Studiu: Veniturile companiilor care tolerează comunitățile de gaming toxice au de suferit

Autor: Adrian Popa | 19.07.2023
Studiu: Veniturile companiilor care tolerează comunitățile de gaming toxice au de suferit
sad gamer girl playing video games on the console in her apartment,Image: 627425950, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: yes

Comunitățile de gaming în care sunt permise diverse forme de hărțuire pot afecta sănătatea mintală a jucătorilor, dar și veniturile companiilor care dețin jocurile respective. Nu e de mirare, astfel, că 7 din 10 participanți la un studiu recent au declarat că evită să joace anumite titluri din cauza reputației proaste pe care o au comunitățile acestora.

Cercetarea, realizată de organizația Take This, arată cum este legată toxicitatea din anumite comunități de veniturile consemnate de jocurile respective. După ce au contactat jucători cu vârste cuprinse între 13 și 25 de ani, din America de Nord, cercetătorii au descoperit că sumele de bani cheltuite în jocurile „non-toxice” sunt cu 54% mai mari comparativ cu cele investite în cele considerate „toxice”.

Citește și Studiu: 87% din gamerii adulți au fost hărțuiți online. Top 10 jocuri periculoase

Mai mult, 6 din 10 gameri au declarat că au renunțat, cel puțin o dată, la o sesiune de gaming, la o bătălie/meci sau la un joc după ce au fost hărțuiți sau jigniți de membri ai comunității respective. Tot 6 din 10 jucători au declarat că au decis, cel puțin o dată, să nu cheltuiască bani într-un joc în care au fost hărțuiți.

Jucătorii mai tineri, cu vârste mai mici de 18 ani, iau mai des măsuri împotriva comunităților toxice (părăsesc jocurile, nu cheltuiesc bani în ele sau nu sunt activi în comunitățile acestora). Totodată, există o probabilitate mai mare ca persoanele de sex masculin să renunțe la un joc din cauza hărțuirii decât femeile.

La studiu, realizat cu ajutorul Nielsen, au participat 2.328 de persoane.

Oragnizația Take This promovează sănătatea mintală în gaming.

Foto: Profimedia Images, Take This

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News