Încă de la dezvăluirea inițială a lui Star Wars Outlaws, am avut o temere: alăturarea termenilor „Ubisoft” și „open-world” din descrierea acestui joc. Și asta pentru că, trebuie să recunosc, ultimul lucru pe care mi-l doresc în acest moment este încă un titlu open-world realizat după „șablonul” Ubisoft, mai ales când vorbim de universul Star Wars, atât de promițător și, totuși, atât de puțin valorificat în ceea ce privește adaptările sale ludice.
Din fericire, după o sesiune de aproximativ patru ore cu o versiune preliminară a jocului, îndrăznesc să afirm că Star Wars Outlaws nu pare a fi doar un reskin al modelului de titlu open-world de la Ubisoft. Deși nu renunță la anumite elemente de gameplay tipice pentru creațiile Ubisoft (vezi strecuratul prin iarba înaltă pentru a nu fi detectat de inamic), Outlaws încearcă să fie mai divers și mai credibil.
Autenticitatea, mai ales în contextul Războiului Stelelor, trebuie lăudată: pe parcursul acestui hands-on, am avut ocazia de a explora două planete – Toshara și Kijimi –, desi timpul alocat pentru cea de-a doua a fost mult mai redus. Chiar și în aceste condiții, simți imediat că ești într-un joc Star Wars, iar mai tot mediul înconjurător arată așa cum te-ai aștepta de la teritoriile din Outer Rim. În special Toshara îți lasă această impresie, unde am avut ocazia să admir atât citadele tehnologizate, cu o arhitectură surprinzătoare, dezvoltată mai ales pe verticală, dar și peisaje întinse acoperite de vegetație, deșert, ape curgătoare sau stânci impunătoare.
În ciuda aparentei libertăți de explorare, eroina principala Kay Vess a avut de îndeplinit niște obiective destul de clare pe parcursul scurtei noastre vizite pe Toshara: recuperarea anumitor componente necesare pentru a-și repara nava, numită Trailblazer, și pentru părăsi astfel planeta. Iar aceste misiuni, cu desfășurare liniară, au menirea de a familiarza jucătorii cu arsenalul și mișcările de bază ale lui Kay, cât și cu unele dintre mecanicile principale ale jocului.
De unele dintre aceste sarcini se achită cu brio, iar de altele… nu prea. Spre exemplu, acesta este momentul în care este prezentat sistemul de alianțe pe care Key le poate încheia cu diversele grupări și organizații (mai mult sau mai puțin criminale) din acest univers. Fiecare regiune are propriile astfel de tabere, alianțele de acest tip aducând atât avantaje, cât și dezavantaje pentru eroina principală. Spre exemplu, îndeplinirea de misiuni pentru un anumit cartel duce către creșterea reputației tale în rândurile respectivei organizații, deblocând accesul liber în anumite arii ale planetelor sau orașelor vizitate, precum și accesul la NPC-urile ce pot oferi quest-uri suplimentare sau alte activități.
Chiar dacă inițial ai ales o tabără, tentațiile sunt la tot pasul, inclusiv pe parcursul misiunilor oferite de reprezentații respectivei organizații. Spre exemplu, nu te oprește nimeni ca informațiile sensibile pe care trebuie să le obții dintr-o bază a Imperiului să le oferi taberelor adverse, iar pe foștii aliați să-i lași pradă imperialilor. Ce-i drept, pe parcursul celor aproximativ trei ore petrecute pe Toshara, n-am putut experimenta pe de-a-ntregul consecințele reale ale unor asemenea trădări, însă potențialul acestui sistem rămâne imens.
În ceea ce privește diversitatea jocului, impresia cu care am rămas este că Star Wars Outlaws încearcă să abordeze o selecție cât mai variată de genuri – parte RPG, parte action/adventure, parte third person shooter cu secțiuni de platforming, de stealth, simulator spațial etc. –, însă nu reușește să ofere o experiență pe deplin satisfăcătoare în niciunul dintre ele.
Spre exemplu, jocul omite în prima sa parte să introducă, treptat, câteva dintre abilitățile lui Kay sau ale lui Nix, simpaticul ei animăluț de companie. În secțiunile de platforming, pe lângă faptul că întâlnim niște coliziuni… hmm, să le zicem discutabile, ajungi la un moment dat să te blochezi. Pentru a continua, Kay trebuie să-și folosească grapling hook-ul din dotare, însă nimeni nu te-a informat până în acel moment că dispui de o astfel de unealtă și nu te-a învățat să o folosești. La fel și cu acțiunile contextuale pe care le poți realiza cu ajutorul lui Nix: întâlnești anumite momente în care nu poți progresa decât dacă îi ceri animăluțului să acționeze niște butoane din arii în care doar el are acces. Problema este că jocul nu te-a informat în prealabil că poți face acest lucru și bâjbâi singur până găsești soluția.
