După anunțul conform căruia dezvoltarea jocului a fost încheiata cu succes, Blizzard Entertainment revine cu o nouă veste bună: Diablo IV va beneficia, gratuit, de o nouă sesiune de testare înainte de lansare. Denumit “Server Slam”, acest test se va desfășura în perioada 12 – 14 mai 2023, va fi deschis tuturor doritorilor, pe toate platformele pe care jocul va fi disponibil (PC, Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 5, PlayStation 4) și va avea ca scop stresarea serverelor înainte de lansare.
Conținutul ce va fi disponibil pe parcursul acestei sesiuni de testare va fi foarte familiar pentru cei care au participat în Open Beta: prologul și întregul prim act din poveste, jucabile alături de toate cele cinci clase din joc (barbar, druid, necromancer, rogue și sorcerer). Spre deosebire de Beta însă, eroii nu vor putea avansa decât până la nivelul 20, iar personajele create în beta nu vor fi disponibile în acest “Server Slam”. Producătorii promit că versiunea pe care jucătorii vor avea ocazia să o încerce în perioada 12-14 mai va include toate corecțiile si update-urile aplicate după sesiunile Open Beta.
Mai mult, pe lângă funcționalitatea cross-play online și cross-progression între toate platformele pe care jocul va fi disponibil, acest test “Server Slam” pentru Diablo IV va oferi acces și la co-op local pe console.
Download-ul clientului Diablo IV pentru acest test “Server Slam” va fi disponibil începând cu 10 mai 2023, fie prin intermediul aplicației Battle.net pe PC, fie prin PlayStation Store sau Xbox Store (căutați “Diablo IV–Server Slam”).
Diablo IV va fi lansat pe 6 iunie 2023, în ediții pentru PC (Windows), Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 5 și PlayStation 4. Cei care aleg să plaseze o precomandă pentru joc vor avea acces la Diablo IV cu câteva zile mai devreme, de pe 2 iunie 2023.
Sursa: Blizzard Entertainment