Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că ediția inaugurală de Jocuri Olimpice Esports (Olympic Esports Games) va avea loc în Arabia Saudită, în 2025. Țara gazdă a fost aleasă ca parte a parteneriatului pe termen lung (12 ani) pe care CIO îl are cu Comitetul Olimpic Național saudit. Nu au fost încă stabilite orașul gazdă, arenele unde se vor desfășura competițiile, datele exacte, jocurile ce urmează să fie folosite și procesele de calificare pentru fiecare dintre acestea.
CIO a declarat ca federațiile internaționale și comitetele olimpice naționale care sunt implicate deja în fenomenul eSports vor fi primii parteneri ai acestui eveniment. Un eveniment de probă pentru aceste Olympic Esports Games s-a desfășurat anul trecut, în cadrul căruia jucătorii s-au confruntat în titluri precum Gran Turismo, Fortnite, Just Dance și jocuri pentru mobil nu atât de cunoscute.
Totuși, planul celor de la CIO pentru această “Olimpiadă Esports” este introducerea jocurilor cu adevărat populare drept probe olimpice. Conform publicației L’Equipe, Comitetul Internațional Olimpic s-ar afla în negocieri cu publisherii unor jocuri precum Rocket League (Epic Games), Street Fighter (Capcom) și League of Legends (Riot Games) pentru a include aceste titluri drept probe olimpice.
Jocurile Olimpice Esports ar putea avea loc la fiecare doi ani, țări precum Coreea de Sud sau Statele Unite ale Americii aflându-se în tratative pentru a găzdui următoarele ediții.
Citește articolul complet pe Go4IT.ro