Ubisoft și studioul Evil Empire au luat decizia de a amâna lansarea recent anunțatului The Rogue Prince of Persia, jocul care promite să îmbine armonios platforming-ul 2D clasic pentru serie cu mecanicile genului roguelite. De altfel, amânarea este de scurtă durată și este menită să evite apariția concomitentă cu Hades II, un alt joc popular din acest gen. Astfel, după această schimbare de planuri, The Rogue Prince of Persia urmează să sosească, în regim Early Access prin Steam, pe 27 mai 2024.
Cel mai probabil, cele două companii vor aduce mai apoi jocul și pe console, însă după finalizarea perioadei de Early Access pe PC.
Acțiunea din The Rogue va avea loc într-o variantă fictivă a orașului Ctesiphon, fosta capitală a Imperiului Persan. Orașul este invadat de o armata posedată a hunilor, condusă în luptă de Nogai, malefica căpetenie e hunilor. Jucătorii vor intra în pielea Prințului, care posedă puterea de a fi înviat de fiecare data după ce moare. Grație acestui avantaj, protagonistul și-a putut exersa abilitățile acrobatice și de luptă în tinerețile sale, devenind un luptător formidabil.
Cu fiecare astfel de încercare, jucătorii trebuie să-l ghideze pe Prinț prin diferite „biomuri”, să-l ajute să-și stăpânească abilitățile acrobatice, precum nelipsitul wall run, precum și o selecție variată de arme și upgrade-uri pentru echipamentele sale, dar și să-și strângă aliații pentru a salva Ctesiphon de amenințarea hună.
The Rogue Prince of Persia va fi disponibil, în regim Early Access prin Steam, începând cu 27 mai 2024. Producătorii promit că, pe măsură ce timpul va trece, vor adăuga conținut nou, precum noi niveluri, noi boși, arme, inamici și upgrade-uri, toate acestea urmând să fie bazate pe feedback-ul venit din partea comunității.
Sursa: Ubisoft