VIDEO: Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix

Autor: Cosmin Aionita | 24.09.2024
VIDEO: Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Foto: Netflix

Netflix a publicat trailer-ul complet pentru serialul animat Tomb Raider: The Legend of Lara Croft, bazat pe populara serie de jocuri video, acesta fiind disponibil în continuare în cadrul acestui articol.

Serialul animat The Legend of Lara Croft reprezintă o colaborare între Crystal Dynamics, studioul din spatele jocurilor Tomb Raider, și Legendary Television, DJ2 Entertainment și Tractorpants, animațiile fiind executate de studioul Powerhouse Animation. Netflix a comandat deja două sezoane ale acestui serial animat, la cârma proiectului aflându-se Tasha Huo (The Witcher: Blood Origin).

Acțiunea din serialul Tomb Raider: The Legend of Lara Croft urmează să aibă loc după evenimentele din Shadow of the Tomb Raider și ar trebui să facă legătura dintre trilogia recentă de jocuri Tomb Raider și primele titluri din serie din anii ’90.

Tomb Raider Netflix
Foto: Netflix

Vocea eroinei principale Lara Croft este interpretată de actrița Hayley Atwell, în timp ce în rolul lui Jonah revine Earl Baylon, același actor care a interpretat personajul și în recentele jocuri video din seria Tomb Raider. În rolul lui Zip, expertul în domeniul tehnologiei care colabora cu Lara în titlurile mai vechi ale seriei, îl veți putea auzi pe Allen Maldonado.

Tomb Raider: The Legend of Lara Croft va fi disponibil pe Netflix începând cu 10 octombrie 2024. Crystal Dynamics va colabora și cu Amazon pentru un alt serial Tomb Raider, scris și produs de actrița britanică Phoebe Waller-Bridge, acesta urmând să fie difuzat de serviciul Prime Video.

Sursa: Netflix YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News