurile Nintendo nu au avut problema asta, nu au bug-uri, sunt foarte plăcute, de familie, nu au mesaj politic, totul este superfluu pentru un copil ce iubește jocurile video. Nu există violență, doar distracție.

Totuși, observi note de 5 și de 6, apoi stai și te întrebi unde a greșit jocul ăsta? Și te joci, descoperi că arată foarte bine, că nu-s probleme, că are o poveste bună, grafică reușită, doar că valul de hate l-a lovit deja. Se întrebau chiar niște băieți, pe YouTube, de ce unii îi dau 9 și 10, iar alții 4 și 5. Tocmai pentru că unii dintre cei care au primit jocul înainte de lansare au dat un ton negativ, iar de cele mai multe ori, turma pleacă pe fentă.

Nu ne interesează, iar noi vă spunem că jocul Mario & Luigi Brothership este un joc reușit, aproape superb, care merită o notă mult peste medie, undeva între 8 și 9. Brothership oferă suficientă personalizare pentru a alunga plictiseala din lupte. Și, ce-i drept, până apar upgrade-urile, luptele chiar sunt repetitive. Chiar și așa, avem de-a face cu un joc bun, pe care vi-l recomandăm, în special fanilor care nu ratează nicio lansare cu Mario.