În ciuda faptului că a renunțat la suportul pentru mai vechile versiuni ale sistemului de operare Windows, Steam continuă să-și doboare propriul record de popularitate. Astfel, în weekend-ul tocmai încheiat, pe parcursul zilei de duminică, 7 ianuarie 2024, nu mai puțin de 33.675.229 de jucători au fost conectați la Steam în același timp! În acel moment, peste 10 milioane de utilizatori Steam se jucau unul dintre titlurile disponibile pe platformă (numărul exact este de 10.653.243 de gameri).
În perioada similară a anului trecut, Steam abia depășea 33 de milioane de jucători conectați simultan, statisticile înregistrate acum depășindu-le pe cele din 2023 cu aproape 600.000 de jucători!
Să aruncăm o privire și asupra celor mai jucate titluri de pe Steam în momentul în care platforma a reușit să atingă acest nou record de utilizatori simultani. Nu este nicio surpriză că titluri precum Counter-Strike 2 sau Dota 2, disponibile în exclusivitate prin intermediul platformei de la Valve, sunt în fruntea acestui clasament. PUBG rămâne în continuare foarte jucat, alături de “eternul” GTA V, a cărui popularitate va scădea, probabil, abia după lansarea lui Grand Theft Auto VI.
În acest clasament, regăsim și alte jocuri foarte populare precum Team Fortress 2, Apex Legends, Call of Duty, dar și mult mai recentele Baldur’s Gate 3, Lethal Company sau Monster Hunter World.
Sursa: Darkside of Gaming