Skull and Bones Review: Dac-ai ști și tu, pirații bogați aduc fericirea!

Încă de la E3 2017, Ubisoft ne-a tot adus clipulețe, filmulețe, gameplayuțe, pozuțe cu Skull and Bones: că va fi o bătălie mare între pirați pe mări și oceane, cum n-ați mai văzut pe pământ românesc sau singhalez. Rezultatul final este o șaormă cu sosuri, fără pic de carne, fără legume, doar pită cu sosuri și nu trece clasa nici dacă vine la toamnă pentru corijență.

Am intrat frumos în joc, “băgasem” și acel Beta înainte, și tot așteptam să apară acel wow, însă cu cât trecea timpul, cu atât mă simțeam mai dezamăgit. Să nu mai vorbesc de momentul “Go to the Store!”. Da, Skull and Bones e pentru pirații cu conturile burdușite ale părinților, vine un micuț pirat și strigă: “Tati, să moară Jack Sparrow dacă nu-mi dai și mie 60 de euro să iau pachetul ăla de-mi dă vasul ăla șmecher!”. Îi dă tatăl pirat fiului 60 de euro, după ce a mai dat 70 de euro pe joc (asta dacă nu cumva plătește 18 euro pe lună pentru Ubisoft+ Premium). Și fiul e fericit, ia misiuni random și dă cu tunurile în tot ce întâlnește pe mare, pentru că banii n-or aduce fericirea, dar o întrețin.

Uof, uof, uof, ce pirat ești…

Ne-a plăcut Assassin’s Creed IV Black Flag, excelente luptele pe mare, pescuitul subacvatic, vânatul de balene și de rechini, iar lumea cam asta aștepta și de la Skull and Bones, o variantă îmbunătățită, adusă la zi, dar ni s-a oferit o iluzie. Un joc neterminat, un joc super slab, cu conținut multicel, dar degeaba. OK, ne concentrăm pe micro-tranzacții, care de fapt sunt maxi-tranzacții, iar pentru mine, pentru orice om crescut în Estul Europei, aici scădem serios din nota finală. Deci Skull and Bones, la fel ca NBA 2K, pornește de la nota 6: iar de aici mai scădem, că de urcat nu avem cum. Vii la mine cu micro-tranzacții, în condițiile în care ăla dă 60 de euro, iar eu trebuie să joc 80 de ore să ajung la ce i-ai oferit respectivului pentru burdușita cu pepite.

Stai jos, Ubisoft, nota 4!

Dacă pentru voi, cvadruplu A, că n-o mai ardem cu Triplu A la categoria de jocuri, înseamnă niște oameni dubioși, cu voci de haitieni, cu o grafică de 2013, înseamnă că s-a ales praful de lumea gaming-ului. Sincer, Sea of Thieves, de la Microsoft, ieșise la fel de slab, însă în maximum un an, dezvoltatorii l-au făcut un super joc. Poate se va întâmpla la fel și cu Skull and Bones, cu Year 1 Pass sau Year 2 Pass etc, însă nu ai voie să te prezinți după atâția ani cu un asemenea rezultat.

Când te gândești la viața de pirat, te duci la Comoara din Insulă, la desenele animate din copilărie, chiar și la Pirații din Caraibe, la lupte și jafuri pe mare. Ei bine, în Skull and Bones ești un fel de Stahanov. Du-te pe insula cutare că găsești chițibaubaul albastru, dar dacă ai ajuns pe insulă, apare un Marian Geangă și îți spune: “La noi se găsește doar chițibaubaul roșu, ăla albastru a emigrat trei insule mai încolo!”. Și pleci așa ca un sărman, cu vânt din pupa, iar echipajul tău îți bagă niște manele de pirați, cu dor și jale. Un idiot de rechin încearcă să te atace, dar îl dobori instant. Nici măcar nu pot să vorbesc despre o poveste, că nenea ăla beat de pe insulă care-ți dă misiuni, cu promisiunea că te face regele mărilor, este o glumă banală. Bine, e un joc făcut să-l joci în co-op, pe modelul live-service. Nu, vă spun eu, momentan e degeaba.

Luptele navale, cam atât e bun în joc…

Desigur, grinding peste grinding, upgrade-uri mii și mii, pentru navă, cosmetice care mai de care mai colorate, personaje super amuzante, ai impresia că ești la Bălăceanca sau Obregia, nicidecum pe mare. Există însă și un aspect pozitiv: luptele pe mare! În bătăliile navale se simte dăruirea, determinarea dezvoltatorilor. Deși au lucrat multe studiouri Ubisoft, doar cei care s-au ocupat de bătăliile navale și-au făcut corect treaba. Sunt provocatoare, simți excelent nava, echipajul primește ordine, se apără, iar cucerirea unui vas este iarăși un aspect pozitiv.

