Mortal Kombat 1 Review: mai degrabă simplificat decât revoluționat

Mortal Kombat 1 și-a propus să reprezinte un nou început pentru seria care a scris istorie încă de la începutul anilor ’90. La prima vedere, am putea spune că și reușește: povestea merge în anumite direcții neexplorate încă, unele personaje clasice sunt prezentate într-o cu totul altă lumină, iar sistemul de Kameo Fighters ar fi trebuit să aducă o gură de aer proaspăt sistemului de luptă. Însă, după ceva vreme alături de noul joc al celor de la NetherRealm Studios, Mortal Kombat 1 pare mai degrabă o simplificare a formulelor anterioare decât un nou start.

Povestea, ca un film nu neapărat bun

După cum ne-au învățat titlurile produse de NetherRealm de la Mortal Kombat vs. DC Universe încoace, nici din Mortal Kombat 1 nu lipsește modul Story. Această abordare, de a combina secvențe cinematice spectaculos realizate cu diferite lupte, începe însă să-și arate vârsta. Câteodată pauzele cinematice dintre lupte sunt prea lungi, te plictisești așteptând, mai ales că povestea, de la un punct încolo, devine extrem de previzibilă.

Iar, în timp ce în titlurile anterioare aveai parte de o progresie a dificultății pe măsura ce avansai în Story Mode, în MK1 și lupta cu boss-ul final este la fel accesibilă precum prima confruntare din joc. Singura adăugire din acest mod de joc este reprezentată de secvențele de tip Test Your Might din Story, însă și acelea sunt foarte rare și fără niciun fel de aport narativ.

Cât despre noile ipostaze în care găsim personajele clasice, în noul univers conceput de Liu Kang după sfârșitul lui Mortal Kombat 11, acestea sunt, în mare parte, doar o fațadă. Chiar dacă pornesc ca frați, povestea va avea grija ca Scorpion și Sub-Zero să devină inamici, iar Raiden, deși un simplu lucrător al câmpului la început, să-și primească puterile electrice. Când premisele îți permiteau să faci absolut orice cu aceste personaje, astfel de decizii narative dau dovada de o lipsă acută de inspirație în rândurile celor responsabili cu scenariul jocului.

Însăși evoluția narativă a jocului duce spre… un mare fâs. Un boss final previzibil, de care pasionații seriei probabil ca s-au săturat deja, cu un deznodământ la fel de neinspirat care pur și simplu face irelevant faptul că, teoretic, povestea MK1 a luat-o de la zero. Ce-i drept, secvențele cinematice din acest Story Mode sunt foarte, foarte arătoase, cu unele dintre cele mai reușite animații faciale pe care le-am văzut, realizarea tehnica putând rivaliza cu orice film de animație CGI.

Gameplay simplificat

Inițial, am privit cu încredere conceptul de Kameo Fighters pe care Mortal Kombat 1 îl promitea: pe lângă luptătorul principal, puteai alege și un soi de aliat, care stătea în umbră și apărea doar atunci când îl apelai pentru a-și împrumuta mișcările speciale. Mai puțin plăcut este că nu poți lupta, dacă dorești, fără acest Kameo Fighter. Deci înfruntările 1vs1 simple, clasice, pur și simplu nu sunt o opțiune în acest joc.

Apoi îți dai seama că nici luptătorii din distribuția principală nu mai au mai multe variațiuni, doza de imprevizibil venind acum din cuplarea acestora cu câte un Kameo Fighter. Teoretic, ar trebui să fie mult mai ușor să înveți și să stăpânești un anumitor personaj, pentru ca apoi să-l cuplezi cu un Kameo Fighter care îi conferă abilități suplimentare potrivite stilului tău de joc. Oricum ai privi-o, tot ca un soi de simplificare pare.

Un exemplu evident este cel al loviturilor de tip Fatal Blows, fostele X-Ray-uri, altădată niște combo-uri extrem de spectaculoase executate de fiecare luptător în parte. Acum, vizual și nu numai, lucrurile sunt mult simplificate: personajul tău dă prima lovitura, apoi inamicul este luat în primire de Kameo Fighter, care îi aplica un combo, seria fiind încheiată din nou de luptătorul tău. Contribuția Kemo Fighter-ului este însă mereu aceeași, aplicând o doză de monotonie mult prea puternică unuia dintre cel mai spectaculoase aspecte ale jocurilor precedente din serie.

Unde mai pui că distribuția de Kameo Fighters este destul de redusă în comparație cu cea principală, iar unele personaje iubite din serie (precum Sonya sau Kano) se regăsesc doar sub formă de luptători Kameo. În schimb, întâlnim câteva dintre personajele din „era 3D” a seriei, precum Havik sau Nitara (interpretată oribil de Megan Fox), la fel de insipide acum cum erau și în anii 2000.

Din fericire, toate personajele sunt „fun” de jucat, cu mișcări speciale bine gândite, care asigură o desfășurare fluentă și dinamică a luptelor. De asemenea, s-a pus mai mult accent pe confruntările aeriene, MK1 fiind de departe cel mai responsiv și eficient joc modern al seriei când vine de loviturile aplicate din sărituri. Per total, un sistem de luptă bun, însă vizibil simplificat din anumite puncte de vedere.

Koncluzie

Pe lângă modul Story și clasicele Arcade Towers, Mortal Kombat 1 renunță la Krypt în favoarea unui nou mod de joc – Invasion –, un soi de combinație de Piticot, explorare și lupte a la Mortal Kombat, a cărui parcurgere poate debloca anumite bonusuri, precum elemente de personalizare vizuală pentru luptători. Personal, nu am avut foarte multa răbdare cu el, creându-mi impresia unui mod ceva mai elegant de a masca parcă nelipsitul grind.

Aș fi preferat oricând un mod action/adventure în stilul Shaolin Monks sau un turn cu provocări precum în MK9. Online, meciurile din MK1 câteodată merg fără niciun fel de probleme, alteori ai parte de blocări și deconectări ivite parca de nicăieri. Nici funcționalitatea cross-platform nu era încă implementată în Mortal Kombat 1 la ora redactării acestui review.

În concluzie, deși rămâne un fighting game foarte distractiv, cu o prezentare vizuală aproape impecabilă, Mortal Kombat 1 nu este nici pe departe pe atât de revoluționar pe cât a fost promis. Mai mult, anumite aspecte au fost mai degrabă simplificate față de titlurile anterioare din serie, iar atât modul Story, cât și povestea în sine, au nevoie de o „renovare totală” pentru a rămâne relevante în viitor.