Rigiditatea și stângăcia platforming-ului se regăsește, din păcate, și în secțiunile de third person cover shooting, ce-i drept, nu atât de numeroase. În schimb, jocul pare să pună accentul pe furișare și stealth, fie prin tot felul de căi de aerisire de pe nave imperiale, fie prin tufișurile omniprezente pe Toshara. Și aici apar anumite probleme însă, majoritatea misiunilor incluse în această sesiune de test fiind de tipul „dacă ești detectat, trebuie să reiei de la cel mai recent checkpoint”. Și nimic nu este mai enervant decât atunci când, în loc să reducă la tăcere un inamic în liniște, cu ajutorul butonului indicat pe ecran, apăsarea acestuia duce la o cu totul altă lovitură, care inițiază o luptă directă cu respectivul inamic și, implicit, detectarea și mesajul de „game over”.
Porțiunile de space sim, inclusiv dog-fight-urile împotriva altor nave, sunt destul de satisfăcătoare, inclusiv posibilitatea de a zbura direct de pe planetă în spațiul cosmic (cu un simplu flash care face tranziția între cele două medii de joc) sau vice-versa. În aceste instanțe controlul este exact, apare inclusiv un reticul „de ghidaj”, care te îndeamnă să țintești pozițiile viitoare ale inamicilor pentru a-ți ușura misiunea. Și da, există și posibilitatea de transport rapid via hyperspace. Însă nu cred ca ar trebui să ne așteptăm la cine știe ce complexitate a gameplay-ului în acest mod, trecerile prin (hiper)spațiu lăsând impresia că sunt gândite mai degrabă drept momente de legătură între misiunile mai importante din joc. De asemenea, speeder bike-ul folosit de Kay pentru a se deplasa mai rapid pe Toshara mi s-a părut cam lent, călătoriile între punctele de interes de pe planetă fiind plictisitoare.
În privinta celei de-a doua planete pe care am avut ocazia să o admir – Kijimi –, mi-au rămas vii în amintire decorul – de această dată înzăpezit, dar și cam aceleași elemente de bază întâlnite și pe Toshara (într-o formă mult mai concentrata însă, petrecând doar o oră în această regiune): războiul pentru control dus între mai multe facțiuni și combinația oarecum stângace dintre secvențele de shooter third person și stealth. Plus repetitivele mini-game-uri pentru hacking-ul computerelor și deblocarea anumitor uși și cufere.
Mini-game-ul de hacking este logic, îndemnând jucătorul se ghicească ce simboluri (pe care le puteți înlocui și cu cifre) formează cheile de acces și în ce ordine trebuie plasate. Însă după ce ți-ai dat seama cum funcționează, devine banal și ultra-repetitiv în instanțele următoare când dai peste astfel de hack-uri. În schimb, mini-game-ul pentru deschiderea ușilor presupune apăsarea repetată a unui buton într-un anumit ritm, complexitatea acestora crescând în funcție de importanța ușii pe care urmează să o deblochezi. Un soi de Guitar Hero cu un singur buton, foarte frustrant însă atunci când joci prin streaming, așa cum a fost această sesiune de preview, pentru că exista o anumită latență perceptibilă între apăsarea comenzii și executarea acesteia pe ecran. Probabil, atunci când veți juca Star Wars Outlaws local, pe consola de acasă sau pe PC-ul propriu, acest mini-game ar trebui să genereze mult mai puțini nervi.
Tot pe spinarea streaming-ului pot pune și lipsa impresiilor detaliate despre cum arată și se mișcă jocul. Ce vă pot spune este că spațiile deschise arată așa cum te-ai aștepta să se prezinte un joc open-world de generație curentă, iar cele închise sunt ceva mai complexe decât mă așteptam inițial, anumite locații fiind foarte detaliate și cu destule elemente interactive (jocuri de noroc sau tonomate funcționale în baruri, spre exemplu).
Jucând prin streaming, am mai avut parte și de “hopuri”, însă prefer să nu mă pronunț în privința performanței până nu voi avea la dispoziție versiunea finală a jocului. În schimb, personajele umane, cu excepția eroinei (modelată și interpretată de Humberly González), par din nou izvorâte din „fabrica de manechine” tipică jocurilor recente de la Ubisoft. Noroc că Star Wars mai are destule alte rase extraterestre.
Deși, după scurta perioadă petrecută alături de Star Wars Outlaws, am rămas cu numeroase amintiri nu neapărat plăcute, sentimentul principal cu care m-a lăsat acest hands-on a fost altul. Am remarcat, cu surprindere, că majoritatea lucrurilor din joc pe care am avut ocazia să le încerc nu m-au dus imediat cu gândul la „șablonul” titlurilor open-world realizate de Ubisoft, de care aminteam la începutul articolului. Da, este open-world și da, gameplay-ul este deseori stângaci, însă n-am întâlnit acea hartă plină de iconițe (încă?) sau grind-ul enervant după loot care să-mi limiteze artificial progresul prin campanie. În schimb, am primit frânturi dintr-o poveste Star Wars, care, sincer să fiu, mi-a stârnit interesul.
Star Wars Outlaws va fi lansat pe 30 august 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC, prin Ubisoft Connect.