VIDEO: Când și pentru ce platforme se lansează Dragon’s Dogma 2

Autor: Cosmin Aionita | 29.11.2023
VIDEO: Când și pentru ce platforme se lansează Dragon’s Dogma 2
Foto: Capcom

Dragon’s Dogma 2 a avut parte de o prezentare de tip showcase din partea celor de la Capcom, fiind astfel dezvăluită data de lansare a acestei continuări: jocul va fi disponibil pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (prin Steam) începând cu 22 martie 2024. Pe parcursul acestui showcase, regizorul Hideaki Itsuno și producătorul Yoshiaki Hirabayashi au prezentat un nou trailer pentru joc, secvențe de gameplay noi, inamici nemaivăzuți etc. Toate pot fi vizionate în cadrul showcase-ului inclus mai jos.

În Dragon’s Dogma 2, jucătorii vor experimenta povestea lui Arisen, un campion a cărui inimă este furată de Dragon. Acțiunea acestei continuări va avea loc într-o lume paralelă, populată de două națiuni care aleg să înfrunte diferit amenințarea venită dinspre Dragon. Regina Disa a numit un Arisen fals pentru a menține controlul regatului Vermund în mâinile fiului său. Între timp, națiunea de fiare din Battahl se închină la Lambent Flame și împărăteasa Nadinia pentru a evita calamitatea. Showcase-ul de mai jos a prezentat câteva dintre destinațiile pe care jucătorii le vor vizita pentru rezolva quest-urile din Dragon’s Dogma 2, precum enclava elfilor Sacred Arbor.

La pornirea poveștii, jucătorii își vor putea crea atât Arisen-ul, cât și principalul Pawn folosind un sistem de personalizare complex, ce utilizează tehnica fotogrammetriei pentru a conferi personajelor un aspect cât mai realist. De asemenea, se va putea alege o personalitate anume pentru principalul Pawn, care va determina comportamentul acestuia și opțiunile de dialog pe care le va avea la dispoziție.

Pe măsură ce progresează în cadrul campaniei, jucătorii vor putea debloca vocații noi, precum cea de Trickster, capabilă să materializeze iluzii vizuale cu ajutorul fumului creat de arma unică Censer. Aceste iluzii pot fi folosite pentru a determina inamicii să se lupte între ei și au darul de a crește, temporar, puterea Pawn-ilor peste limitele normale. Vocații deja familiare fanilor seriei, precum Warrior sau Sorcerer, vor fi disponibile și în această continuare, atât pentru Arisen, cât și pentru Pawni.

Toate aceste abilități vor fi de folos împotriva monștrilor pe care îi veți avea de înfruntat în Dragon’s Dogma 2, precum noul inamic Talos, un uriaș golem din bronz capabil să provoace pagube imense la fiecare pas. Odată ce Talos se va ridica din valuri, jucătorii vor fi nevoiți să-și folosească abilitățile conferite de vocația aleasă, precum și Pawn-ii sau mediul înconjurător, pentru a-l putea doborî. Alți inamici pe care îi veți putea întâlni sunt Dullahan, un spectru fără cap, capabil să-și imobilizeze inamicii, dar și Drakes, monștri demonici capabili să zboare și să scuipe foc.

Dragon’s Dogma 2 va fi lansat pe 22 martie 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (prin Steam).

Sursa: Capcom

Urmărește Go4Games.ro pe Google News