Forspoken Review: mult prea slab pentru prețul cerut

Într-un an în care abia am intrat în luna a treia și avem deja jocuri precum remake-ul Dead Space, Like a Dragon: Ishin!, Atomic Heart sau Hogwarts Legacy și ne pregătim de Resident Evil 4, The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom, Star Wars Jedi: Survivor, Dead Island II, Diablo IV, STALKER 2 etc., și-a făcut apariția și Forspoken, care este un pretendent rușinos, din aproape orice unghi l-am privi.

Dai 80 de euro să te enervezi

Pentru cei mai puțin familiarizați cu subiectul, poate din cauza prețului exagerat, Forspoken este un fel de RPG de la Square Enix, disponibil pentru PS5 și PC în schimbul a 79,99€. Jocul spune povestea unei tinere pe nume Frey Holland, un soi de adolescentă rebelă, care nu știe nici ea de ce e atât de blândă cu pisicile și supărată pe sistem.

Printr-o metodă demnă de un Strange Things low budget, un fel de film din ăla cu Hulk mov făcut de Bollywood, protagonista este transportată în tărâmul magic al Athiei. Aici trebuie să ajute oamenii și în timp ce caută o cale spre casă, Frey este nevoită să se bazeze pe abilitățile magice oferite de o brățară cu atitudine, ce-i vorbește suav și la mișto, dar și pe elemente de parkour, pentru a dobândi potențialul de a distruge creaturi mitice.

Din păcate, rămânem doar cu potențialul. Iar acesta se risipește din primele 2-3 ore ale jocului, când abia prinzi vreo 30 de minute de gameplay printr-o avalanșă de secvențe cinematice cam prost realizate, și în care nu se întâmplă mai nimic.

Bug-uri, campanie scurtă, nimic nou

Forspoken are probleme de la început, de la dialoguri până la momente când te blochezi în geometria mediului înconjurător. Am așteptat în ideea că vor fi lansate patch-uri, că vor rezolva problemele, cum se chinuie alți producători. Forspoken nu-ți lasă decât impresia că producătorii ți-au băgat mâna în buzunar și te-au tâlhărit ca băieții la alba-neagra “pe Londra”.

Dar continui să te joci și observi camera haotică, schema de control stângace și sistemul de upgrade lent, care erodează continuu acel potențial amintit mai devreme. Pur și simplu se petrece prea mult timp la începutul jocului pentru a învăța cum să vă upgradați sistemul de luptă, să stăpâniți magia, etc.

O senzație degeaba, având în vedere că Forspoken nici măcar nu este un joc foarte lung, după standardele titlurilor open world actuale. Spre exemplu, cei care încearcă doar să încheie povestea principală vor putea, probabil, să o termine în aproximativ 15-20 de ore; de asemenea, este posibil ca, odată cu trecerea timpului, să simțiți că jocul devine… satisfăcător „în cele din urmă”, adică după 7-8 ore. Însă când realizați că restul timpului îl veți petrece alături de bug-uri, dialogurile puerile și un voice-acting la nivel de începători, vă veți întreba de ce ați ales să aruncați 80€ în direcția celor de la Square Enix.

Spre exemplu, cu controlul rigid și pauzele forțate (în care au loc dialoguri cu brățara) vă veți acomoda la un moment dat, după câteva ore bune de joc. Și, odată ce deblocați diferite tipuri de vrăji din ce în ce mai elaborate și mecanici suplimentare de mișcare, veți începe să apreciați numeroasele moduri în care puteți aborda scenariile de luptă și cât de bine veți implementa aceste strategii. Totuși, în acest sens, Forspoken nu patinge niciodată nivelurile unui action RPG cu pretenții (vezi Dark Souls sau Elden Ring). Mai degrabă, gameplay-ul și așa-zisa variație din Forspoken lasă impresia unui shooter privit la persoana a treia, câteodată complex, dar, de cele mai multe ori, automatizat și rigid, în ciuda manevrelor de parkour de care Frey este capabilă.

