Pacific Drive Review: Picnic la marginea drumului, cu mașina

Când am pornit Pacific Drive, parcă am terminat de citit Picnic la marginea drumului, cartea capodoperă a fraților Arkadi și Boris Strugațki. De fapt, până să pun mâna pe carte, luam Almanahul Anticipația, iar acolo era publicată nuvela. Țin minte și acum că erau imagini din filmul STALKER, Călăuza, incredibila peliculă a lui Tarkovski, care s-a inspirat din povestea fraților Strugațki.

Fix așa este atmosfera din Pacific Drive, doar că acum ești cu o mașină și nici tu nu știi cum ai ajuns într-o zonă distopică, plină de anomalii. Pacific Drive este un survival, cu elemente de roguelike, în care nu conduci vreo Tesla sau Mercedes, ci o răpciugă, o căzătură de mașină, care ar face Dacia 1100 sau Trabantul autoturismele anului 2024 și până în 2050. Rareori am jucat un titlu în care conduci un autovehicul, dar și simți teama la fiecare pas.

Un gameplay surprinzător

Încă de la începutul jocului simți că ai de a face cu fenomene paranormale, că ești într-un univers distopic, unde auzi doar stația radio, sfaturile venite de la o femeie și întâlnești manechine în zonele cu anomalii. Ești singur și nu te aude nimeni, oarecum ca în Alien, te întrebi dacă nu cumva ai de-a face cu un univers extraterestru, însă constați că sunt doar anomalii, nimic altceva. Dar suficient încât să faci vreo prostie, să se aleagă praful și să o iei de la capăt.

Mi se spune prin stația radio că pentru upgrade-uri trebuie să iau niște globuri fixate în ceva ciudățenii, pe care nu le vezi nici la Botoșani, dar nici în Area 51. Nimic mai simplu, iau globul, mă teleportez printr-o poartă, unesc frumos, cu triangulație, și mă bucur. La al doilea glob, ce să crezi? Cum îl iau, deodată mă distrug anomaliile, îmi fac mașina praf încât, ajuns la garaj cu 5 la viață (din 100), vederea încețoșată, dau o înjurătură românească, evident, legată de glob.

Știu că tot ce am făcut până acum trebuie să repet, să strâng tot felul de obiecte, pentru crafting. În asta și constă jocul, să aduni tot felul de vechituri, să distrugi mașini ruginite, să te ferești de dronele care, în caz de furt, îți distrug mașina, dar mai ales de anomalii. Înțelegem că avem de-a face cu o zonă plină de anomalii, cauzate de experimentele americanilor, iar tu ai nimerit ca musca-n lapte, deși n-ai nicio vină. Explozii solare, praf radioactiv verde, creșteri fungice roz, buruieni metalice supraalimentate electric de niște stâlpi, ce să mai, science-fiction, frate!

Și cauți artefacte, materiale, ca orbetele, că n-ai lanternă, tot timpul e întuneric, aproape, nu mai zic de clipele în care v-a prins furtuna cu anomalii, nu mai vezi nimic, poți rămâne agățat într-o piatră și adio! Mașina este super-fragilă, zici că e din carton, v-am zis că Trabantul e șmecherie pe lângă janghina ta. Și îi dai talpă, te rogi de ea: “Haaaaaaide, fatăăăăă, mergi mai repede!”, dar de unde? În interiorul mașinii ai impresia că ești în vreo navetă NASA, cu monitoare superbe, hartă, totul minunat, dar „afară e vopsit gardul și înăuntru-i leopardul”. Și după ce ai stricat mașina, ține-te nene la reparat. Mai ales când îți arată mare pe ecran ce distrugeri are, parcă e viața reală, când știi că trebuie să mergi la service.

