Atunci când ești un studio la început de drum, așa cum sunt polonezii de la Critical Hit Games, și totuși vrei sa iei ochii jucătorilor cu un titlu de debut foarte, foarte arătos, una dintre soluțiile la îndemână este să abordezi genul “walking simulator”. Mai pe scurt, decoruri care să-ți ia ochii, prin care mai mult te plimbi, le admiri și te lași pradă poveștii pe care producătorii încearcă să ți-o spună. Ei bine, Nobody Wants to Die, primul joc al celor de la Critical Hit Games, bifează toate caracteristicile enumerate mai devreme, însă nu se mulțumește doar cu acestea.
Într-adevăr, avem de-a face cu un titlu first person, construit cu ajutorul recentului Unreal Engine 5 (deci foarte arătos), în care principala activitate desfășurată de jucători este explorarea, în tihnă, a mediilor de joc. Cu excepția unor secvențe de tip QTE (Quick Time Event), și acestea foarte rare, ritmul din Nobody Wants to Die nu este deloc alert.
Într-un viitor distopic, în care moartea a fost învinsă prin posibilitatea de a transfera conștiința umană dintr-un corp într-altul, omenirea se lovește de problemele iscate de nemurire. Cei care nu-și permit să achite un abonament riscă să-și piardă corpurile, oferite mai apoi în cadrul unor licitații pentru cei dispuși să plătească cel mai bun preț. În acest cadru, jucătorii intră în pielea unui detectiv, recent trecut printr-o traumă, din cauza căreia este nevoit, cel puțin pentru o vreme, „să ia loc pe banca de rezerve” a poliției. La prima ocazia care se ivește însă, cercetarea unei crime din rândurile sus-puse ale populației New York-ului, antieroul nostru intervine, în speranța de a recâștiga încrederea superiorilor.
Intriga pare cel puțin interesantă și, până la un punct anume, reușește să te motiveze în continuare să dezlegi ițele acestui New York al viitorului, pe cât de modernizat, pe atât de corupt. Până la urmă însă, nu reușește să ofere o concluzie satisfăcătoare, pierzându-se undeva între amintirile reprimate ale personajului principal și încrengăturile mult prea încurcate ale ierarhiei din această lume nouă.
Merită însă să stai în fața monitorului sau a TV-ului până când începe să ruleze lista de credits din Nobody Wants to Die. Și asta pentru că mediile de joc sunt foarte bine realizate, iar explorarea lor nu se limitează la mersul din punctul A în punctul B. Dimpotrivă, ca într-un titlu adventure veritabil, trebuie să localizezi niște indicii, de pe urma cărora poți dezvolta anumite teorii folosind ustensilele clasice ale unui detectiv, cum ar fi lanterna cu lumină UV, camera foto sau un vizor X-Ray. Și pentru că vorbim totuși de un detectiv dintr-o lume a viitorului, în care mortalitatea nu mai este o problema decât pentru cei fără mijloace financiare, eroul nostru are la îndemână și o unealtă specifică, atașată mâinii stângi, cu care, pe baza teoriilor deduse, poate reconstrui, bucată cu bucată, evenimentele care au dus la săvârșirea crimelor anchetate. Un fel de „Detective Mode” din seria Batman, pe steroizi.
Chiar dacă este liniar, progresul din cadrul acestor scene este unul logic și satisfăcător; nu același lucru poate fi spus și despre analizele care au loc în apartamentul eroului nostru, după vizitarea fiecărei locații importante din joc. În acest momente, chipurile, împreună cu omul său de legătură din cadrul poliției, detectivul nostru trebuie să pună cap la cap indiciile strânse în cadrul anchetei precedente, pentru a determina direcția în care urmează să se îndrepte mai departe. Dovezile și indiciile strânse sunt plasate pe un soi de tablă de joc, împărțită în hexagoane, jucătorii fiind provocați să realizeze schemele logice necesare pentru a trage concluzii. Întregul procedeu este greoi, câteodată lipsit chiar de logică, ajungând să combini toate elementele rămase, unul câte unul, până ajungi la cele care împing povestea mai departe.
De asemenea, anumite elemente legate de progresul narativ al jocului sunt legate și de replicile pe care le oferi în cadrul unor discuții (în care sunt puse la dispoziție mai multe variante de răspuns), dar și de acțiuni pe care alegi (sau nu) să le întreprinzi pe parcursul anchetelor. Astfel, poți avea parte de o anumită doză de variație în ceea ce privește desfășurarea poveștii (cu trofee și achievement-uri diferite de câștigat), ba chiar și de finaluri diferite.
Am menționat deja de câteva ori că porțiunea vizuală din Nobody Wants to Die este la înălțime, cel puțin în ceea ce privește stilul artistic retro-futurist îmbrățișat de producători. Mai ales porțiunile deschise din New York-ul reprezentat în acest joc, demne de orice film noir (cu înclinații SF, bineînțeles).
Lucrurile sunt mulțumitoare și în privința muzicii sau sunetelor, dialogurile, chiar dacă nu provin de la foarte multe personaje, fiind bine interpretate de actorii care le dau viață.
Ca în cazurile mai multor jocuri bazate pe Unreal Engine 5, apare și întrebarea legată de optimizarea din Nobody Wants to Die. Pentru acest test, am avut la dispoziție versiunea de PlayStation 5 a jocului, pusă la dispoziție de publisher-ul Plaion. După cum am fost obișnuiți în ultima vreme pe PS5, și acest joc pune la dispoziție două moduri de afișare: Fidelity și Performance, primul prioritizând rezoluția și calitatea efectelor grafice, iar al doilea framerate-ul de 60fps. Personal, pentru o asemenea experiență, în care explorarea lentă joacă rolul principal, am preferat modul axat pe grafică, 30 de cadre pe secundă fiind suficiente pentru a pune cap la cap indiciile din anchete.
În ciuda concluziei narative mai degrabă anticlimatice, mi-a făcut plăcere să parcurg Nobody Wants to Die. Grafica arată foarte bine, intriga te acaparează, dialogurile, până la un punct, sunt destul de bine scrise, iar varietatea în explorare îl ridică peste un simplu „walking simulator”. L-aș putea recomanda chiar și la prețul său complet, de un pic peste 100 de lei, însă nu este tocmai un joc lung, deci mai bine așteptați o eventuală reducere.