Explorând lumea de joc, am adunat suficientă mana pentru a debloca aproape tot arborele de abilități inițial al lui Frey și, de asemenea, mi-am intensificat complet cele trei abilități principale de atac până când am luptat cu prima mea Tanta. Aici, trebuie să recunosc că lupta din Forspoken a fost o explozie, la propriu și la figurat.

În centrul magiei de atac de bază a lui Frey se află cele trei tipuri de lovituri ale ei. Prima este o lovitură în rafală pe care o puteți trimite direct sau încărca, pentru a obține un atac mai puternic și mai concentrat. A doua este o lovitură rapidă, cu efecte final “de împrăștiere”, care trage proiectile rapide ca o mitralieră și apoi se termină cu un „final shot”. A treia este o lovitură care generează un scut defensiv și apoi se finalizează cu o explozie. Comutarea cu succes ]ntre aceste tipuri de atac generează momentele în care putem spune că Forspoken excelează.

Păcat de poveste…

Explorarea se simte totuși “energică” datorită acestui „parkour magic” al lui Frey, iar traversarea prin Athia este plăcută, existând o problemă mai semnificativă. Iei contactul cu tot felul de evenimente într-o lume deschisă, însă rareori le simți semnificative în vreun fel. Mai degrabă sunt puse acolo pentru umplerea hărții, și așa monotonă și repetitivă. Labirinturile ascund adesea chestii interesante, dar în rest, pur și simplu nu mi-a păsat de open world și m-am concentrat pe misiunile principale.

Cu toate problemele, Forspoken abordează unele probleme serioase, pentru care merită puțin credit. Acestea includ subiecte dificil de abordat, cum ar fi trauma emoțională, percepția cuiva despre valoarea de sine și, în cazul liderilor Tanta din joc, impactul bolilor mintale. Este destul de trist cum un grup de femei puternice și amabile inițial ajung să devină personaje instabile din cauza lucrurilor pe care nu le pot controla. Și este foarte păcat că lejeritatea voice-acting-ului pur și simplu nu convinge; în profunzime însă, povestea nu este deloc rea.

Nu neapărat arătos și cam prost optimizat pe PC

Trebuie să menționez câte ceva despre grafică, decentă însă foarte sărăcăcioasa și repetitivă în ceea ce privește reproducerea open world-ului propriu-zis. Toate promisiunile producătorilor conform cărora Forspoken este un titlu gândit special pentru platformele de nouă generație s-au dovedit a fi apă de ploaie: există numeroase jocuri din “era PlayStation 4” care arată și se mișcă mai bine decât Forspoken.

Chiar și rulat pe un sistem de top, echipat cu un GeForce RTX 4080, jocul celor de la Square Enix nu reușește să mențină un framerate constant, variațiile fiind foarte mari, de la 20-30-40fps în momentele foarte aglomerate (percepute drept sacadări evidente) și până la valori care ar putea pune în valoare un monitor sau TV cu rate de refresh înalte. Și asta cu DLSS activat… Nu mă supăram dacă performanța dezamăgitoare era justificată de un aspect cu adevărat next-gen, însă Forspoken nu este capabil să pună în valore nici Ray Tracing-ul, cu o implementare dezamăgitoare de ambient occlusion de care, sincer, ne puteam și lipsi.

Hai să așteptăm o reducere

La prima vedere, Forspoken pare un joc defectuos și suferă de foarte multe probleme. Dar odată cu trecerea timpului, s-ar putea să crească în ochii voștri, datorită unei povești convingătoare care abordează unele probleme dificile. Sistemul de luptă, departe de a fi perfect, este capabil, în unele momente, să ofere satisfacție.

Și, chiar dacă nu este un joc oribil, are cam multe probleme: ritmul foarte lent în care începe, dialogurile slab interpretate pe care ești forțat să le asculți, open world-ul golaș, grafica nu neapărat încântătoare, optimizarea sub medie și, nu în ultimul rând, prețul jignitor pe care publisher-ul îl cere pentru acest titlu. Dacă sunteți dispuși să-i dați o șansă, așteptați o reducere. Una mare.