Sute de echipe din toată țara concurează la Esports Kings, cel mai mare circuit de eSports organizat vreodată în România

Autor: Cosmin Aionita | 29.06.2023
Sute de echipe din toată țara concurează la Esports Kings, cel mai mare circuit de eSports organizat vreodată în România
Foto: Esports Kings

Esports Kings, turneul de eSports pentru jucători casual, găzduit în șapte centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle, a debutat în București la Promenada Mall și în Ploiești la Ploiești Shopping City. Peste 117 echipe s-au înscris în competițiile de CS:GO și League of Legends pentru dreptul de a accede în marea finală ce va avea loc pe 16 iulie la București.

Sute de oameni s-au strâns să urmărească echipele de eSports favorite la competițiile din București și Ploiești. Echipele câștigătoare ale celor două competiții, Păcălicii (CS:GO) și RhaeXis (LoL) în București și RoAgents (CS:GO) și Soul Smugglers (LoL) în Ploiești, sunt calificate pentru marea finală de la Mega Mall din București.

Circuitul continuă în Brăila și Constanța, la Mall Brăila, pe 29 iunie și la City Park Constanța, pe 1 iulie. Jucătorii și publicul se vor putea întâlni cu unii din cei mai iubiți streameri de gaming din România precum Jaxi, imoGen, iSilent, zaSami, Ketaminol și Andreas.

Doar pentru aceste două evenimente s-au înscris peste 120 de echipe, jucătorii putând să se înscrie în continuare pe www.esportskings.ro.

“Mall-urile se îndreaptă din ce în ce mai mult spre a fi și centre de entertaiment importante și nu doar unele comerciale, iar cum gaming-ul a devenit un important mod de entertaiment, era firesc să lansăm acest trend în România, și anume ca mall-urile să fie hub-uri ale iubitorilor de jocuri video și eSports. Acest circuit nu este singular, iar noi, cei de la NEPI Rockcastle, luăm în considerare repetarea în fiecare an și nu doar în România, ci și în centrele comerciale pe care le avem în alte țări”, a declarat.

– Roxana Baias, Group Head of Marketing în cadrul NEPI Rockcastle

Turneul va continua în luna iulie la Shopping City Timișoara și Promenada Sibiu, iar finala va avea loc în Mega Mall București pe datele de 15 și 16 iulie.  Astfel, acest turneu este cel mai important realizat vreodată în România, adunând echipe din toate colțurile țării.

Esports Kings
Foto: Esports Kings

Sursa: Esports Kings

Urmărește Go4Games.ro pe Google News