În cadrul recentului show PlayStation Showcase, Ubisoft a dezvăluit un nou trailer pentru Assassin’s Creed Mirage, confirmându-i și data de lansare: noul joc al seriei Assassin’s Creed va fi disponibil începând cu 12 octombrie 2023.
Noul trailer pentru Assassin’s Creed Mirage este realizat din secvențe de gameplay, ce-l urmăresc pe protagonistul Basim, ce-și folosește uneltele și abilitățile de asasin pentru a-și hăitui și elimina țintele. Modul de operare a lui Basim, bazat pe stealth și tehnici de asasinat, va fi ajutat de noile sale abilități, precum Assassin’s Focus, ce-i va permite să marcheze și să execute mai mulți oponenți la rând.
Acțiunea va avea loc în Bagdad, un oraș dens, a cărui dezvoltare pe verticală îi va permite lui Basim să-și etaleze abilitățile de parkour pentru a se apropia nevăzut de țintele sale.
Dezvoltat de Ubisoft Bordeaux, studioul din spatele expansion-ului Wrath of the Druids pentru Assassin’s Creed Valhalla, noul Assassin’s Creed Mirage a fost gândit drept un omagiu adus seriei, un soi de reîntoarcere la originile sale: o experiență action/adventure bazată pe poveste, cu parkour, stealth, asasinări și elementele care au definit seria de peste 15 ani.
În rolurile principale îi veți recunoaște pe actorii Lee Majdoub (Basim Ibn Is’haq) și Shohreh Aghdashloo (Roshan, mentora lui Basim).
Assassin’s Creed Mirage va fi lansat pe 12 octombrie 2023, precomenzile fiind acum disponibile pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One si PC (Ubisoft Connect și Epic Games Store). Jocul va fi inclus în abonamentul Ubisoft+.
Cei care aleg să plaseze o precomandă vor primi un quest bonus, disponibil chiar din momentul lansării: The Forty Thieves, unde jucătorii vor avea ocazia de a descoperi misterele din legendara peșteră a lui Ali Baba.
Sursa: Ubisoft