Persona 5 Tactica Review: un fel de animație repetitivă

Sunt mare admirator al seriei Persona, mi-am petrecut sute de ore din viață în universul Shin Megami Tensei, din care face parte. Din 1999, de la Innocent Sin, primul jucat, le-am încercat pe toate, chiar și Shin Megami Tensei de PSP, de asta îmi și luasem consola de la PlayStation, pentru God of War: Chains of Olympus și Persona. Acum a apărut și Persona 3 Reload: stați pe aproape, că vine recenzia și acestui joc. Dar, pentru moment, ne rezumăm la Persona 5 Tactica.

E ceva Cartoon Network sau…?

Cartoon Network nu mai inovează și se concentrează de niște ani pe câteva titluri, iar Teen Titans e difuzat și redifuzat. Așa a apărut și Teen Titans Go, cu niște personaje în miniatură, iar cam așa e și Persona 5 Tactica, după succesul fenomenal al Persona 5. Iar Persona 5 avea tot ce-i trebuie unui joc: personaje superbe, flori, fete, filme sau băieți, de-a v-ați ascunselea, șotron, nu te supăra frate, dar se pierdea într-o poveste greoaie. Din păcate, acest derivat, această scindare, desprindere din Persona 5… nu are deloc șarmul titlului original.

Să n-o mai lungim, să spunem că Persona 5 Tactica e genul acela care nu prea-ți lasă gustul ăla de joc cu greutate: e ușor, adversarii sunt aceiași, luptele sunt mai banale decât în Mario Rabbids, însă e relaxant. Ajungi aproape de final și simți că nu s-a creat nicio conexiune între personaje, că dialogurile sunt sărace și poți trece ușor cu opțiunea skip, e ca-n Tânăr și neliniștit, vezi episodul 400, te întorci la 4.976 și vei afla că personajul X abia a copt pâinea pe care o pusese la dospit acum 4.500 de episoade. Și animația e atât de departe de cea originală, încât nici nu simți că te joci Persona.

O poveste ca un 0-0 din Superliga

De curând am văzut un meci, Oțelul Galați – Petrolul 0-0, nimic la nimic, cam așa este și povestea din Persona 5 Tactica. Adică na, cronologic, fanii Persona își dau seama că evenimentele se petrec după Phantom Thieves. Gașca adolescenților descoperă o poartă misterioasă care-i duce într-un univers distopic, guvernat de o dictatoare, o combinație de Maria Antoaneta (de fapt o cheamă și Marie) cu Regina de Cupă, din capodopera lui Lewis Carroll, Alice în Tara Minunilor. Unii dintre oamenii tăi sunt corupți, iar cu tactica turn based, pe mutări, ca la șah sau go, trebuie să ieși din lumea asta.

Persona 5 Tactica nu intră adânc în relațiile dintre personajele tale, asta și pentru că este un derivat și nu un joc Persona în adevăratul sens al cuvântului. La ce lume s-a creat în jurul seriei Persona, se putea foarte ușor face o treabă mai serioasă.

Revenind la poveste, ea încearcă chinuit și discret să creeze o legătură între membrii noi și Toshiro este cel mai scos în evidență. Însă eșuează în dialoguri multe și scurte, de genul Mario and Rabbids sau Detective Pikachu, pare un joc pe care-l pot încerca și cei mici, fără probleme, nu există nicio urmă de sânge, iar inamicii se evaporă când pui Persona peste ei. Nici nu trebuie să jucați Persona 5, pentru că dacă ați făcut-o deja, atunci titlul ăsta vă va dezamăgi crunt. Apoi, jocul e destul de scurt, în 24-25 de ore îi dați de capăt.

Din șah-mat în remiză…

La capitolul gameplay, Persona 5 Tactica nu e un RPG turn-based tradițional, precum seria originală, este mai mult un joc de tipul Fire Emblem. Luptele sunt în spații destul de mici, pe hărți superficial construite, inamicii sunt de câteva feluri, fără diversificare, însă ceea ce îmi place la Tactica este că fiecare personaj este ca o piesă de șah, fiecare face altceva. Cumva, se bazează pe ideea șahului, plus că veți observa jucând că anihilarea adversarului este eficientă prin învăluire și înconjurare. Sună deja a Go, nu? Dar cine mai joacă Go la noi? O poziționare în spatele adversarului te ajută foarte mult și treci prin ei ca prin brânză, dar aveam nevoie și de un joc mai ușor. Așa mi-a plăcut și X-Com Chimera Squad, că era destul de accesibil și îți odihneai creierul.

Fiecare atac critic îți mai dă șansă să lovești încă o dată, iar dacă le studiezi un pic slăbiciunile adversarilor, vei putea face asta cu toți inamicii și vei fi tot timpul în avantaj. Am jucat pe modul normal și am simțit că e prea ușor.

Misiunile te îndrumă din punctul Z în punctul X și implică, de cele mai multe ori, eliminarea tuturor inamicii de pe hartă, mai puțin atunci când trebuie să ajungi într-o zonă de siguranță. Nu există varietate, noroc cu niște misiuni secundare, acolo apar creativitatea și provocările. Și le simți atunci când ți se dă o singură tură să închei misiunea, iar atunci e nevoie să-ți storci un pic creierii pentru o strategie. Iar orice extra-obiectiv îndeplinit aduce bonusuri și puncte pentru abilități, iar fiecare misiune poate fi reluată dacă nu ai fost mulțumit.

Nu se poate fără Velvet Room

Dacă ați jucat Persona, știți că nu există niciun joc fără Velvet Room, o altă dimensiune în care personajele pot fi transformate și upgradate. Acel spațiu creează de fapt monștrii care te ajută în luptă, celebrele PERSONA, le pui arme, abilități speciale, de telekinezie, de foc, de fulgere, de shaorma peste medie și shaorma de la Țancă Uraganu’. Doar că te plictisești, la un moment dat, totul devine repetitiv și opțiunile sunt destul de puține. Din magazin îți poți procura arme mai puternice, iar în Prep Room ai grijă să fii pregătit de următoarea misiune. Nu e deloc greu, ba chiar devine un automatism.

La capitolul optimizare, Persona 5 Tactica n-are nicio problemă pe PS5, se mișcă excepțional, și este cât se poate de cursiv, chiar și atunci când intervine autosave-ul sau salvezi chiar tu.

Albul mută și dă mat în două mutări

Aș fi vrut în încheiere să spun despre nebunul la C4 atacă pionul de la F7, duce dama la H5 și urmează mat din patru mutări. Așa ne învăța la cercul de șah, pe vremea lui Ceaușescu.

Persona 5 Tactica nu este un joc slab, există multe motive să-l încerci, te vei bucura de mediul Phantom Thieves. Până la urmă e un joc de strategie bine gândit, făcut de oameni competenți și le scoate în evidență jucătorilor capacitatea de a încerca să gândească mai mult decât este nevoie la un simplu RPG, să zicem.

Am simțit însă că are prea multe caracteristici inutile, povestea este chiar slăbuță, iar titlurile Persona au excelat până acum la acest capitol. Jocul este disponibil pe toate platformele, creat în engine-ul Unity și aș zice să așteptați o reducere pentru a vă bucura de el.