The Lord of the Rings Gollum Review: feriți-vă de jocurile cu bug-uri bipolare

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la jocurile acelea care încăpeau în 48 kb sau 64 kb, îmi amintesc că pe atunci nu aveai probleme cu bug-uri. Și erau jocuri deschise, gen The Great Escape sau Myth, dar oamenii nu se complicau. Cu cât s-a dezvoltat industria jocurilor video, cu cât s-au împopoțonat motoarele grafice, nu există lună și lansare în care să nu ne vină “să facem praf” un titlu din cauza problemelor pe care le are. De această dată ne-am jucat The Lord of the Rings: Gollum și… mai bine n-o făceam. Sau mai bine spus, cum dau unii titluri: ne-am jucat noi Gollum, ca să nu fiți voi nevoiți să o faceți. Nu cumpărați jocul acum, poate nici când va ajunge la reduceri ridicol de mici. Pur și simplu nu merită nici măcar un leu. Este o bătaie de joc la adresa celor care dau bani să se joace așa ceva.

De ce te-ai stricat?

Tolkien ne-a lăsat o imaginație fabuloasă, ne-a deschis creierul pentru anii ce au urmat, cu această lume fantastică pe care a creat-o. Dar noi ne batem joc de ea. În Stăpânul Inelelor, Gollum este găsit uneori cu un alt nume: Smeagol. Pe tot parcursul seriei fantastice a lui Tolkien, personajul este denumit atât Smeagol, cât și Gollum, fiecare nume având o semnificație separată: unul este numele său de naștere, în timp ce alternativa reprezintă monstrul care a devenit, născut din poftă și tragedie. Smeagol și-a început viața ca un simplu hobbit. A descoperit inelul legendar când era la pescuit cu vărul său și ambii hobbiți au fost imediat atrași de el. Smeagol și-a ucis vărul pentru inel, iar puterea lui negativă i-a deformat corpul și mintea. Transformarea odioasă a lui Smeagol l-a făcut să scoată constant un sunet oribil de gâlgâit și înghițit, care suna precum „gollum”. Ca și cum ai vrea să vorbești în timp ce înghiți.

Oamenii de la Daedalic Entertainment ne-au adus pe piață un joc de 50 de euro sau ne învață cum să aruncăm 50 de euro la gunoi. Pentru că fix așa se prezintă jocul. Nu a părut niciodată promițător, iar de la lansare și până în prezent, adică în doar câteva zile, jocul arată ca un dezastru tehnic, eroare creativă, o rușine la adresa clientului până la urmă.

Nici n-am început bine jocul, pe PC, că m-am trezit căzut între pereții din Mordor și am luat achievement că am murit. Superb! E stricat de la început, un fel de stealth game, în care neajutoratul Smeagol sau Gollum muncește pentru orcii din Mordor. Ca un sclav, te simți umilit de niște creaturi care arată mai rău decât Gollum. Ochii ăia imenși care strălucesc în întuneric, precum cei ai pisicii, îl fac pe Gollum cel mai frumos din joc, restul personajelor fiind niște creații la beție ale lui Picasso sau mâzgălituri de Jackson Pollock.

Gollum e un Ezio Auditore dezbrăcat

Pe cât este de ușor, Gollum aduce puțin cu mișcările lui Ezio, se cațără peste tot, e foarte agil, intră prin spațiile înguste, poate număra de la 1 la 10, iar bipolaritatea lui nu este depășită de cea a bug-urilor. Chiar ai impresia că asta și fac creatorii jocului. Încearcă să ne descopere partea bipolară a bug-urilor din jocuri, să ne descrețească mințile. Și când să sar cu Smeagol pe zid, nu a sărit, dar s-a dus singur în lavă și a crăpat. În diferite momente ale dialogului (prea frecvent, în mare parte plictisitor, nivel de clasa a II-a), veți putea alege modalitatea în care acționează, cu alternative pline cu nuanțe morale atât de delicate precum „zdrobiți insecta inofensivă” sau „nu ”, și astfel ghidați creatura către o cale sau alta.

Dar nu schimbă cu nimic povestea, stați calmi, că am încercat și nu are vreun efect. Este doar pentru a experimenta și alte bug-uri, nicidecum să simți dubla personalitate a hobbit-ului corupt de puterea inelului.

Dă cu piatra, aoleu ce-am amețit

Micuțul hobbit are câteva calități: poate arunca cu pietre, poate sufoca orcii, ocazional, doar pe cei fără cască, și poate efectua alte câteva trucuri care nu fac nimic pentru a extinde ceea ce ar fi trebuit să fie o gamă robustă de opțiuni de ascundere, având în vedere că stealth-ul este, practic, totul în acest joc.

Atunci când jucați pe PC, veți experimenta scăderi dezorientante ale framerate-ului atunci când utilizați un mouse, camera lăsând impresia că a fost concepută pentru a se mișca doar atât de fluent pe cât i-o permite stick-ul consolei. Aici apare o problemă care te dezorientează până când amețești, chiar și atunci când am trecut la un controller de Xbox One. Cele mai multe încercări de deplasare a camerei pentru a obține o perspectivă mai bună a mediului au dus la cutremure violente și stări de vertij. Bine că n-am vomitat pe monitor, dar era să vomit pe joc. De altfel, întregul joc se simte profund instabil, de parcă o briză digitală puternică ar doborî totul, sau mai degrabă un veritabil tsunami.

În concluzie, The Lord of the Rings: Gollum este o rușine masivă, iar comunicatul cu “ne cerem scuze că a ieșit un joc groaznic” pare a fi semnat de un dictator al jocurilor care-i ia la mișto pe toți. Și nouă ne pare rău că jocul vostru va primi nota 2!