RTX 4090 este cea mai puternică placă video de gaming de până acum, însă totodată este și cea mai mare. Chiar și cele mai „conservatoare” implementări sunt ocupă peste trei slot-uri într-un PC și sunt echipate cu sisteme de răcire mari și grele. Astfel, majoritatea configurațiilor care integrează un RTX 4090 sunt cele de dimensiuni mari, cu spațiu mult la interior, care pot asigura atât spațiul necesar instalării unei astfel de componente, cât și fluxul de aer necesar răcirii. Acer crede însă că poate rezolva această problemă cu un computer pre-configurat numit Predator Orion X, care integrează într-un șasiu mic, de 15.4 litri atât un GeForce 4090, cât și un sistem de răcire pe lichid pentru procesor.
Predator Orion X este un computer realizat în jurul unei carcase „custom” compactă, împărțită pe mai multe zone. Fiecare zonă poate fi deschisă individual pentru a accesa diverse componente, iar construcția sau mentenanța acestui computer este astfel destul de simplă, în ciuda faptului că vorbim despre un computer de tip „SFF” (Small Form Factor), cunoscute pentru dificultatea instalării componentelor, mai ales atunci când ai nevoie să schimbi ceva sau să cureți interiorul de praf.
Citește și: ASUS ROG a lansat seria de telefoane de gaming ROG Phone 7. Prețurile în România
Zona 1 este cea de pe dreapta, unde sunt găzduite placa de bază și sursa de energie. Sistemul poate fi configurat cu procesor până la Core i9-13900KS de la Intel, unul dintre cele mai performante modele de pe piață, și cu până la 64 GB memorie DDR5, și SSD de până la 2 TB. Procesorul este răcit de un sistem cu lichid de tip „All-in-One” (AIO), care poate fi accesat prin zona 3, care este în partea de sus a carcasei. Fiecare zonă are câte o clapetă care deblochează panelurile exterioare ale carcasei.
În cele din urmă, în zona 2, de pe laterala din stânga, este găzduită placa video. Aici, computerul poate fi configurat atât cu modele RTX 4070 Ti sau 4080, de dimensiuni mai „normale”, dar și cu un RTX 4090, la rândul său răcit cu lichid. Această laterală are decupaje acoperite cu plasă, pentru a asigura că ventilatoarele plăcilor, care stau aproape lipite de panel, pot primi aerul necesar răcirii în utilizare. Tot aici, cumva, Acer a reușit să integreze și două suporturi pentru hard-disk-uri sau SSD-uri de 2.5”.
Partea din față are și un panel din sticlă care acoperă clapetele, în timp ce un braț rotativ din partea de sus poate fi folosit drept suport pentru căști. Întregul PC cântărește doar 9 kg, ceva neașteptat pentru un computer echipat cu cel mai performant hardware de gaming din piață. La capitolul upgrade, vei fi limitat de singurul slot M.2 și cele două slot-uri de memorie RAM, fiind vorba despre o placă de bază pe format ITX. Din fericire, pe spate, aceasta integrează un port Ethernet de 2.5 Gbps, trei-uri USB 3.2 Gen 2 Type-A, un USB-C, două USB 2.0 și un port de rețea. Pe partea din față, sunt instalate încă două USB-uri, unul Type-A și unul Type-C, cât și un jack de 3,5mm combo. Computerul este echipat și cu Wi-Fi 6E și Bluetooth prin intermediul unei plăci de rețea Intel AX211.
Citește și: Aqirys lansează două noi tastaturi, Aludra și un model actualizat de Aludra TKL
Desigur, o configurație de acest gen nu poate fi scumpă. Pe lângă costul componentelor, Acer te taxează probabil și pe carcasa cu design custom. Prețul de pornire este de 3.000 dolari americani, într-o configurație cu sursă de 650W Intel Core i5, 16 GB RAM și 512 GB stocare, alături de un RTX 4070 Ti și răcire pe aer.
Modelul de top, cu Intel Core i9-13900KS, și răcire pe apă pentru placa video, cu 32 GB RAM și 1 TB stocare și sursă de 950W ajunge la 5.000 dolari americani. Se pare că acest sistem va ajunge pe piața din SUA abia în America, și probabil că va fi lansat tot în acea perioadă și în Europa. Decizia de a anunța acest computer cu atât de mult timp în avans este însă ciudată, dar sunt slabe șanse să apară componente mai performante sau să vedem scăderi semnificative de preț pentru acestea în următoarele câteva luni, în lipsa unor generații noi care să le înlocuiască.
Sursa: Go4it
Foto: Acer