Haideți să culegem resurse

Fiecare călătorie din Pacific Drive oferă ceva nou, zona de excludere, așa cum este ea denumită, fiind împărțită în hărți prin care călătoriți: veți vedea clădiri, iar de aici găsiți resursele, mașini ruginite, zeci de obiecte ciobite, dar care reprezintă tot resurse, plus stații de benzină, pentru că mașina consumă, ce să vezi! Și crezi că doar de mașină trebuie să ai grijă? Caută mâncare, să nu mori de foame, iar când te duci și tu într-o zonă liniștită, observi că ai făcut pană și trebuie să cauți resurse pentru a petici roata. Cu excepția NPC-ilor pe care-i auzi prin stația radio, ești doar tu cu mașina, cu janghina ta superbă, o relație de respect cam unilateral, de tipul tu pentru ea. În schimb, ea doar se strică și vrea resurse. Ba chiar m-am lovit la cap cu portbagajul și mi-a luat 25% din viață… am mai băgat o conservă de fasole expirată.

Cam greu, cam greu, așa-i?

Jocul are un feeling excepțional și te ține captiv… Explorarea, ciclul de roguelike, toate astea te țin acolo, plus premisa de a conduce și a supraviețui. Totuși, un mare totuși, jocul este cam greoi, iar gameplay-ul devine “răutăcios”. Nu există scurtături, trebuie să parcurgi drumurile tot timpul, iar la fiecare revenire în garaj, rabla ta arată deplorabil. Noroc cu kit-ul de reparații. Ca să construiești sau să craftezi, cum vorbesc tinerii de azi, un kit de reparații ai nevoie de chimicale, pe care nu le găsești cât ai bate din palme. Găsești în jurul garajului cabluri, cauciuc, metal, dar deloc substanțe chimice. Pe bune acum, doar la gropile de gunoi din București e plin de chimicale, și-n Dâmbovița, iar în Pacific Drive zici c-au trecut ecologiștii, înainte de anomalii. Și ții butonul ăla apăsat, până se repară mașina, o rutină repetitivă, îți vine să te apuci de alte lucruri necurate. Parcă este un pic cam mult, nu?

Îmi plac jocurile unde trebuie să muncești, cum era în Dave the Diver, unde făceai sushi, sau Far Lone Sails ori Machinarium și multe altele. Aici, când stau 20 de minute să adun resurse, să tot repar la tâmpita asta de mașină, parcă îmi vine să las jocul, să intru pe Steam și să-i dau uninstall. Nu vă mai zic că ieri am luat două globuri din alea pentru upgrade și m-am întors cu mașină distrusă 82%. Începi să-l înțelegi pe Sisif, jur!

Știți cum e Pacific Drive? Înainte de fiecare călătorie verifici de două ori, ca atunci când pleci în vacanță, iar când te întorci și știi că trebuie să o iei de la capăt, îți vine să rămâi în vacanță. Stai o oră pe drum, apoi constați că ai mers degeaba și s-au dus și resursele și tot ce-ai agonisit. Descurajant! Și ca să vă descurajez și mai mult, nu există opțiune de save, nu poți renunța când vrei tu la joc, ci doar în garaj sau după ce ai încheiat cu o zonă de pe hartă. Mi se pare prea aspru, prea iconoclaști băieții de la Ironwood Studios.

Un fel de concluzie

Nu știu dacă să iubesc sau să urăsc Pacific Drive, însă atmosfera asta de șofer neputincios, premisa captivantă, senzația asta că ești la volanul unei ciudățenii într-o zonă plină de anomalii și detaliile admirabile definesc totuși un joc interesant. Nu i-aș zice superb, nu i-aș spune capodoperă, pentru că este iritant, greu și plin de diversiuni.

Parcă cineva vrea să-ți pună piedici. Sarcini repetitive, banale, dar totodată grele, încep să cred că nu mai sunt în armată, că am totuși o vârstă, că nu mai am răbdare. Mă întreb dacă toți au răbdare cu un asemenea joc. Nu este nici scump, îl găsiți pe Steam, Epic Games Store și PlayStation Store, la prețuri puțin peste 100 de lei, deci merită banii. Important este să aveți răbdare, să nu-i dați cu “huo!” din minutul 2. Folosind o analogie sportivă, am ratat un penalty la 0-0, apoi mi-a luat fundașul central roșu, iar rezultatul final a fost 5-0. Cum pentru cine? Pentru Pacific Drive.