Dar, stați așa, de ce trebuie rezistență echipajului, la un vas cu pânze? Alooooo, Ubisoft, nu suntem în survivor-games, chestia asta trebuie implementată diferit, te gândești și la mediul înconjurător, la cum îți gestionezi vasul, nu la rezistență cu înțelesul de stamina.

Grafica e destul de veche, nu impresionează cu absolut nimic, ba chiar arată sub Black Flag în anumite instanțe. Și nu exagerez cu nimic, este un efort minim, plus multe bug-uri, gen vasul care rămâne sub valuri și iese la suprafață doar când a trecut furtuna.

În Black Flag sau Sea of Thieves, că tot vă ziceam despre ele, aveai un univers vast, pe când, aici, lumea ta e nava și cam atât, pentru că mediul înconjurător nu poate fi explorat. Insulele sunt scriptate, ai doar niște porțiuni mici pe care le poți vizita, chiar și ideea depozitului pe insulă este o rușine abjectă, scoți fierul vechi și lemnul putred și-l arunci într-o groapă! Pe bune? Dar de ladă de zestre n-ați auzit? Apoi, dacă te grăbești și ai descoperit insulele, gata, dai 200 de arginți și te teleportezi unde vrei. De pe vas nu poți face mare lucru, vezi lemurul, că n-am avut bani reali pentru pisica aia șchioapă, îi vezi pe ai tăi cum fac semne demne de jocuri din anii ’90 și cam atât.

Nu te poți cățăra pe catarg, nu simți glosarul maritim, nu există puncte de observație, doar o lunetă obosită, care aduce aminte de Toate pânzele sus. “E ora prânzului, Ismaile, ce mâncăm?” era o replică celebră în cartea lui Radu Tudoran. Aici, replicile vin dintr-o engleză a haitienilor, de parcă pirații erau haitieni. Groaznic! Și așa am ajuns la nota 4 cu Skull and Bones, de la 6.

În Black Flag, când atacai un vas și asaltai pirații, urma o luptă superbă, umăr la umăr, în Skull and Bones ai trei scene și gata, loot-ul și bogățiile sunt ale tale. Sărăcii, de fapt, că n-ai băgat fise la micro-tranzacții!

Mă apuc să joc Sea of Thieves!

Sincer, orice aș face în Skull and Bones mă duce cu gândul la alternativa celor de la Rare. Păi, în Sea of Thieves puteam să explorez, puteam să fac una-alta! Aici, e ca-n episodul ăla din South Park, când se pregăteau să dea o replică, venea contra-replica: Simpsons already did it!

De fapt, ce înseamnă să fii pirat? Să explorezi mările, să jefuiești, să cauți comori, să te bați până la moarte în săbii, în ciorapi să ne mirosim, pe vase să ne înghesuim. Nu găsești mai nimic din astea în Skull and Bones. Cică jucați multe ore, păi stai, am ajuns la aproape 25 și e din ce în ce mai rău, ce experiență? Cică să ne strângem toți, cu mic, cu mare, cu level maxim, să doborâm vasul ăla imens în PVP. “Du-tie mă d-acilea! Dacă era gorilă, ne găta pe tăți!”.

Cum e cu comorile în Skull and Bones? Simplu, te uiți pe hartă, ancorezi nava, ai atins solul, gata, ai găsit comoara. Baionete, cremene, ciocnirea oțelului din săbii, explozii, praf de pușcă, supraviețuire față de pirații mai șmecheri… vax albina! De unde atâtea?

Skull and Bones nu poate fi recomandat acum

Frustrarea este maximă, atunci când știi că Ubisoft are potențialul de a revoluționa oricând (vezi Black Flag, impresionant la acea vreme), dar se mulțumește cu aceeași rețetă a amăgirilor. Acum am primit un joc cu pirați fără sens, o non-aventură, o non-explorare, un hiatus.

Îmi pare rău, dar nu pot recomanda niciodată un joc precum Skull and Bones, mai ales cum se prezintă acum. E posibil să fie bun peste 6 luni, un an sau doi, dar dacă vreți jocuri online cu pirați, vă recomand Sea of Thieves!

Skull and Bones este o umbră deșartă a unei promisiuni încălcate, vorbim aici despre aproximativ 11 ani de dezvoltare, și a ieșit un nimic scump, exagerat și plin de micro-tranzacții! Se văd nori negri, căpitane!